sub felinare mătăsoase plămădim sezonul nunților pudice; cu pașnice păsări la tâmple se va dansa menuet; dar somnul din mere poate fi mângâiat când genunchii adulmecă moartea - și totuși întreb: "cine va linge mâna câinelui?"... Radu Săplăcan, Poezii, Ed. Charmides, 2003
AVENTURĂ NOCTURNĂ
Nösnerland 
Veneam azi dimineață la serviciu printr-o ceață lăptoasă și am trecut pe sub felinare (stradale) ce arătau într-adevăr “mătăsoase”. Mi-a revenit versul lui Radu plămădind “sezonul nunților pudice”… și mă gândeam ce am înțelege noi din versurile criptice și profunde și cât de aproape fi-vom de adevărul muncit de el însuși.
Mă încearcă un sentiment al “punerii la cale” (să iasă bine, să nu ne facem de râs!), care e motivul din spatele tuturor nunților, îndelung “plămădite” sub ceața mătăsoasă a convenienței și aparențelor.
“Pașnice păsări la tâmple”… să fie aripile imaginației, simbol al comunicării/comunității, sau doar același numitor comun al întrunirii, masca și carnavalescul însoțind impersonal rigiditatea ierarhică și convențională a “menuetului”?
Mărul cunoașterii să fie, al cărui “somn” poate/trebuie să fie tentat măcar când “genunchii adulmecă moartea”? Ne va ajuta oare sau va fi prea târziu să aflăm cine e cu adevărat recunoscător celui care slujește (“cine va linge mâna câinelui?…). Nu știu.
Mă retrag acum, în drumul spre casă, încă cu gustul ceții din zori și vă rog, pe cei înzestrați cu dibăcie, să mă călăuziți mai cu_minte.
Știu doar că RS zâmbește hâtru din ceruri.
LikeLiked by 1 person