Lucian Dobârtă și mitologia zootehnică

Capra vecinului... avea strabism

Ei da aveam vecini... de birou, de stradă, de curte, de cameră, de pat, de scaun, de casă... 1 la dreapta... 2 si 1/3 la stânga... și unul din vecinii întregi din stânga, avea o capră... wauuu, da ce capră  de import, capră de Franța, de Pirinei... recunosc... eu am rămas la primul contact(vizual) mut și deși sunt capricorn și am văzut ceva cornute mici în viața mea, așa un exemplar n-am întâlnit… era mai deosebită  decât caprele noastre în patru labe autohtone. În primul rând asta avea păr, da, păr nu blană și era cafenie asemeni unei căprioare gingașe, nu bălțată, sau uni, în alb ori negru... dar avea capra franceză și altceva diferit... urechile, mari... exagerat de mari, ca ale unui elefant mic și un uger imens, care aproape îl târa pe jos și niște țâțe remarcabil de mari, din orice poziție. Singurul ei defect major vizibil, pe cele invizibile nu am reușit să le găsesc, era că îți era imposibil să o privești adânc în ochi, fiind de felul ei particular, strabică. Am încercat de câteva ori recunosc, dar m-am bătut apoi ca beat de ce era prin jur, așa că să nu trezesc suspiciuni nefondate… am renunțat strategic. Socot însă că ăsta era și farmecul ei , iar pentru o capră îi stătea chiar chic. Vecinul dăduse bani buni, sau grei pe ea... nu am aflat niciodată câți... pentru că de câte ori întrebam  și ca din întâmplare neprimind nici un răspuns, evaluam cornuta, plusând evident…  de fiecare dată, vecinul mă privea de sus, peste umăr, strâmba din nas și dădea negativ din cap. Scumpă trebuie să fi fost capra  vecinului, foarte scumpă... și apoi certificatele, pașaportul(…oare cu poză?), vama, transportul, brrr e complicat să porți o capră de ici colo, prin UE, pare-se. Vecinul era ca și familia lui un ciudat... ecologist înnăscut, fumător convins, țărănist prin străbunic de mătușă, republican-regalist + monarhist ilegalist, socialist în discuții, ultraliberal în practică și liber schimbist de la caz la caz, în funcție de necaz, anotimp și împrejurare… un adevărat guru al familiei sale... soața și 3 copii, 2 băieți și o fată. Habar n-am cu ce s-a ocupat sau se ocupă vecinul meu... și-a cumpărat sfertu’ de la un alt fost vecin, decedat, prin cei rămași, care au vândut repede, pe motiv de boală... și a venit, asta am aflat de la alți vecini săritori, după o lungă perioada de ședere, undeva în sudul Franței, într-o zonă rurală, aproape de un mare oraș. Cu ce s-a îndeletnicit  acolo, mister... nu mi-a spus nici măcar neclar, niciodată... dar bănuiesc că făcea ceva apropiat de ceea ce făcea acum aici, adică nimic... ba mint, creștea o capră și ceva iezi, în afara familiei umane desigur. Acum avea 2 iezi, dar nici pe tatăl iezilor, țapul, nu l-am cunoscut niciodată. Vecinul avea și o rulotă, de colecție cică, total antică și răblăgită... părea mare pe dinafară și dotată pe dinăuntru, atâta timp cât în desele lor ieșiri cu familia, lua mereu și familia caprei cu ei... am priceput pentru lapte... laptele caprei fiind hrănitor, gustos și mult, în raport cu gabaritul ei... după mărimea exagerată a ugerului și țațelor, afirmația vecinului părea plauzibilă. Personal nu am asistat niciodată practic sau optic la mulsul animalului, pentru a-i evalua performanțele,  iar de câte ori iezii  încercau să sugă, vecinul care era prin preajmă și era mai tot timpul vara întins într-un șezlong paradit, iar iarna apărea mereu  oportun când vreun ied încerca indisciplinat să atenteze la ugerul matern, pentru a-l alunga. Am dedus că așa își apăra investiția și producția record pentru o capră, de lapte. Laptele mai avea și alte calități, para… de toate felurile,  dar misterios de felul lui vecinul nu mi le-a dezvăluit niciodată.  Soția lui Dom'Jorj, Ica(...nu știu însă de unde i se trăgea)... era ștearsă, timidă și la locul ei, vorbea șoptit, cu ochii  în pământ și suspect de puțin. Copiii: Vali, Gabi și Timi, având nume unisex n-am prea reușit, cu toată strădania să-i identific, vina mea desigur... ei fiind totuși personalizați. Erau cuminți, prea cuminți... cred că frecventau școala, iar când erau acasă mai tot timpul stăteau înauntru. Niciodată nu i-am văzut jucându-se… nu i-am auzit plângând, țipând, râzând. Misterioși și ei.  De cum încălzea soarele și dădea iarba, Dom'Jorj, familia de drept comun și familia caprei se îmbarcau în rulotă și ieșeau la păscut(capra)… cel mai puțin de vineri până luni dimineața... cel mai mult au lipsit o vară întreagă, când am priceput că au fost chiar plecați pe afară. După o așa revenire, a venit capra grea și a fătat cei 2 iezi... probabil țapul, fiind tot francez. Bucurie mare a fost atunci în familia vecinului, am văzut după tăcerea lor sugestivă… mai puțin a țapului care mă îndoiesc să fi primit vreo comunicare. 
Pe vecinul pe care îl numeam Dom'Jorj... în fapt îl chema Gergely. Restul numelor sper să fi rămas egale cu propria realitate. 
Curând viața m-a luat pe sus mutându-mă cu serviciul și restul în alt oraș , așa că am pierdut de tot contactul cu vecinul și familia lui mixtă. Când însă îmi reamintesc mă zgândăre o întrebare… Oare cât trăiește o capră de Pirinei ?

PS  Capra deși atât de apreciată n-am priceput să fi fost vreodată personificată cu vreun nume… o mai strigau tu(…în franceză) și țucu-țucu, dar ăsta nu mi s-a părut a fi nici măcar prenumele cornutei… Spre nefericirea  mea, port și astăzi, mâine și cât oi mai fi,  acest mister în cotloanele amintirilor mele.