Politica noastră are nevoie, după modelul celebrului personaj feminin descris de Caragiale de o sticluță cu vitriol. Gestul face parte din fibra poetică a neamului: nevoia de a pune din când în când mâna pe fluier (Miorița) sau pe sticluța fatală (Mița). Lirismul nostru pendulează etern între jale și blestem. Aceste atitudini alcătuiesc un imn dedicat artei de a supraviețui: cel ce se plânge e lăsat în pace, cel ce amenință idem. De obicei găsim ceea ce căutăm: pacea, mai exact lăsatul în pace.
Avem prioritățile noastre așezate temeinic în jurul unor tradiții străvechi: ce bine număram noi procentele plagiate din teza ministrului de interne, nimeni nu se supăra pentru 2-3 sutimi în plus sau în minus, îi ceream ritualic demisia știind că ea nu se va întâmpla, dar așa se obișnuiește la noi. Cum se apropie anul electoral, tot tradiția ne cere să scoatem UDMR de la guvernare, dă mai bine și pentru electoratul neaoș român dar și pentru al lor.
La anul mai ieșea, tot conform tradiției un partid de la guvernare având grijă să nu cadă, totuși, guvernul care înainte de alegeri trebuie să fie ori minoritar, ori tehnocrat ca să dea toți în el spre reanimarea electoratului blazat.
Chestia cu Schengen a fost raportată ca rezolvată, problema noastră era doar cine își va atribui mai multe merite. Evident, în final ar fi fost toți pe locul întâi, ex aequo sau ex blatul strămoșesc.
Și uite că pică la breaking news pleașca asta cu Austria. Bietul ministru e fugărit la Viena, nici el nu știe de ce, dar pe drum află de colegul austriac care, mai modest, și-a copiat lucrarea de diplomă, fără pretenții la doctorat. Omul e salvat, au avut totuși subiect de conversație.
A urmat limitarea pagubelor, asta am învățat la cursurile de formare de la care n-am apucat să chiulim. “Înjurarea Austriei” s-a transformat într-o continuare a “Cântării României” cu mijloacele tehnice la zi. Fiecare din fieful lui, în speranța unor voturi în 2024. Fără voturi trecem la munca de jos și asta nu convine nimănui.
Și uite așa ni s-au tulburat sărbătorile, dar până la urmă vom învinge. La noi, masa de Crăciun e sfântă.
Sper că ați sesizat că acest text este o operă de ficțiune. Orice asemănare cu persoane sau situații reale este întâmplătoare și neintenționată.
Leave a Reply