Vânătoare de fantome (updated)

Vânătoarea are reguli precise iar faptul că sunt încălcate uneori nu diminuează importanța lor. Firește absența vânatului o poate face imposibilă, valabil doar pentru cei lipsiți de imaginație. Urmărirea vânatului poate fi mai palpitantă decât actul de ucidere, chiar dacă nu te poți aștepta la mai mult decât o amânare. În cazul fantomelor imaginația trece la alt nivel: fantoma trebuie inventată pentru începerea ritualului. Cu această ocazie creativă sunt posibile multe deducții în legătură cu gradul de inteligență, cultură și mai ales de manipulare a subiectului care generează fantoma.

Să luăm un exemplu: centrele oculte ale puterii, acele locuri unde se decide totul pentru a fi transmis apoi prin ordine lumii înconjurătoare. Un astfel de centru se formează de obicei în jurul unei sume de bani, zicea Kurt Vonnegut. Dacă ar fi vorba de albine, s-ar forma în jurul unui castron cu miere.

De ce este atrăgătoare vânarea chiar și fără rezultat a unui astfel de meridian ocult? În primul rând latura folclorică. Transmis din user în user sau din cont în cont, fiecare are prilejul să-i adauge propriile drame cotidiene și devine parte a întregului. Orice persoană dezagreabilă poate fi acuzată că e o “slugă” a necuratului de la centru. Orice oficial poate fi acuzat într-un moment de proastă dispoziție a autorului “că nu face nimic” împotriva absconsului centru, deci este clar “un trădător”. (Se recomandă în subtext să “dăm cu el de pământ”).

Orice fantomă născută din imaginarul nostru stresat oferă excelente comparații romantice cu trecutul, când lucrurile erau altfel, când locurile acelea ascunse erau populate de zâne binefăcătoare și nu de creaturi mefistofelice ca în prezent. (Se subânțelege că autorul este și el un echivalent contemporan a acelor zâne).

Posibilitățile fiind limitate doar de imaginația noastră vă invit să continuați la comentarii. Mulțumesc. O zi frumoasă!