Nösnerland

Zilele de week-end sunt cele mai intense.
Toată săptămâna adun idei şi gânduri pe care nu am când să le scriu. Iar cele 48 de ore ale
sfârşitului de săptămână, totdeauna sunt insuficiente…
Pentru că mai este fotografia, ieşirile pe creste, cumpărăturile sau curăţenia…
Şi nu în ultimul rând socializarea cu prieteni dragi plecati în lumi îndepărtate.
Dar…
Am stat şi am cugetat… că, doar ardelean sunt.
Viaţa are cursul ei. Cu suişuri şi coborâşuri.
Acum ai succes…imediat eşti “neica nimeni”.
Ai două opţiuni.
Te laşi păgubaş…sau încerci altceva.
Eu…am incercat multe. Dar, după ultima căzătură în mlaştina umilinţei…nu m-am mai putut
ridica….poate, nici nu am vrut.
Dar…pentru că totdeauna este un DAR.
Acest DAR se numeşte Zorin Diaconescu…dragul meu profesor, care şi acum, după mai bine
de 30 de ani, îşi ţine palma protectoare asupra creştetului meu… şi nu doar al meu.
Mulţumesc!
(P.S. Marţi, 17 ianuarie, Noesnerland împlineşte 3 luni. La Mulţi Ani!)