Ai grijă să nu te încece…
Una dintre cele mai dezbătute teme din ultima perioadă, este rivalitatea dintre blogurile online şi revistele tipărite.
De curând, profesorul Zorin Diaconescu, printr-o postare pe blogul Noesnerland, a explicat foarte clar beneficiile unuia şi dezavantajele celuilalt.
Cred că orice om cu mintea limpede, nu poate decât să îl aprobe.
… dar!
Poate există şi o variantă de a echilibra online-ul şi tiparul.
Mă gândesc să… Să zicem că, trimestrial, bianual sau anual, cele mai bune texte de pe blog să fie adunate între coperțile unei reviste. Sau ale unui almanah.
Cine decide care sunt cele mai bune texte?
Cititorul!
Cine suportă costurile?
Cititorul… şi în acelaşi timp autorii, care la rândul lor sunt şi cititori!
Cum?
Prin precomandă!
Astfel, costurile sunt deja acoperite înainte de a fi tipărită revista.
Un singur impediment văd doar în acest proces. Şi anume distribuţia.
Dar cu siguranţă există rezolvare şi pentru aceasta.
Voi ce părere aveţi?
Scrieţi în comentarii!
Szell Sandor
Later edit:
Nösnerland 
Problema mea este cum să ajungă textul (literar, se înțelege) la cititor. Echilibrarea relației dintre print și online este o alta problemă. Pentru asta ar trebui să existe o opțiune masivă a cititorului pentru print. Momentan ea nu există. 95% din lecturi se fac online. Generațiile mai vârstnice preferă print fiindcă nu se descurcă online. Nu e un argument în favoarea textului. Cum să aducem cititorul înapoi la print? În primul rând tipărind ce își dorește cititorul. Deocamdată decid alții ce se tipărește, dar ei nu reprezintă cititorul. Sper să lămurim mai multe în comentariile următoare.
LikeLike
Aici vad doua probleme, una semnalata de Sanyi, tipar sau/si virtual, care pare o problema de infrastructura si a doua, a d-lui profesor, cum sa ajunga textul la cititor, care cred ca e o problema de marketing. Daca gindim cele doua in termeni pragmatici, exista instrumente pentru rezolvarea lor si persoane capabile sa le gestioneze (nu-s asa convins de resurse financiare, dar la o adica poate se pot gasi unii contribuabili – poate, de ce nu, potentialii si viitorii cititori, mai optimisti si cu oaresice posibilitati financiare, hai sa-i numim “early adopters”, ca-i la moda). Odata stabilita si implementata infrastructura (website/blog si/sau print/distributie), parerea mea e ca treaba …simpla e rezolvata. De-abia de-acum incepe greul. Cum sa nu ramai doar o bifa de activitate (sic!), cum sa te mentii atractiv in piata deja invadata de optiuni sau cum sa iti atragi “clienti” (iertare!) de valoare si nu doar “imaculatura” (asta e termenul meu de moment ca sa nu jignesc pe nimeni, ideea era ca scriitura poate fi “imaculata”, “ingenua”, “inocenta”, dar totusi sa nu aiba valoare per se, sa ajunga pierduta in dosul bibliotecilor sau a motoarelor de cautare… un fel de “maculatura”). Va trebui sa existe factorul decident, instanta de evaluare, exigenta care selecteaza, creeaza si/sau modeleaza valoric, permitind astfel sa se asigure girul calitatii si implicit raspunsul la intrebarile de mai sus. Desigur ca o serie de aspecte ale evaluarii pot fi rezolvate si de la nivel subiectiv, prin comentarea/aprecierea cititorilor intre ei (vezi “elucurbatiile” mele pe la unii pe la altii..;), dar asta e exact ceea ce creeaza punctul slab al acestui demers colectiv: lipsa feedbackului competent, a comentariului avizat, care nu poate sa vina de la judecati de valoare emise de autorii de pe scena. Alaturi de “publicul din sala” care “arata cu degetul” – thumb up, este nevoie de criticul care sa evalueze si sa indrume “actorii” pentru a-si imbunatati propria performanta si a mari astfel calitatea actului. Personal, vad foarte dificil racolarea unor astfel de instante de valoare, mai ales ca “produsul” expus este atit de variat, atit de subiectiv si mai ales ca orgoliul unor actori poate fi ranit fara posibilitati de vindecare daca judecatile nu vin in tonul si directia asteptata… Feedbackul se rezuma deocamdata la laude si emoticoane, un altfel de bife de tipul “you scratch my back and I’ll scratch yours”.
O modalitate de a angaja participarea “constructiva” la cresterea calitatii actului este DIALOGUL. Vad ca o prima solutie lansarea de catre moderator(i) a unor teme de discutie bazate pe lucrarile prezentate, poate un profil de autor, chiar si un profil de cititor, de ce nu? Fiecare e diferit, sensibilitatea fiecaruia rezoneaza diferit la aceeasi stimuli si totusi, cred ca toti cei care se prezinta aici sunt dispusi sa se creasca pe ei insisi, sa se slefuiasca intru frumos si sa se bucure de ceea ce comunicarea ne poate oferi, indiferent de mediul prin care se propaga. In fond suntem animale (inca) sociale… Va pup cu drag, iertare, ca de obicei, pentru logoree..
LikeLike