în larg câțiva pescăruși cenușii peste alunecarea prin bucuria călătoriei traiectoria soarelui nu mai lungă decât un clipit leneș de pleoape și de nicăieri o palmă grea și roșie ca mai toate furtunile în asfințit sporește rece peste creștetul catargului meu deodată cresc riduri concentrice pe tenul alunecos al timpului și el seamănă tot mai mult cu fața apeiizbită de ploaie iar eu nu înțeleg unde au plecat pescărușii ori de ce ploile de noiembrie nu se mai pot muta decât în ninsoare și încă mă întreb de ce a rămas roșu cerul și identic arată toate frânturile de catarge pe care oceanul le trimite la mal
Ioan Cioba
Nösnerland 