La Cluj e soare. Dar plouă torenţial ca la facerea lumii. Bătrânul, cu faţa arsă de vicisitudinile morţii păşeşte apăsat. Cunoaşte capriciile sorţii. În urma lui aleargă, pierdută, o domnucă cam dezbrăcată. Se bate de stâlpi, de garduri. Se opreşte. Pare bulversată. Prin bluza subţire sfârcurile-i par a sparge norii... ... încă nu-i sfârşitul lumii nu au cântat cocorii.
Szell Sandor
Această
operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons
Atribuire-Necomercial 4.0 Internațional.
Leave a Reply