Iarna sufletelor

au înghețat cuvintele în iarna sufletelor noastre 
s-au sfărâmat în mii de cristale și au dispărut în ceața dimineții 
analiștii cu bujori în obraji au spus că e mai bine așa 
erau prea multe cuvinte și trebuie asigurată egalitatea de diplome 
să ajungă la toată lumea - descărcați aplicația gratuită!... 
și cine să învețe atâtea cuvinte pe de rost? - și cine 
mai are nevoie de sintaxă când nu te mai ascultă decât motanul 
între două reprize de somn 

în castelul de gheață 
nirvana așteaptă, fără speranță, dispare și teama -  
cândva o metaforă - sângele rece e noua realitate 
în Imperiul Tăcerii a dispărut baricada 
iar noi ne-am împrăștiat în vânturile reci 

Zorin Diaconescu

Bursa de carte: Ioan Romeo Roșiianu

Autorul volumului de față, volum de critică literară, LITERE DIN MARAMUREŞ, Editura ETHNOLOGICA, Baia Mare, (2019), Ioan Romeo Roşiianu “… este el însuşi un model de organizator şi promotor al noilor realizări din creația literară, conducând publicații care şi-au dobândit recunoaşterea unor condee exersate în valorizarea creației valorice în actuala etapă de dezvoltare a culturii. Actuala lui inițiativă a unui volum de critică literară este concepută sub semnul valorizării creației culturale din Maramureş şi se înscrie în programul de consemnare şi promovare a Culturii Tradiționale Maramureşene” (Acad. Alexandru Boboc – CUVÂNT ÎNAINTE).


          Sigur că da. Atunci când scrie despre literatura maramureşeană, Ioan Romeo Roşiianu o face, nu numai cu gândul scoaterii în evidență a contribuțiilor acesteia la edificarea culturii româneşti în ansamblu, ci pentru faptul că omul de cultură, scriitorul şi criticul literar Ioan Romeo Roşiianu este conştient de ideea că dezvoltarea ştiinței moderne presupune o riguroasă specializare cu precădere în problemele culturale şi literare ale unei anumite zone literare, ale unei anumite regiuni, cazul în speță Maramureşul, deoarece această zonă, în special Maramureşul istoric, este un fel de mamă care ne hrăneşte spiritual, cultural şi etnografic, în general, un fel de “alma parens” sau “alma mater”, un fel de Cibela asociată cu Ceres, ale căror influențe dăinuiesc de veacuri în acest spațiu mioritico – legendar al culturii româneşti. [Valentin Lupea]

Sare și piper

Le-a zis doctorul: 
măi băieţi, ăsta-i un război de căcat. 
Mâncaţi-l condimentat. 
Se duce mirosul de praf de puşcă din gură 
şi merge dup-aia şi-o băutură. 
Ivan a mâncat ceapă cu sare 
şi a rămas fără picioare. 
Alioşa a mâncat şi el sărat 
şi-a fost de un obuz îngropat. 
Alexei şi-a pus în conservă piper 
şi s-a trezit instant în cer. 
În ziua aia un pluton a mâncat piperat. 
Au adormit şi nu s-au mai sculat. 
Nu ştim dacă măcar au visat. 
După această serie de evenimente 
nu s-au mai distribuit condimente.

Daniel Onofrei

Paşi spre iubire

Azi dimineaţă
teiul din faţa balconului
mi-a zâmbit.
I-am zâmbit şi eu.

Picăturile de rouă
care cădeau de pe crengi
mi-au îndreptat privirea
spre alee.

Era plină de paşii îndrăgostiţilor
care îmbrăţişau primăvara
cu căldura cuvintelor nespuse.
Mi-am stins ţigara.

Vârsta e doar o cifră.
Iubirea pe care o împărtăşim
este măsura corectă
care ne defineşte.

Szell Sandor

Bursa de carte: Petronela Apopei

A INTRAT LA TIPAR cea de-a doua carte de critică literară semnată de drd. Petronela Apopei.

Este cea de-a 18-a carte ce apare în Colecția CRITICA, dar este a 15-a care se ocupă NUMAI ȘI NUMAI de cărți apărute sub sigla Editurii ECREATOR!

Petronela Apopei A PROFITAT de faptul că e LUNA FEMEII, drept pentru care I-A DISCRIMINAT de bărbați.

Volumul „În căutarea infinitului eCreator” cuprinde-ntre coperți 50 de texte care-au fost prefață sau postfață la tot atâtea cărți.

Petronela Apopei s-a aplecat – în această carte – asupra a 30 de cărți semnate de femei, restul fiind bărbații minoritari.

A scris despre Mihaela Marilena Chitac, Domnica Domnița Acu Ganea, Voica Rusu, Nicolae Crepcia, Marin Rada (două cărți comentate), Stefan Olaru, Cristian Gabriel Moraru, Radu Munteanu, Flaviu Mihali, Adrian George Itoafa, Maria Bacau, Ileana Oana Noorani (două cărți comentate), Francisc Edmund Balogh, Lucrari Maria Berciu, Tery Dorina Silaghi, Doina Pana, Andreea Ismail, John Giovanni Bud, Iulia Dora Marinescu, Loreta Toader, Adela Conciu, Codleanu Florin, Dinica Cristian Ovidiu, Cristina Serghiescu, Patty Ferariu, Lacrimioara Zota, George Banateanu, Ale Trif Boianu, Ionescu Cioată, Grigoraş Ciocan, Octavia Brad, Cristian Alina Narcisa, Florin Dragomir, Epli Mihai, Floroiu Viorica, Valentin Lupea, Olimpia Muresan, Adrian Mocanu, Elena Borcuti, Lucia Virginia Pop, Vera Terebesi, Dana Zen, răposata și regretata CORNELIA VAIDA, Irene Hagman, Ica Gaftone, Claudia Brigita Pap (două cărți comentate).

Coperta Florin Dochia, referințe critice Ioan Romeo Roșiianu, tehnoredactarea Solticzki Adalbert.

Motanul d-lui Țuculescu trage concluziile (video)

Autorul (Radu Țuculescu, n.n.) se explică la Sighet unde gazdele (poetl și editorul Ion Mariș și Alexandru Culac, autorul înregistrării video) au reușit să-l tragă de limbă, dar nu prea mult. Misterul persistă. În final apare și motanul în persoană, iar concluziile duc toate spre o nouă carte. Suntem cu ochii pe ecrane să nu pierdem fazele următoare.