

Dispecerat literar /Literary Dispatch/Literaturvertrieb/irodalmi diszpécser
au înghețat cuvintele în iarna sufletelor noastre s-au sfărâmat în mii de cristale și au dispărut în ceața dimineții analiștii cu bujori în obraji au spus că e mai bine așa erau prea multe cuvinte și trebuie asigurată egalitatea de diplome să ajungă la toată lumea - descărcați aplicația gratuită!... și cine să învețe atâtea cuvinte pe de rost? - și cine mai are nevoie de sintaxă când nu te mai ascultă decât motanul între două reprize de somn în castelul de gheață nirvana așteaptă, fără speranță, dispare și teama - cândva o metaforă - sângele rece e noua realitate în Imperiul Tăcerii a dispărut baricada iar noi ne-am împrăștiat în vânturile reci
Zorin Diaconescu
Autorul volumului de față, volum de critică literară, LITERE DIN MARAMUREŞ, Editura ETHNOLOGICA, Baia Mare, (2019), Ioan Romeo Roşiianu “… este el însuşi un model de organizator şi promotor al noilor realizări din creația literară, conducând publicații care şi-au dobândit recunoaşterea unor condee exersate în valorizarea creației valorice în actuala etapă de dezvoltare a culturii. Actuala lui inițiativă a unui volum de critică literară este concepută sub semnul valorizării creației culturale din Maramureş şi se înscrie în programul de consemnare şi promovare a Culturii Tradiționale Maramureşene” (Acad. Alexandru Boboc – CUVÂNT ÎNAINTE).
Sigur că da. Atunci când scrie despre literatura maramureşeană, Ioan Romeo Roşiianu o face, nu numai cu gândul scoaterii în evidență a contribuțiilor acesteia la edificarea culturii româneşti în ansamblu, ci pentru faptul că omul de cultură, scriitorul şi criticul literar Ioan Romeo Roşiianu este conştient de ideea că dezvoltarea ştiinței moderne presupune o riguroasă specializare cu precădere în problemele culturale şi literare ale unei anumite zone literare, ale unei anumite regiuni, cazul în speță Maramureşul, deoarece această zonă, în special Maramureşul istoric, este un fel de mamă care ne hrăneşte spiritual, cultural şi etnografic, în general, un fel de “alma parens” sau “alma mater”, un fel de Cibela asociată cu Ceres, ale căror influențe dăinuiesc de veacuri în acest spațiu mioritico – legendar al culturii româneşti. [Valentin Lupea]
A INTRAT LA TIPAR cea de-a doua carte de critică literară semnată de drd. Petronela Apopei.
Este cea de-a 18-a carte ce apare în Colecția CRITICA, dar este a 15-a care se ocupă NUMAI ȘI NUMAI de cărți apărute sub sigla Editurii ECREATOR!
Petronela Apopei A PROFITAT de faptul că e LUNA FEMEII, drept pentru care I-A DISCRIMINAT de bărbați.
Volumul „În căutarea infinitului eCreator” cuprinde-ntre coperți 50 de texte care-au fost prefață sau postfață la tot atâtea cărți.
Petronela Apopei s-a aplecat – în această carte – asupra a 30 de cărți semnate de femei, restul fiind bărbații minoritari.
A scris despre Mihaela Marilena Chitac, Domnica Domnița Acu Ganea, Voica Rusu, Nicolae Crepcia, Marin Rada (două cărți comentate), Stefan Olaru, Cristian Gabriel Moraru, Radu Munteanu, Flaviu Mihali, Adrian George Itoafa, Maria Bacau, Ileana Oana Noorani (două cărți comentate), Francisc Edmund Balogh, Lucrari Maria Berciu, Tery Dorina Silaghi, Doina Pana, Andreea Ismail, John Giovanni Bud, Iulia Dora Marinescu, Loreta Toader, Adela Conciu, Codleanu Florin, Dinica Cristian Ovidiu, Cristina Serghiescu, Patty Ferariu, Lacrimioara Zota, George Banateanu, Ale Trif Boianu, Ionescu Cioată, Grigoraş Ciocan, Octavia Brad, Cristian Alina Narcisa, Florin Dragomir, Epli Mihai, Floroiu Viorica, Valentin Lupea, Olimpia Muresan, Adrian Mocanu, Elena Borcuti, Lucia Virginia Pop, Vera Terebesi, Dana Zen, răposata și regretata CORNELIA VAIDA, Irene Hagman, Ica Gaftone, Claudia Brigita Pap (două cărți comentate).
Coperta Florin Dochia, referințe critice Ioan Romeo Roșiianu, tehnoredactarea Solticzki Adalbert.
Autorul (Radu Țuculescu, n.n.) se explică la Sighet unde gazdele (poetl și editorul Ion Mariș și Alexandru Culac, autorul înregistrării video) au reușit să-l tragă de limbă, dar nu prea mult. Misterul persistă. În final apare și motanul în persoană, iar concluziile duc toate spre o nouă carte. Suntem cu ochii pe ecrane să nu pierdem fazele următoare.
Motanul unui autor de romane polițiste e prin definiție un proto-detectiv. Însușirile speciale ale felinelor îi sunt, evident de mare folos. Prin acest agent sub acoperire am reușit sa recuperăm câte ceva din trecutul recent al autorului “Crimei de pe Podul Garibaldi”. E clar ca sursele doresc să-și păstreze și de data aceasta nonimatul.
Recunosc am ajuns să aleg oamenii pe care nu mai vreau să-i întâlnesc victoriile pe care nu le mai celebrez minutul inutil de glorie închipuită. Recunosc vorba poetului Stratan totul de două ori și nu îmi mai asum nimic. Destinul tace. Recunosc lupta de clasă s-a autosuspendat pe durata anchetei așteaptă prescripția și nimeni nu se simte prea bine. Destinul tace.
Zorin Diaconescu
Era o vreme când o aducea poștasul sau o luai de la chioșc si o citeai la o cafea și o suetă cu prietenii. Pe vremea aceea telefonul era într-o cabină și funcționa cu monede. Nu vă mai spun cum e azi, parcă nu știți? Nostalgia e un sentiment, din când în când ne permitem să fim sentimentali.
A sosit un astfel de moment. Puneți ibricul pe foc și descărcați revista de mai jos. O zi frumoasă!
A INTRAT acum la tipar o nouă carte de poezii semnată de – de-acum spaniolul – Grigoraş Ciocan.
Prefața este semnată de drd. Petronela Apopei, postfața de prof Valentin Lupea, referințe critice dr. Adriana Craciun, Dana Zen și Ioan Romeo Roșiianu.
Coperta este semnată de mereu inspiratul Florin Dochia, ilustrațiile îi aparțin lui Carmen Mihaela Coca.