Szell Sandor: Întrebare vs. Răspuns

Una dintre problemele majore cu care se confruntă omenirea în aceste zile, este legată de modul de a întreba și decepția răspunsului primit.
Analizând mai în detaliu, cel care pune întrebarea, o face raportându-se la anumiți parametrii strict personali. Bagajul cultural, nivelul de cunoaștere a problemei, convingeri personale sau politice.
De asemenea, cel care trebuie să răspundă, face referire la aceeași parametri...doar că din prisma propriei persoane.
Ceea ce, în mai mult de nouăzeci la sută din cazuri, nu corespund.
Astfel, numai o întrebare bine pusă poate primi un răspuns pe măsură.
Este exact, ca în anecdota cu cei doi călugări.
Într-o zi, un călugăr merge la starețul mănăstirii și-l întreabă:
    • Părinte, pot fuma și eu o țigară în timp ce citesc Biblia în curte?
    • Nu! – veni răspunsul.
Resemnat, călugărul își ia Biblia sub braț și coboară în curte.
Acolo, un coleg de-al lui, citește Biblia fumând relaxat.
    • Frate, dar tu cum fumezi? Ți-a dat voie starețul?
    • Da!
    • Păi și eu am cerut permisiunea și nu a fost de acord.
    • Ce ai cerut, mai exact?
    • Am întrebat dacă îmi permite să fumez o țigară în timp ce citesc Biblia.
    • Vezi...aici ai greșit. Eu am întrebat dacă îmi permite să citesc Biblia în timp ce fumez o țigară.
Concluzia vă aparține.