cu soarele ca un pumnal în spate în piept cu o ploaie acidă de clipe plec de două ori ucisă să pot să mă nasc din fâşiile rămase în sufletul care trezeşte senzaţii fluturii ultimului profet oferă fructe pâine şi sare _ copilului cu gust de fluture mi-e dor de o revoltă nu mai e nimic cum a fost înainte afar' nu pot să ies dar pot să ies din mine am sângele ardent _ traversând gânduri la cea mai înaltă maree ca orice adolescentă născută în semnul leului eram tare mândră şi vroiam să devin o femeie foarte puternică citeam cărţi despre personalitate şi făceam sport într-o zi când văzu bunica eforturile mele zâmbi şi-mi zise ehei copila mea numai femeile slabe spun că femeile trebuie să fie puternice nu nu trebuie femeia poate alege să fie puternică atunci când ştie să fie femeie adică învaţă să fii slabă frumoasă bună şi blândă
Tag Archives: poetry
DESANT
învățați-mă maeștrilor să desenez nu că mi-ar trebui dar cum altfel să pot întrerupe liniile continue ce taie lumea in două din două-n două știri cāte o juamătate în fiecare plămân una strident monocromă alta paspartu discretă să pot desena ar fi pentru mina de carbon trezită din mină o salutară orgie ar însemna să i se dea pe mâna mea puterea să întrerupă sarcini de continuitate ar însemna să pot rupe gânduri în cuvinte ceva ce nu s-a mai întâmplat de pe vremea când cărțile se presau la rece roc
Iulia Pațiu: Făra titlu
pătrunsă de gânduri neorânduite vine o iarnă cam zăpăcită şi iată în sfârşit ninge iar fulgii unul după altul în lanul de zăpadă plâng cum plângeau macii de dorul meu ce pleca din fire e iarăşi timp de renunţare şi dincolo de îndurare îmi iau leacul pentru suflet leacul pentru rană un somn cândva albastru în care nu dorm şi trupul viselor se pierde în nesomn timpul sclipeşte nefiresc şi taie clipa din umbră şi lumină concepe mâna-aripă sfinţi îngeri oameni toţi din aduceri aminte acolo unde după proiecţii o iau înainte deschid drumuri şi urcă trepte din altar sparg pragurile pentru mine simultan să văd totul cu ochii mei aici şi dincolo de hotar
Invincibila boemă
Da, boema nu poate fi învinsă! Boema nu și-a propus niciodată să câștige ceva. Nu are în plan victorii sau alte galanterii sociale. Boema e pregătită să piardă și chiar se simte bine când pierde. De aceea nu poate fi învinsă! Nu poți învinge pe cineva care a acceptat deja să fire învins. Nu te poți lupta cu cineva care a depus armele și zâmbește.
Într-o societate axată pe succes această atitudine pare bizară. Cum să nu vrei tu să fii cel mai… Când toată lumea visează postări virale, cum te poți bucura că lumea a început să te uite… că-și mai amintesc doar câțiva prieteni de tine pentru că și ei sunt singuri și speră că la rândul tău îți vei aminti de ei…
Da, doamnelor și domnilor, era post modernă este o eră a anonimatului. Big Data însemnă mulțimi, nicidecum indivizi. Societatea nu mai este o piramidă, nu mai are un vârf. În rețea toți suntem egali. Deplângem starea de fapt, avem dreptul la elegii și nostalgii, dar asta nu schimbă cu nimic starea de fapt. Rețeaua va funcționa la fel. Singurul care poate schimba ceva este administratorul.
singur ca un tanc în plină acțiune - hotărât să-și cânte încă o dată marele cântec de iubire: sempre esse puerum sempre esse puerum și felul în care vor năvăli din gâtlejul lui cuvintele s-ar putea să ne aducă aminte cândva despre felul în care cade astăzi zăpada pe câmp experiența am mai avut-o: bucurie înnegrind pământul înnegrind până și memoria dar nu temele nu subiectele eroice vor face din băiatul ăsta un om bogat și puternic - să ne închipuim că eu l-am așezat pe rug: unde cu trufie suferă acum unde inima lui tresaltă ca o broască verde și se uită la noi fără întrerupere inima lui care tresaltă a o broască verde și se uită la noi și numai astfel învinge o! norme ale durerii pe când poezia nu este, într-un anume sens, și exclusiv din punctul de vedere al autorului ei, poetul de pe strada mea, de la numărul paisprezece, colegul din clasa a treia primară, decât un amestec de huliganism (curaj) și foarte bună creștere (curaj și mai mare) [Virgil Mazilescu, administratorul întocmește o listă de câteva delațiuni și trădări posibile, în volumul guillaume poetul și administratorul (1983)]
Visăm
Visăm... Şi în mândria noastră credem că doar nouă, oamenilor, ne este dat acest dar. Dar... visează copacul, iarba, câinele, pisica, până şi fumul care iese pe horn povesteşte vise. Dar... numai noi, oamenii, prin nimicnicia noastră răstălmăcim visele. Avem ceva de câştigat din asta? poate da... Şi atunci, numai datorită unei conjuncturi favorabile a sorţii... ...sau nu? inspirat de un text al prietenului Marius Buculei
Des – compunere 10
Petrecerea s-a încheiat pe masa de abanos cuvintele lucioase își lasă nurii scurgându-se pe podelele pătate de mângâierile mincinoase ale nopții scăpată goală pușcă pe ușa din dos. Tu îmi arăți tristă versurile lungi adormite pe sub mese, încercănate și despuiate mirosind amar, ca lacrimile florii de plastic, mă cerți golindu-mi tăcerea cu unghiile făcute glonț, de-acum te așteaptă plecarea mea. Eu îți arăt speriat timpurile umede împleticite pe sub amintiri, încercate și uitate lăcrimând uscat, ca tristețile văduvii de război, te chem cerșindu-ti iertarea cu versurile făcute glonț, de-acum mă așteaptă venirea ta.
Rromânul
E sâmbătă. Mai ascultăm din clasici. Aveți nevoie de căști sau difuzoare.
Enclavizarea poeziei
Nu mi-a venit să cred. În Statele Unite poezia e un fenomen literar de grup format de obicei în jurul unei universități. Grupul nu depășește numeric câteva zeci de persoane. Asta era în 1970. Cel care vorbea era lectorul nostru venit din California. Noi ascultam și ridicam din umeri. În România o carte reusită de poezie era un evniment national. Cărți reușite apăreau câteva într-un an, nu prea multe dar se bucurau de atenția publicului destul de numeros pe atunci. Îmi amintesc de cartea de debut a lui Ion Mureșan care a fost întâmpinată cu 14 cronici.
După 90 am avut parte de o revelație asemănătoare la o întâlnire cu poeți și editori spanioli. În Spania tirajle la poezie erau de 40-60 de exemplare și distribuirea se făcea în grupul cunoștințelor si prietenilor. Și la noi se schimbase situația. Parcimonia publicărilor de dinainte de 90 a făcut loc libertății totale. Presa susținea că în România existau peste 3.000 de edituri. N-a stat nimeni să le numere. Cărțile, mai ales cele de poezie apăreau ca ciupercile după ploaie (clișeu – dar și multe cărți păcătuiau nu doar cu atât). E limpede ca interesul pentru poezie nu a crescut. Cel puțin nu în rândul cititorilor. Cu autorii, recte poeții e altceva. Nu abordeaz întrebarea: cui i se adresează poezia? Poate fi considerată răuvoitoare.
Este enclava o soluție de viitor? Răspunsul îl vor da cei de mâine. Nici nu sunt sigur că poezia are nevoie de soluții. Cât despre cititori – ei vor veni pe măsură ce vin necazurile. Iar zilele negre ni se dă de înțeles sunt pe aproape.
Barca
Stăm în barcă şi credem că plutim doar timpul trece prin noi formând valuri din amintiri uitate în timp ce noi ne credem nemuritori aşteptând clipa când timpul se va opri.
Dilemă în fum de ţigară
Se scrie mult Se publică mult Se citeşte puţin Dacă nu s-ar mai scrie nimic şi nu s-ar mai publica nimic Ar fi posibil să se citească tot ce s-a scris... sau măcar tot ce s-a publicat?
Nösnerland 