ce se petrece în mine?

cu soarele ca un pumnal în spate
în piept cu o ploaie acidă de clipe
plec 
de două ori ucisă
să pot să mă nasc din fâşiile rămase 
în sufletul
care trezeşte senzaţii
fluturii ultimului profet oferă
fructe pâine şi sare


_
copilului cu gust de fluture

mi-e dor de o revoltă
nu mai e nimic cum a fost înainte
afar' nu pot să ies
dar pot să ies din mine
am sângele ardent


_
traversând gânduri
la cea mai înaltă maree

ca orice adolescentă
născută în semnul leului
eram tare mândră şi
vroiam să devin o femeie foarte puternică
citeam cărţi despre personalitate
şi făceam sport
într-o zi
când văzu bunica eforturile mele
zâmbi şi-mi zise
ehei copila mea
numai femeile slabe
spun că femeile trebuie să fie puternice
nu
nu trebuie
femeia poate alege să fie puternică
atunci când ştie să fie femeie
adică învaţă să fii
slabă
frumoasă
bună
şi
blândă

DESANT

învățați-mă
maeștrilor
să desenez
nu că mi-ar trebui dar
cum altfel să pot întrerupe
liniile continue ce taie lumea
in două
din două-n două știri
cāte o juamătate în fiecare plămân 
una strident monocromă
alta paspartu discretă
să pot desena ar fi
pentru mina de carbon trezită din mină
o salutară orgie
ar însemna
să i se dea pe mâna mea puterea
să întrerupă sarcini
de continuitate
ar însemna să pot rupe gânduri în cuvinte
ceva ce nu s-a mai întâmplat
de pe vremea când cărțile
se presau la rece

roc

Iulia Pațiu: Făra titlu

pătrunsă de gânduri neorânduite
vine o iarnă cam zăpăcită şi iată în sfârşit ninge
iar fulgii unul după altul
în lanul de zăpadă 
plâng cum plângeau macii
de dorul meu
ce pleca 
din fire
e iarăşi timp de renunţare
şi dincolo de îndurare
îmi iau leacul pentru suflet
leacul pentru rană
un somn cândva albastru 
în care nu dorm
şi trupul viselor se pierde în nesomn
timpul sclipeşte nefiresc şi taie clipa
din umbră şi lumină concepe mâna-aripă
sfinţi
îngeri
oameni
toţi din aduceri aminte
acolo unde după proiecţii
o iau înainte
deschid drumuri şi urcă trepte din altar
sparg pragurile pentru mine 
simultan
să văd totul 
cu ochii mei
aici
şi dincolo de hotar

Invincibila boemă

Da, boema nu poate fi învinsă! Boema nu și-a propus niciodată să câștige ceva. Nu are în plan victorii sau alte galanterii sociale. Boema e pregătită să piardă și chiar se simte bine când pierde. De aceea nu poate fi învinsă! Nu poți învinge pe cineva care a acceptat deja să fire învins. Nu te poți lupta cu cineva care a depus armele și zâmbește.

Într-o societate axată pe succes această atitudine pare bizară. Cum să nu vrei tu să fii cel mai… Când toată lumea visează postări virale, cum te poți bucura că lumea a început să te uite… că-și mai amintesc doar câțiva prieteni de tine pentru că și ei sunt singuri și speră că la rândul tău îți vei aminti de ei…

Da, doamnelor și domnilor, era post modernă este o eră a anonimatului. Big Data însemnă mulțimi, nicidecum indivizi. Societatea nu mai este o piramidă, nu mai are un vârf. În rețea toți suntem egali. Deplângem starea de fapt, avem dreptul la elegii și nostalgii, dar asta nu schimbă cu nimic starea de fapt. Rețeaua va funcționa la fel. Singurul care poate schimba ceva este administratorul.

singur ca un tanc în plină acțiune - hotărât să-și cânte încă o dată
marele cântec de iubire: sempre esse puerum sempre
esse puerum și felul în care
vor năvăli din gâtlejul lui cuvintele
s-ar putea să ne aducă aminte cândva
despre felul în care cade astăzi zăpada pe câmp

experiența am mai avut-o: bucurie înnegrind pământul înnegrind până și memoria
dar nu temele nu subiectele eroice vor face din băiatul ăsta
un om bogat și puternic - să ne închipuim
că eu l-am așezat pe rug: unde cu trufie suferă acum
unde inima lui tresaltă ca o broască verde și se uită la noi fără întrerupere
inima lui care tresaltă a o broască verde și se uită la noi
și numai astfel învinge o! norme ale durerii
pe când poezia nu este, într-un anume sens, și exclusiv
din punctul de vedere al autorului ei, poetul de pe strada
mea, de la numărul paisprezece, colegul din clasa a
treia primară, decât un amestec de huliganism (curaj) și
foarte bună creștere (curaj și mai mare)

[Virgil Mazilescu, administratorul întocmește o listă de câteva delațiuni și trădări posibile, în volumul guillaume poetul și administratorul (1983)]

Visăm

Visăm...
Şi în mândria noastră
credem că doar nouă,
oamenilor, ne este
dat acest dar.
Dar... visează copacul, iarba,
câinele, pisica,
până şi fumul care iese pe horn
povesteşte vise.
Dar...
numai noi, oamenii,
prin nimicnicia noastră
răstălmăcim visele.
Avem ceva de câştigat din asta?
poate da...
Şi atunci, numai
datorită unei conjuncturi
favorabile a sorţii...
...sau nu?


inspirat de un text al prietenului Marius Buculei

Des – compunere 10

Petrecerea s-a încheiat
pe masa de abanos cuvintele lucioase
își lasă nurii scurgându-se pe podelele pătate
de mângâierile mincinoase ale nopții
scăpată goală pușcă pe ușa din dos.
Tu îmi arăți tristă versurile lungi
adormite pe sub mese, încercănate și despuiate
mirosind amar, ca lacrimile florii de plastic,
mă cerți golindu-mi tăcerea cu unghiile
făcute glonț, de-acum te așteaptă plecarea mea.
Eu îți arăt speriat timpurile umede
împleticite pe sub amintiri, încercate și uitate
lăcrimând uscat, ca tristețile văduvii de război,
te chem cerșindu-ti iertarea cu versurile
făcute glonț, de-acum mă așteaptă venirea ta.

Enclavizarea poeziei

Nu mi-a venit să cred. În Statele Unite poezia e un fenomen literar de grup format de obicei în jurul unei universități. Grupul nu depășește numeric câteva zeci de persoane. Asta era în 1970. Cel care vorbea era lectorul nostru venit din California. Noi ascultam și ridicam din umeri. În România o carte reusită de poezie era un evniment national. Cărți reușite apăreau câteva într-un an, nu prea multe dar se bucurau de atenția publicului destul de numeros pe atunci. Îmi amintesc de cartea de debut a lui Ion Mureșan care a fost întâmpinată cu 14 cronici.

După 90 am avut parte de o revelație asemănătoare la o întâlnire cu poeți și editori spanioli. În Spania tirajle la poezie erau de 40-60 de exemplare și distribuirea se făcea în grupul cunoștințelor si prietenilor. Și la noi se schimbase situația. Parcimonia publicărilor de dinainte de 90 a făcut loc libertății totale. Presa susținea că în România existau peste 3.000 de edituri. N-a stat nimeni să le numere. Cărțile, mai ales cele de poezie apăreau ca ciupercile după ploaie (clișeu – dar și multe cărți păcătuiau nu doar cu atât). E limpede ca interesul pentru poezie nu a crescut. Cel puțin nu în rândul cititorilor. Cu autorii, recte poeții e altceva. Nu abordeaz întrebarea: cui i se adresează poezia? Poate fi considerată răuvoitoare.

Este enclava o soluție de viitor? Răspunsul îl vor da cei de mâine. Nici nu sunt sigur că poezia are nevoie de soluții. Cât despre cititori – ei vor veni pe măsură ce vin necazurile. Iar zilele negre ni se dă de înțeles sunt pe aproape.