Poti sa traiesti sau sa iubesti

Poti sa traiesti sau sa iubesti ,
Si când trăiești să nu iubești ,
Când n-ai trăit,nici n-ai iubit,
Iubind trăiești ce n-ai gândit!

Iubirea e un dor nestins ,
Iar dorul poate fi un vis ,
Si visul doar un dor invins ,
Fiindcă destinul este scris!

De-as putea viața cântări,
Si sensul ei pentru-a trăii ,
As pune pe acel cântar ,
În două cupe-un vin amar!

Oricât de mult te- aș fi iubit,
E gândul meu neîmplinit,
În drumul meu de-mi este greu ,
Eu voi fi singură mereu !

Singur ma nasc si singur mor ,
Singur adorm ,singur mă scol,
Singur ma lupt si ma dobor,
La urmă sunt un muritor!

Maria Blaga

Niciodată să nu spui niciodată

Niciodată să nu spui niciodată
Trece ușor timpul peste noi,
L-am văzut citind
În certificatul de naștere
Câteva rânduri despre Maria și Ion,
Că au făcut un prunc
Și l-au botezat cu numele de George,
Ei,
Timpul a trecut peste numele tatălui
Peste numele mamei,
Și a rămas numele de George,
Rezemat de timp,
Grijit de clipă,
L-au mângâiat anotimpurile,
Pruncul s-a făcut frumos
Ca Maria și Ion
Despre care 
Nu și -a mai amintit
Niciodată.
Acum,
George plânge,
A trecut timpul peste el,
Și vă roagă
Niciodată să nu spui niciodată.

Ștefan Vescari

C. P. A. – Vasile Gogea: Din caietul melcului/ Poezii din cochilii

Am mai publicat poeme din „caietul melcului”, pe măsură ce au ajuns la mine prin bunăvoința poetului Vasile Gogea, prietenul siamez al melcului. Dar în perioada hiberănării, melcul nu chiar a hibernat, ci a lucrat la volumul pe care ni-l oferă odată cu venirea primăverii – Din caietul melcului/ Polezii din cochilii (Editura Dota, Cluj, 2023). Voi posta acum Avertismentul cărții, care pare scris de Vasile și melcul său laolaltă, ceea ce mă face să cred că sînt mai mult decît siamezi, relația lor pare mai degrabă precum cea dintre fețele unei bande Moebius:

Avertisment

Nu se ştie cum (poate se visase papagal, trebuie să fim atenţi ce ne dorim!), un june melc s-a trezit captiv într-o colivie.

Un adevărat palat!

O vreme a fost încântat: siguranţă, confort, hrană – asigurate.

Ajuns matur, a început să înţeleagă şi să accepte că n-o să-i crească niciodată pene, cu atât mai puţin aripi.

Alunecos, gelatinos cum e orice melc, ar fi putut uşor, de la-nceput, chiar dacă încet, să evadeze.

Dar, acum nu-l mai lăsa să treacă printre barele de argint chiar casa ce-i crescuse în spate…

Cochilia melcului

Cochilia melcului:

fără cuptor,

fără pridvor,

fără cheie sau zăvor…

Fără prag.

Chilie, casă, sarcofag.

Întoarcerea melcului

…pe-un drum roman,

pavat cu pietre de granit

și străjuit de flori și iarbă grasă

se-anevoia

ca din exil să vină acasă

un melc-poet,

de o iarnă grea

și de barbari rănit…

…o nouă melcopee se va auzi decent

evanescent

prin spațiul subarborescent…

Casa melc-poetului

În casa melcului poet

un verb se tot conjugă

dar versul marelui profet

nu poate să-l ajungă.

Doar umbra zborului visat

mai pâlpâie o clipă

în cochilia ce s-a spart

de-a glonţului aripă.

În mersul său alunecat

poetul melc mai speră

sub cerul greu întunecat

din nevăzuta sferă.

Republicat după:


NEVROZĂ

Din memoria radăcinii uscate
Pământul călcat 
De tălpi mult prea aspre
Vindecându-şi nevrozele toate
Cu-aduceri aminte
Când verzi, când albastre,
Împinge spre scoarță 
Sămânța cu viață
Umplând goluri gri
Cu verde speranță

Se naște din nou,
Din capricii și toane
Anotimpul obraznic
Care mușcă din Soare
Și obligă din nou
Fluturi să zboare
Gata să-nvie, gata să moară,
Mereu gata să soarbă
-Pentru prima și ultima oară-
Nevroza în verde
Din firul de iarbă

Laura C Munteanu

Al nostru Eminescu – Catedrala viselor nețărmurite

Din cumpăna Universului

încerc să făptuiesc

un iconostas în Catedrala viselor nețărmurite,

în care a înnoptat o vreme

al nostru Eminescu.

 

Pictez clocotul ispitei

 în culori de roșu misterios și negru tăinuit,

care vibrează , mă strigă,

precum însemnările poetului Eminescu

în caietele născute din nesațul cunoașterii…

Totul mă cheamă prin tăcere!…

În marea tăcere,

înmulțesc câmpurile coloanelor,

să încapă toți sfinții culturii și științelor,

pe la care a trecut

al nostru Eminescu…

 

Cerul se apropie de pământ!

Limitele omenirii mă înconjoară…

 

Aștern cu rigoare culorile căldurii,

amestecându-le cu incantații greu meșteșugite

și aștept…

Pentru o clipă,

Catedrala viselor nețărmurite

se umple de  bolovani de aur!

Apoi, iar apar umbrele tăcerii…

Câte regândiri cer Orizonturile visate

de - al nostru Eminescu?!

 

Cu îndoială și grăbită, pictez în forță.

Ecoul călăuzitor e cuprins în necuprins.

Fără voie,

răstorn liantul culorilor

peste umbrele bolovanilor de aur!

Într-o vreme lumile izvoarelor se revarsă,

inundând cu frumusețe Catedrala viselor nețărmurite…

Din apa acestor izvoare

a băut lumină

al nostru Eminescu.

 

Printre gânduri nepotolite,

căutătorii vizionari inundă cu idei drumul artelor.

Seva lor spontană și proaspătă

dezvelește multele cărări

ale lumilor din Multivers.

Printre aceste cărări  se preumbla

al nostru Eminescu.

 

Catedrala viselor nețărmurite,

cu iconostasul amăgitor,

înmărmurește în sfumato…

Deodată,

din necunoscut apar

îngeri și demoni care o înconjoară

(ei fac parte din cetele lui Da Vinci , Eminescu și Dante).

Ei vin din alte Lumii  (Lumile Multi-Interacţionale)

și se joacă de-a ascunselea,

în spațiu și timp,

cu teoria Big Bang-ului și cu viitorul.

Ei teleportează, prin clone,

Influențe și Paradoxuri

în lumile neștiute.

 

Numai al nostru Eminescu    

știa jocul din ” nașterea puterilor vii”,

care, prin”izvorul de forțe” și ”arcul încordat”,

întreține-n mișcare ”Ceasornicul Universului”

și povestea inflației în vid, cu finitul către infinit… 

Victoria Fătu Nalațiu
Călătorie în spațiu , acrilic pe pânză 100x 65 cm
Dic ciclul „Chemările lumini” I de Victoria Fătu Nalațiu

Poemele nu sunt cereale: Ostap Slyvynsky

Ca un copac care nu poate exista fără foc

Infinitul nu are rost,
ca pustiul de pe fereastră, unde praful cutreieră veșnic
iar câinii vagabonzi dorm. O singura data
părinţii noştri au construit case
prea aproape de infinit.
L-am inhalat prea mult timp, am dormit cu el
l-am îmbrățișat, l-am purtat în buzunar ca pe o castană
ne-a fost dat de o fată care – dacă nu e viața însăși –
ar deveni viața noastră.
Ne iese din gât când cântăm,
ne iese din gură, ca respirația șuierătoare, când trebuie să-i spunem numele,
ne iese din buzunare, când ne verifică
la granita. Ei știu că nu ne pot lăsa să intrăm,
pentru că cu acest gen de bagaje
toate frontierele noastre sunt interne, adică impracticabile
L-am lăsa în urmă, dacă am ști cum
să facem ordine după noi înșine. Invizibil ca gazul,
se aprinde de la cea mai mică scânteie
care se prinde printre noi și refuză să se stingă,
și se lipește de noi ca un om care se îneacă, ca focul
care nu poate exista fără copac,
sau ca un copac, care nu poate exista fără foc.

–Tradus din engleză de Zorin Diaconescu

© Ostap Slyvynsky

Like a Tree That Can’t Exist Without Fire

Infinity is pointless,
like the wasteland out the window, where dust eternally roams
and stray dogs sleep. Once
our parents built houses
too close to infinity.
We inhaled it for too long, slept in its
embrace, carried it in our pocket like a chestnut
we’d been given by a girl who—if not life itself—
would become our life.
It falls from our throat when we sing,
falls from our mouth, like wheezing, when we have to say its name,
falls from our pockets, when they check us
at the border. They know they can’t let us in,
because with this kind of baggage
all our borders are internal, that is, impassable
We would leave it behind, if only we knew how
to tidy up after ourselves. Invisible as gas,
it ignites from the slightest spark
that catches between us and refuses to go out,
and clings to us like a drowning man, like fire
that can’t exist without a tree,
or like a tree, that can’t exist without fire.

–Translated from the Ukrainian by Amelia Glaser and Yuliya Ilchuk.

© Ostap Slyvynsky

Ostap Slyvynsky is a poet, translator, and literary scholar from Lviv, where he teaches Polish literature and literary theory at the Ivan Franko University. He has published six volumes of poetry, as well as over a dozen translations from Polish, English, Bulgarian, and Russian. He has been awarded, among other prizes, the LitAccent award, the Anonych Literary Prize, the Hubert Burda Prize for young poets from Eastern Europe, the Medal for Merit to Polish Culture, and the Kovaliv Fund Prize. He has coordinated the Publishers Forum Literary Festival in Lviv.

Sahara

Mie nu-mi place facebook 
mi-a spus prietenul G 
- nici mie nu-mi place iarna, 
am răspuns 
- hai să evadăm 
într-un loc fără iarnă și fără facebook 
- așa ne-am trezit amândoi în Sahara 

alții se adaptează mai ușor 
poliția, de pildă 
a înlocuit electroșocurile cu urzici 
după scumpirea curentului și în numele umanismului 

avem atâtea inițiative civice și totuși unii descoperă 
că nu am avea societate civilă, dar cotațiile bursiere 
indică o creștere pentru trădare - părerile sunt 
ca de obicei înmulțite în fabricile de imprimat ovații 
cine mai poate ști, care e diferența dintre mâncarea de post 
și congresul nutriționiștilor, amânat pentru a doua oară… 

ambalajele se rup doar accidental, niciodată când vrei să le deschizi

© Zorin Diaconescu