Tag Archives: poetry

Ca un copac care nu poate exista fără foc

Infinitul nu are rost,
ca pustiul de pe fereastră, unde praful cutreieră veșnic
iar câinii vagabonzi dorm. O singura data
părinţii noştri au construit case
prea aproape de infinit.
L-am inhalat prea mult timp, am dormit cu el
l-am îmbrățișat, l-am purtat în buzunar ca pe o castană
ne-a fost dat de o fată care – dacă nu e viața însăși –
ar deveni viața noastră.
Ne iese din gât când cântăm,
ne iese din gură, ca respirația șuierătoare, când trebuie să-i spunem numele,
ne iese din buzunare, când ne verifică
la granita. Ei știu că nu ne pot lăsa să intrăm,
pentru că cu acest gen de bagaje
toate frontierele noastre sunt interne, adică impracticabile
L-am lăsa în urmă, dacă am ști cum
să facem ordine după noi înșine. Invizibil ca gazul,
se aprinde de la cea mai mică scânteie
care se prinde printre noi și refuză să se stingă,
și se lipește de noi ca un om care se îneacă, ca focul
care nu poate exista fără copac,
sau ca un copac, care nu poate exista fără foc.

–Tradus din engleză de Zorin Diaconescu

© Ostap Slyvynsky

Like a Tree That Can’t Exist Without Fire

Infinity is pointless,
like the wasteland out the window, where dust eternally roams
and stray dogs sleep. Once
our parents built houses
too close to infinity.
We inhaled it for too long, slept in its
embrace, carried it in our pocket like a chestnut
we’d been given by a girl who—if not life itself—
would become our life.
It falls from our throat when we sing,
falls from our mouth, like wheezing, when we have to say its name,
falls from our pockets, when they check us
at the border. They know they can’t let us in,
because with this kind of baggage
all our borders are internal, that is, impassable
We would leave it behind, if only we knew how
to tidy up after ourselves. Invisible as gas,
it ignites from the slightest spark
that catches between us and refuses to go out,
and clings to us like a drowning man, like fire
that can’t exist without a tree,
or like a tree, that can’t exist without fire.

–Translated from the Ukrainian by Amelia Glaser and Yuliya Ilchuk.

© Ostap Slyvynsky

Ostap Slyvynsky is a poet, translator, and literary scholar from Lviv, where he teaches Polish literature and literary theory at the Ivan Franko University. He has published six volumes of poetry, as well as over a dozen translations from Polish, English, Bulgarian, and Russian. He has been awarded, among other prizes, the LitAccent award, the Anonych Literary Prize, the Hubert Burda Prize for young poets from Eastern Europe, the Medal for Merit to Polish Culture, and the Kovaliv Fund Prize. He has coordinated the Publishers Forum Literary Festival in Lviv.

Labirintul cuvintelor

Erai fulger căzut în trepte
Peste simboluri ascunse-n cuvânt;
Viaţa mea se-aştepta să aştepte
Amintirea luată de vânt .