Tag Archives: poetry

Poeme din volumul în pregătire PSALMII DE NOAPTE

Mă cerţi/ Aspru/ Doamne/ Mă laşi/ Bătrân şi obosit cum te ştiu/ să maltratez/ Cadavrele toamnei/ M-ai cam lăsat/ Singur să mă nasc/ Ca o galbenă vedenie/ O hârcă/ Muribundă/ Locuieşte în inima mea/ Pustiindu-mi dorul de tine/ Aruncând/ Tăcere asupra cuvântului/ Oloagă despărţire/ DE Femeia/ Ce-n pântece m-a purtat/ Priveşte/ Striveşte/ Zările/ Înguste şi bolnave/

Mirosind/ A schelete de iarbă/ Ce-l biciuiesc/ Pe robul Tău/ Îl străpung/ Cu pumnale de ploaie/ Cu stele/ Înveşmântate în negre sutane/ Cămaşa/ Cămaşa Ta/ Am zărit-o/ Pe un teanc de scrum/ Ivit din lacrimile de beduini/ Cerşeau/ Apa Profetului/ Lasă-mă să-ţi spăl ochii/ Să fur cămaşa/ Să te îmbrac în ea/ La început de ziuă/ Nu mă tot certa/ Zilnic/ Cu bucăţi sparte, mototolite/ Din zidul Ierihonului/ Lasă-mă / Să caut o lumânare/ Pe care să o aşez/ La căpătâiul/ PrimuluiVenit/ În cortul meu/ Aşezat în mijlocul Medinei…

Departe de hiene/ Nopţi stau şi privesc la tine/ Mărturisesc despre acest Noiembrie/ Că are dinţii asprii/ Zgomotul ceţii îmi provocă răni/ Calc pe urma cuielor/ Înghit cu nesaţ mâzga Ta, Doamne/ Nişte corbi ce au ochi albaştri/ Fac dragoste cu trunchiurile îngheţate ale copacilor/ Ape tulburi, lutoase, macină smerenia Tatălui/ Ploaia de frunze a ucis orbii pământului/ Fariseii îl îmbie pe

Iisus cu trandafiri negri, furaţi din Grădinile lui Caiafa/ Noiembrie, asemeni unui tâlhar/ S-a dus lângă Domnul şi Domn s-a făcut.

Bătrân însingurat culegi boabe de cenuşă/ Ca o zăpadă Moartă/ Pe şine de cale ferată mă apropiu de Tatăl/ Rătăcind prin beţii negre te caut Doamne/ Te caut, mi-e dor de ochii Tăi, ciudat de albaştri/ Alerg/ Octombrie, ore obosite/ Mirosul zeilor adormiţi/ Vederea singurătăţii/ Banală revedere/ Oamenii de piatră culeg dimensiuni prăfuite/ Spaţii amiabile, unde Venerabili Domni – Discută despre tine, Doamne !

Început de lună – schimbul unu – Despre Tine, femeie, scris-am nenumărate rânduri/ Asemeni unor gâze, necontrolate de Domnul/ Te cerţi cu El, de parcă Raiul între coapsele TALE s-ar găsi/ Întinsă pe canapea, bei cafele cu Iuda/ Iuda, cel păcălit de Diavol/ Chipu-ţi alunecă peste respiraţia mizeriei din sufragerie/ Năclăită îţi este ideea despre Eternitate/ Vorbesc indivizi, pe numele lor, niscaiva Pilaţi mi-au zugrăvit cortul… Cu Ce … Cu întuneric/ Cu lumina neagră a unor ape şi mai întunecate

Text și Ilustrație: Alin Cordoș

ÎNȚELEPCIUNEA CIREȘULUI ȘI A LEMNULUI GALBEN

Un gard mic desparte casa mea de cea a vecinului. Deoparte un cireș, de cealaltă un lemn galben. Casa de dincolo de gard a fost a unei doamne însingurate, unguroaică, ce a suferit din dragoste. La ea în curte un cireș. Dincoace de gard a fost un preot, român. A suferit din credință. La el în curte lemnul galben. Casele lor, acum ale noastre, au fost mai demult ale unor oameni ce au plecat din calea războiului. Un neamț, un evreu, unul doctor altul altceva. Fiecare din cele două case are câte o cameră, – așa au fost gândite de la început-, în care oamenii să cânte când se întâlnesc.

Un gard mic stă între cireș și lemnul galben. Nimeni nu știe când au fost sădiți sau de ce au ieșit unul lângă altul, dar din prea marea lor înțelepciune coroanele li s-au unit pe deasupra, înflorind împreună în culorile alb-galben ale Apusului, chiar de Paștile Răsăritului.

(poveste adevărată, ușor de înflorit)

Doresc tuturor și sper la Învierea întru Renaștere împreună!

Mulțumesc Radio Renașterea care, invitându-mă să adresez ascultătorilor săi un mesaj de Paști, mi-a oferit șansa să văd înțelepciunea cireșului și a lemnului galben.

Christos a înviat!

ROC

RUGĂCIUNE

Motto:tautogramă
Din dinamica dezastrelor:
Diavolul defrișează domeniul Domnului,
dinamitează destine,
distruge dezmembrând drumuri divine,
dă durere dorului,
dărâmă domul dragostei.
Doar Dumnezeu diminuează durerile!
Ducându-și damigeana, doldora de datul destinului,
drumețul depășește dărâmăturile devenite
după dezastrele din drumul dat.
Dragostea depanează distrugerile
dăruind destindere.
Dragostea, demnitatea, dreptatea... daruri diamantine.
Din Înalturi, Doamne, cerne
Ploaia lacrimilor Tale
Peste sufletu-n cangrene,
Despuiat şi plin de jale!

Iar speranţa şi dreptatea
Tragă-n jugul mântuirii,
Plugul cu fertilitatea,
Brazde-n solul pătimirii.

În ogor scaieţi de ură.
Pasul Tău să-i nimicească!
Doamne, fă ca-n arătură
Gândul sfânt să încolţească!

(2013, 2 mai, Joia Mare.
Conexiuni, Casa cu Lei, Bistriţa. Poem publicat în cartea Piramida tăcerii)

Gheorghe Mizgan

Eli,Eli,lama sabachtanii

Cu fruntea -nsangerata
de spinii din cunună.
Iisus
e pironit pe cruce.
atârnă povara
lumii de păcate,
un vuiet de durere,
spre ceruri răzbate,
pe Cruce se frânge
Iisus pentru tine,
cu ochii săi calzi,
El plânge...
se-ntuneca cerul,
se cutremură pământul,
pietrele se crapă,
vin norii și vântul,
în genunchi Maria
privește spre El,
atât de multă jertfă
în trupul de Miel,
ploaia cade rece
Îl spală pe față,
de sângele scurs,
din firava viață,
privește sus
la Ceruri cu îngeri,
întreg Universul 
e plin doar de plângeri,
vânturi de-ntuneric
se lasă -n Cetate,
sus pe Golgota,
Domnul se zbate,
și privind spre Tatăl
și -a iertat dușmanii,
Eli,Eli,
lama Sabachtanii.

Din volumul Femeia de iarbă.

Stefan Vescari.

În fiecare joi cerul e şi mai înalt

La două ceasuri după miezul nopţii rănite stele
în fiecare joi cerul e mai adânc şi mai înalt
în limpezimea lui astrală plânge infinitul materia
stelele-şi cern minuscule raze flămânde
printre ramuri de ani lumină tăcere
dinspre-un capăt spre celălalt
infinitul musteşte de moarte.

Aerul dimineţii de joi miroase a Golgota
cu fiecare grădină Ghetsemani distrusă de-arginţii trădării
omul s-a mai ucis puţin
răstignită-ntre şoapte-i silaba aceasta
pâlpâie de-atâta durere trecutul
nimeni îmbrăţişând durerea străveche
orice jertfă naşte o speranţă în plus
în suflet e o cale şi-n zări o privire târzie
pentru nepotrivit pasul drumeţului seara.

Mă preumblu prin lume căutându-mi lumina
e joi şi n-am găsit în cutia poştală iubirea promisă
e joi dimineaţa şi-n liniştea grea
femeia cerului îşi desprinde din păr stelele
la capătul drumului e moartea făcând plajă
anticipând umbra însăilând linişti.

E joi dimineaţa şi Isus îşi adună apostolii martori
la înc-o vânzare la înc-o trădare zidită prin vremi
un Iuda-şi găteşte-n oglindă sărutul ucigaş
fardându-şi memoria tace plângând
e joi dimineaţa şi nimeni nu ştie ce frig mi-este.

Ioan Romeo Roșiianu

Nu s-a plâns și n-a cerut 

Nu s-a plâns și n-a cerut de la oameni  îndurare

Când în cuie a fost bătut, doar la Tatăl  alinare,

A rugat apoi pe Domnul să le ierte lor păcatul

De-a fi robii neputinței de a înțelege  sfatul,

Iar în pilde n-a fost cine să-i priceapă înțelesul.

 

Iar de mii de ani încoace omenirea se tot zbate

Să-nțeleagă adevărul în cuvintele lăsate

Moștenire la biserici, predicate la nevoi,

Toate scrise-n Evanghelii și ascunse pentru noi:

Că avem martiri în față și la spate trădători!

Dumitru Alexandru Bar

E miercuri seara şi mâine Hristos va fi prins

E miercuri seara şi mâine Hristos va fi prins
un Iuda există mereu
fugi Dumnezeule din trupu-ţi de moarte
până-n sufletul meu!

E miercuri acum şi mâine te vor vinde arginţii
pentru o moarte în plus
se merită să-ţi rişti nemoartea.

Sunt două mii de ani de atunci
astăzi e numai miercuri
mâine-l vor vinde iarăşi
mereu există o Golgotă şi-o jertfă de sânge
şi-o Iudă cumpărându-şi trădarea cu-arginţi
(trei zeci de arginţi pentru-o viaţă e de-a dreptul puţin
numărându-ţi privirile oarbe în dungile zării n-ai chef de jertfire).

E miercuri seara şi mâine Hristos va fi prins
între două rugi se poate muri de o mie de ori
câte o viaţă două poate chiar trei
cum nu te cheamă Isus
mâine nimeni n-o să te mai ştie
e bine şi-aşa în liniştea sumbră a lumii
un petec de moarte ţi-ajunge pentru tot restul
timpului ce va să vie e bine şi-aşa.

E miercuri şi mâine Hristos va fi prins
cu încă un sărut nu se face iubire
fugi Dumnezeule din trupu-ţi de moarte
până-n sufletul meu de la Tine!

Ioan Romeo Roșiianu

Biblioteca virtuală: Marcel Miron

Raze de lumină

Autorul acestui volum formulează o ,,definiție” pentru poet (așa cum au făcut-o predecesorii săi din lumi și timpuri de mult trecute), cu o
prospețime metaforică ilustrativă pentru talentul său: ,,Poetul/nufăr plutind pe lac/se salvează de la înec/ prin taina înfloririi/ iar albinele/ culeg nemurirea/dintr-o floare muritoare”/(Poetul), sugerând că acesta poate fi
nemuritor prin creația sa și că poezia poate fi floarea al cărei miez este nectar, adică Idee.

Maria Trandafir

marcel-miron-raze-de-luminaDownload

LACRIMA DIN ICOANĂ…

Privesc la chipuri dragi din icoane,
Dumnezeu coboară discret, dar adânc,
Luminând și vorbind în tăcere;

E atât de mic Dumnezeu, că încape într-un zâmbet,
În zâmbetul din icoană...
Se face și mai mic, se preschimbă în lacrimă,
Lacrima ce se prelinge din ochi blânzi de înger,
Și lacrima sfântă a mamei.
Unii zic că-i prea sus Dumnezeu,
Alții zic că stă pe tronu-I din ceruri....
Eu Îl văd, Îl și simt când privesc chipuri dragi din icoană.

Mirela Rus