Tag Archives: răspunsuri

Te întrebi dacă înțelegi versurile? E simplu. Cele pe care le înțelegi imediat nu spun nimic nou. Cele pe care le înțelegi și nu prea te apropie de poezie. Crezi că ai prins-o iar ea îti demonstrează la lectura următoare cât de ușor ți-a scăpat. O iei de la început. Până într-o zi... când te dumirești că mai întâi trebuie înțeles poetul. 
C.M. a ales poezia după ce o boală gravă i-a schimbat destinul. Iată versiunea numai bună pentru biografia lui oficială. A fost cultivarea genului liric o terapie a sufletului care l-a ajutat pe un om să se depășească pe sine? Toți vorbitorii de discursuri motivaționale ar fi încântați de acest deznodământ. Tocmai de aceea se impune să fim prudenți. 
Dacă felul în care oamenii de atunci au tratat un bolnav, modul în care s-au raportat la boala lui i-a deschis ușa spre templul muzelor? Rămâne o presupunere. Ceea ce știm este că România socialistă se lăuda cu asistența medicală gratuită. Un sistem desăvârsit, mult superior modelului capitalist unde sănătatea costa bani. Doar că sistemul nostru medical nu era chiar gratuit. Orice român știa că la doctor nu te duci cu mâna goală. Chiar dacă el nu accepta plicul sau ploconul, noi insistam, convinși fiind că interesul profesional trebuie stimulat. Un medic care refuza devenea suspect. Erai tentat să crezi că nu se pricepe, de aceea se teme să accepte "atenția" și te duceai la altul. Pentru că ăsta era sistemul real: cum era medicul era și pacientul. Vă mai amintiți ce zicea tânăra și mai ales fragila noastră democrație despre salariile medicilor? Cum să le mărești, dar ce, medicii trăiesc din salar? Și o țară întreagă recunoștea pe față un nărav, din păcate nu singurul.
Nici pacientul nu supraviețuia din salariu, puțin își permiteau așa ceva. Majoritatea apelau la părinți, la rude, toată lumea făcea sacrificii. Medicamentele erau gratuite dar nu se găseau, soluția râvnită - pachetele din străinătate, pentru cei care aveau rude și vindeau surplusul la prețuri astronomice. Mai aveai nevoie de dramă să te inspire?
Despre viața zbuciumată a bolnavului în socialism era lesne să scrii pe foile caietului tău cu pixul care ori se usca, ori curgea, dar era bun pentru oamenii muncii. Asta până când te turna cineva, te trezeai cu domiciliul percheziționat, caietul confiscat și tu stăteai până noaptea târziu la instituția aceea pe care mulți se temeau să o pomenească, scriai declarații în care explicai, pentru a nu știu câta oară "ce ai vrut să spui cu..." - până te lecuiai.
De ce a ales C.M. să scrie despre cosmos? Era singurul loc unde victoria socialismului încă nu era obligatorie. Cosmonauții nu erau chemați la ședințe, printre stele încă nu se înființau gospodării colective și nu se sistematizau spațiile, nu se demolau asteroizi pentru a-i înlocui cu blocuri. 
Iată de ce, înainte de a ne strădui să înțelegem versurile, e bine să înțelegem viața pe care a dus-o poetul... și noi alături de el.

Mai țineți minte cum făceau ai noștri turism în URSS? Plecau cu valiza plină de treninguri cauciucate de la Suceava (condiția: să ai pile la fabrică) și se întorceau cu pile de unghii profesionale (costau 7 ruble 100 de bucăți iar la noi se vindeau cu 100 de lei bucata prin birourile socialiste).
Mă întreb cu ce ne vom întoarce acum? Vom trai și vom vedea... turismul și prietenia între popoare să trăiască!

Unii îi spun haos. Alții folosesc un limbaj mai colorat. Trădare. Jaf... Le înțeleg sentimentele. Mai ales pe cele de frustrare. Mai ales cei din generația mea nu mai știu pe ce lume trăiesc. Nu știu, dar votează. Disciplinați și hotărâți. Niciodată nu li se împlinesc așteptările. Perseverează neabătuți. Așa ai învățat pe când făceai parte dintr-o organizație revoluționară. Nu spun care. O știe toată lumea.
Problema nu e pluralitatea opiniilor admise. Cu asta mai merge, nici pe vremea republicii socialiste nu exista o singură opinie, erau cel puțin două, una o spuneai la bere iar cealaltă era pentru ședință.
Problema e alta, mult mai usturătoare: nu mai ai mijloacele de a-i trage la răspundere pe cei care... Nu mai ai autoritatea să-i convoci acolo, la instituția al cărei nume nu era bine să-l rostești. Nu mai ai cum să-i lași să aștepte, pe coridor, în picioare, frământându-se. Nu le mai poți pune acele întrebări insidioase, după manual, ca ei să se simtă amenințați. Toată educația proletară s-a dus de râpă.
Cum să nu încerci un sentiment de nesiguranță? Cum să nu crezi în conspirația sataniștilor?
Prea multe întrebări. Penurie de răspunsuri.

Iată splendoarea rețelei: oamenii de bine care nu se gândesc o clipa la interesul lor, în schimb fac sacrificii pentru a mă ține la curent cu ceea ce e bine și chiar necesar să știu. De pildă "uriașele" manifestații de la Praga - pentru pace în Ucraina, mai exact, împotriva guvernelor care încurcă, pe banii contribuabililor "operațiunile speciale" ale unei glorioase armate, provocând atâta jale printre cetățenii onești.
Văd aceeași poză de vreo 2 săptămâni așa ca până și eu, mai tare de cap fiind, am priceput: acolo se decide viitorul pozitiv al omenirii.
Eu am un defect: m-am născut de mult, concret am trăit prea mult și am o memorie rebelă. Nu pot să uit că am crescut și am trăit într-o țară "eliberată" de aceeași armată glorioasă. Singurul lucru bun a fost că m-am ales cu unele cunoștințe de limba rusă pe care trebuia să o înveți vrând-nevrând. 
E riscant să scriu așa ceva. Imediat se găsesc voluntari care să mă pună la punct după vorbă, după port. Așa că mai bine rectific: mulțumesc activiștilor voluntari că mă țin la curent, în condițiile vitrege în care media e ori coruptă, ori cenzurată iar pe noi ne pândește câte un globalist după fiecare colț. 
Rămân totuși cu o dilemă: cum de aflu toate acestea de pe o rețea globală?