Cafeneaua literară – Mai 2023 – Anul XXI

E prematur să vorbim acum despre sfârșitul cronicii literare, din moment ce avem peste o sută de reviste literare în viață. Nu toate au cronică literară, dar unele au lunar sau săptămânal mai mult de o singură cronică sau, mai degrabă, un fel de comentariu la o carte, comentariu care nu e totuna cu o cronică literară, necesar a răspunde unor exigențe precise (vom vedea imediat care sunt). Astfel încât nu e nerealist să apreciem că lunar apar în România cel puțin o sută de cronici literare sau ceva similar. Situația ar merita analizată în detaliu.

Ion Simuț



Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial 4.0 Internațional.

Condeierul diasporei V / 22 – iunie 2023

revistă de cultură și atitudine cu apariție trimestrială

Pentru că acest număr al revistei Condeierul diasporei apare la data de 01 iunie, Ziua Copiilor, trebuie să încep cuvântul meu cu cele mai cunoscute declarații pe care le adresăm copiilor noștri: “Ești viața mea!”, “Ești totul pentru mine!”, “Ești fericirea mea!”, “Ești sensul vieții mele!” .
Desigur, copiii ne reorganizează principiile, modul de viață, activitățile, sentimentele, cam tot ceea ce am fost până în momentul în care au apărut ei pe lume. Iubirea noastră pentru ei depășește orice limită cunoscută de noi înainte ca ei să se nască, dar sunt ei sensul vieții noastre? Trăim doar pentru ei? Cred că merită să ne gândim puțin la acest aspect. Sensul vieții nu-l poți găsi decât atunci când ai adus un anumit grad de simplificare în cotidian, în
gânduri, în activitățile zilnice. Nu este un lucru ușor să aduci simplitatea în viața ta deoarece, oamenii se agață de numeroase ispite, obiecte, gânduri și trăiri în care se complac sau de care cred, în mod eronat, că ar avea nevoie.

Daniela Gumann



Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial 4.0 Internațional.

Am primit: (15) – Victor Știr

Ancheta noesnerland.com (-1):Victor Știr



  1. Starea de fapt: la ce proiecte lucrezi în prezent?
    La vârsta mea, mai mult stau pe gânduri, asediat de proiecte ratate din care nu mai este cu putință de ales nimic. Concret, m-am oprit asupra echivalării unor poezii; osârdia se petrece ,,inegal și în salturi”, orice scânteie de entuziasm se stingându-se după întâiul sfert de oră. ,,Proiectul” se va încheia cam în 2072, odată cu expirarea buletinului de identitate, când voi avea 116 ani.

  2. Cum vezi raportul literatură – internet?
    Internetul este un instrument extraordinar, un mijloc de ,,transport”, pentru literatura care știm și nu știm ce este, dar ne bucurăm de ea. Internetul este ,,RATA” literaturii și are viteză suspectă pe CFR, neștiindu-se dacă rapiditatea deplasării textului este mai mare în vagonul aflat în mișcare sau în vremea staționării în gară. Raportul este, neîndoielnic, benefic pentru literatură, este miraculos.

  3. Cum definești un scriitor profesionist?
    A defini scriitorul profesionist pare puțin mai greu decât a încerca definiții ale altor profesiuni. Credem că este scriitor cel care scrie și atâta timp cât scrie. Când nu mai scrie, este altceva, ce vrea dânsul. S-ar putea adăuga și presupunerea că scriitorul profesionist trăiește din scris, ceea ce nu este tocmai des întâlnit. Se va spune ca argument, nici apostolul Pavel nu trăia din difuzarea învățăturii lui Iisus, ci construia corturi. Scriitorul de literatură își câștigă viața ca profesor, jurnalist, muzeograf, lucrător în cultură etc. În alte țări, ar fi și felurite burse, dar nici acelea nu ajung pentru toți. Un criteriu care restricționează populația statistică a branșei despre care ne străduim ar fi judecarea după calitatea textului, a operei produse de scriitor. Se poate scrie mult, aluvionar, epidermic, fără adâncime și atunci profesionalismul se confundă cu notorietatea dobândită. În fine, argumentele și unghiurile de ,,atac” pot fi mai multe…

  4. Cum îți alegi editura și cum colaborezi cu editorul?
    Mi-am publicat cele mai multe cărți la o editură căreia i-am trimis textul formatat pdf, pentru tipografia cu prețurile cele mai mici.Am debutat cu volum la editura Tipomur, am mai publicat la Karuna din Bistrița și traduceri la care am ținut, la Editura ;;George Coșbuc” a scriitorului și prietenului Dumitru Munteanu. Colaborarea cu editurile este, în cazul meu, minimală. Este adevărat că nu marșez pe forme editoriale pretențioase, costisitoare, fiind incapabil de ,,coagularea” capitalului necesar, dar nici pretențiile personale nu sunt marcate de ogoliul întâietății. Adică, îmi știu lungul nasului.

  5. Cum gestionezi relațiile cu cititorii?
    Din tirajele relativ confidențiale în care mi-am tipărit cărțile, am trimis o parte la biblioteci, la câteva reviste literare și câtorva prieteni. Nu am o strategie de comunicare și de cucerire a cititorilor; nu sunt echipat pentru promovarea cărților, această activitate fiind, după părerea mea, de altă factură decât scrisul în singurătate, în propria cămară, bântuită de cețurile și obsesiile personale. Cândva, o cititoare de încrede mi-a spus ca în glumă: ,,Toate femeile din romanele dumneavoastră sunt cu crucea în sân!” M-am gândit, m-am gândit… Cititorii sunt diverși, au dreptul să le placă sau nu o carte, fiecare autor are dreptul să se creadă genial și neînțeles. Este zona de credință, motivație și stabilitate în cultivarea efemerului cu aparență de veșnicie.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial 4.0 Internațional.

După treizeci de ani poetul Ion Mureșan ne oferă prolegomena la „poemul care nu poate fi înțeles”

Gogea's Blog

După treizeci de ani de la apariția celui de-al doilea volum al său de poezii, Poemul care nu poate fi înțeles, ( Ed. Arhipelag,1993), poetul Ion Mureșan publică o excepțională Introducere în POEZIE. Volumul este inspirat ilustrat cu opt gravuri în lemn realizate de maestrul Mircia Dumitrescu și este tipărit în condiții grafice excepționale la Editura Charmides.

ION MUREȘAN

Eu, când scriu o poezie,

nu mai sunt un om slab și de nimic.

Când scriu o poezie nu mai sunt un om neajutorat.

Numai ce simt cum se așează sub mine

un cărucior cu rotile,

brusc sunt proprietarul unui cărucior pentru infirmi,

unul cu roți nichelate.

Sunt îmbrăcat în haine curate, de sărbătoare și,

în brațe cu un buchet mare de flori

și cu o păpușă cu fața veselă,

pornesc, foarte mândru, spre biserica de la colțul străzii.

Pe drum întâlnesc mai mulți oameni.

Ei mă salută…

View original post 13 more words

Radu Țuculescu cucerește Roma

În sfîrșit, coperta e gata, față, spate, clape, poză…În curînd Macelleria Kennedy va apare la Roma și nu numai. Sper din inimă să- i bucur și pe cititorii italieni. ( pe coperta IV un citat din Dino Buzzati autor atît de drag mie)

Radu Țuculescu



Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial 4.0 Internațional.

Am primit: (14) – Sorin Bălășcău

Ancheta noesnerland.com (-1):Sorin Bălășcău



  1. Starea de fapt: la ce proiecte lucrezi în prezent?
    INEVITABIL, este cartea cu editoriale care mi-a apărut în ianuarie a.c.la editura Galaxia Gutenberg din Târgul Lăpuș, iar cu toate că este încă călduță și va fi prezentată în diferite localități din Spania, în paralel am alte proiecte în derulare. Cu toate că timpul și jocul unei societăți existențiale și materiale din care nu putem lipsi mă încetinesc în a-mi definitiva unele proiecte la care lucrez în prezent încăpățănarea și dorința de-a împărtășii cu cititorii mei îmi dau aripi și sper să finalizez cel puțin două din cărțile în lucru: – IMPACT VIZUAL, este o carte care prin conceptul în sine va avea darul de a corela imaginea cu textul astfel încât cititorul să identifice mai ușor. – UN SAT ÎN CULORI (un pueblo en colores), ediție în spaniolă. -Antologia VERSURI NEROSTITE, în format electronic, cu peste 70 de scriitori români – CASTELE DE NISIP, proză – RAI 5, nuvelă științifico-fantastică

  2. Cum vezi raportul literatură – internet?
    Într-o lume care evoluează constant este a priori să ținem pasul cu tehnologia și rețelele de socializare ca formă pozitivă de promovare, interconectare cu cititorii dar nu în ultimul rând de vânzare. Digitalizarea este pârghia ce-a mijlocit generalizarea literaturii la toate nivelurile de cunoaștere iar acest lucru este simțit prin avalanșa de scriitori contemporani care au ieșit la lumină, cu toate că acest lucru nu este direct proporțional cu calitatea scrierilor.

  3. Cum definești un scriitor profesionist?
    Pentru mine conceptul de scriitor profesionist este acela care poate să trăiască din ceea ce crează, fie că mă refer la carte, articole, conferințe, cursuri,bloger, YouTuber, etc, atât timp cât materialul este propiu. Restul sunt scriitori pasionați în a scrie și a împărtăși o lume personală, un concept, o idee și care tind și au dorința lăuntrică de a ajunge cândva, dacă este posibil, la statutul de scriitor profesionist.

  4. Cum îți alegi editura și cum colaborezi cu editorul?
    Alegerile editurilor, atât din România cât și din Spania, depind de mai mulți factori cum ar fi calitate – preț, oferta de promovare, libertatea în exprimare și libertatea în conceptul editorial. Deoarece consider că, cartea este parte a personalității mele ca om și un parametru important de apreciere din partea cititorului, am ajuns să-mi creez ultímele 5 cărți ale mele așa cum mi-ar place în primul rând mie să văd la o carte, cu retușurile finale și sugestii din partea editorului. Întotdeauna relația cu editorii mei a fost una de prietenie și sinceritate iar legăturile care s-au creat lasă ușa deschisă pentru o eventuală nouă colaborare.

  5. Cum gestionezi relațiile cu cititorii?
    Întotdeauna am considerat că fără cititor nu există scriitor iar de aceea este foarte important să creăm acele legături personale între cele două părți. Aici nu mă refer strict la vânzare de carte cât la comunicarea umană și explicarea lumii creative pe care doresc să o împărtășesc cu cei din jur. Să vibrez și să simt cu cititorii mei este cel mai mare câștig al acestui dar cu care am fost zămislit. Poate de aceea ori de câte ori am o prezentare de carte sunt atât de emoționat ca și cum ar fi prima oară. Iar acest lucru se datorează emoție de a cunoaște noi oameni, posibili cititori și viitori prieteni.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial 4.0 Internațional.

Când cititorul își intră în atribuții

– câteva considerații asupra esteticii subiective a poetului

Bogdan Nicolae Groza face parte din generația dezinhibată chiar dacă amintirile din copilărie sunt dintr-o istorie diferită, contorsionată, care a gravat urme adânci în sufletele oamenilor rămase captive în trecut.

Bogdan s-a eliberat la figurat și la propriu din chingile paranoiei colective în căutare de absolut și eșuată în cele din urmă în neant.

Pentru generațiile anterioare poezia a fost o formă de protest, generația lui groza a dus protestul în stradă, eliberând poezia de apăsările existențiale. Fără îndoială că viața dincolo de ocean deschide alte orizonturi mai ales pentru cel care o descoperă la vârsta adultă îngăduindu-i o nouă copilărie inițiatică.



Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial 4.0 Internațional.

Am primit: (13) – Gheorghe Mizgan

Ancheta noesnerland.com (-1):Gheorghe Mizgan



  1. Starea de fapt: la ce proiecte lucrezi în prezent?
    Am în pregătire o carte de poeme tautograme, doar cu litera ,,T”. Există în format docx, dar m-am oprit cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Mai am să realizez coperta, dar cartea rămâne în așteptarea tipăririi. De asemenea am adunat, înainte de tautograme, scrierile mele pe care le consider că nu-s poezie, un fel de jurnal aleatoriu atât ca interval de timp dintre scrieri cât și ca stil. DVD-urile din arhiva mea personală m-au ispitit într-o zi de meditație asupra trecutului, probabil că și-au pus amprentele reminiscențele nostalgiei, așa că m-am dotat recent cu un canal de Youtube și caut să mă perfecționez în editare video.

  2. Cum vezi raportul literatură – internet?
    Încă din vremea pe când eram copil iubeam și iubesc mult cărțile. Cu toate că aplecatul prea mult asupra cărților ne încovoaie, în timp, coloana vertebrală biologică, pentru mine, cărțile îmi transmit o stabilitate verticală a coloanei vertebrale spirituale. Cărțile tipărite îmi transmit o încredere că ele sunt și vor fi alături de mine. Când îmi dispare doar o carte din biblioteca mea personală simt cum ar lipsi o cărămidă din zidul casei mele. Chiar dacă pe multe dintre cărți le voi deschide mult mai rar, existența lor mă asigură că atunci când voi căuta o informație literară sau tehnică, într-una din ele, ea, cartea mă așteaptă, este cu mine. Cu toate aceste simțiri legate de cartea tipărită, atâta timp cât sateliții, antenele, serverele, routerul wifi și alte sisteme, care vor mai apărea în viitor, de transmitere a informațiilor, funcționează și vor funcționa într-un sistem informatic bine pus la punct, internetul rămâne o cale pragmatică și utilă. Internetul a avansat atât de mult încât, mai repede cauți informația pe internet decât într-o carte tipărită. Prin internet o creație artistică ajunge foarte repede să facă înconjurul Terrei. Îmi amintesc, din liceu, de la ora de limba română când ni s-a spus că romanul ,,Desculț” a făcut înconjurul lumii în sandale de aur. Pe atunci a însemnat o mare realizare, pe când noi nu prea puteam să ieșim în afara frontierelor Republicii Socialiste România. Observ că pe unii scriitori, dintre acei care au reușit să-și construiască, în alte timpuri, un piedestal al notorietății sociale, îi cam deranjează avalanșa de scrieri din cadrul internetului. Cât de prețioasă-i apa în pustiul Sahara chiar dacă ea este ,,clocită”, păstrată într-o coajă de ou de struț și ce ușor putem alege apa de calitate, în locurile în care ea abundă!

  3. Cum definești un scriitor profesionist?
    Pentru o profesie ca inginer, medic, strungar, tâmplar, etc, nu simt nevoia să caut în DEX-ul online, dar pentru că nu prea cunosc scriitori din România care să nu aibă o profesie de bază, diferită de cea de scriitor, pentru a se susține financiar, citesc din DEX: … ,,persoană care exercită o profesiune; (în opoziție cu amator și diletant) care exercită permanent un meșteșug, o artă, un sport pe baza unei pregătiri profesionale.” Cam atât se înțelege din DEX. Printr-o extrapolare forțată, eu cred că a fi scriitor profesionist înseamnă să poți trăi din exercitarea profesiunii de scriitor, nu doar la pensie, pentru cel care este membru USR (a nu se confunda cu partidul politic), dar și așa trebuie mai întâi să aibă o pensie de bază care, în majoritatea cazurilor provine din exercitarea altei profesiuni.

  4. Cum îți alegi editura și cum colaborezi cu editorul?
    De obicei, îmi place să cunosc editorul pentru a putea comunica, din punc de vedere tehnic, pe subiectul cărții mele de tipărit. Pentru mine nu contează prea mult editura, dar contează personalitatea editorului. Deoarece nu mă interesează câștigul financiar, nu urmăresc ca tema cărții să se încadreze în albia comercială. Plăcându-mi tărâmuri noi, pentru mine, stilul meu de-a scrie este instabil. Scriu cum îmi place. Pentru scriitorii care au interes comercial ar fi bine să caute un editor care are calități și de agent de carte, o profesie, deocamdată, mai rară la noi în țară.

  5. Cum gestionezi relațiile cu cititorii?
    Pentru mine, satisfacția mare este atunci când scriu. Ca în orice domeniu de activitate și în domeniul scrisului rămâne valabil celebrul citat al lui Brâncuși: ,,Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.” O întâlnire cu cititorii – reprezintă pentru mine o adevărată zi de sărbătoare! Recunosc, îmi plac părerile scrise sau verbale de la cititori, mai ales cele pertinente. Să nu uităm că, în ziua de azi, mulți dintre cititorii noștri sunt și ei, la rândul lor, scriitori.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial 4.0 Internațional.

Biblioteca: Revista Fictiunea

Doina RUȘTI – Idei. Editorial – nr. 161 / 73 (serie nouă) / 23 mai, 2023

Zilnic primesc texte pentru colecția Biblioteca de Proză Contemporană (BPC) de la Litera, însă puține dintre ele ajung la tipar. Celelalte compun masa din ce în ce mai largă a respinșilor, transformați peste noapte în insurgenți, cu umori, făcând caz de imaginare fapte eroice.  Aproape niciunul dintre respinși nu este dispus să aștepte. Nimeni nu admite că ar fi alții mai buni decât el. Procesul de selecție este compus din mai multe etape. Am mai spus, sunt doar un scriitor care recomand proză. Dar recomandările mele trec pe la lectori, pe la evaluatorii de piață, prin ședințe de redacție și în ultimă instanță pe la editorul general. Puține dintre textele pe care le⁠-⁠am propus se reîntorc la mine, iar dintre acestea aleg unul singur aproape în fiecare lună. Inevitabil, există respinși. Mulți. Și toți aceștia vor să știe de ce le⁠-⁠a fost respins manuscrisul. Dacă se poate vor să cunoască exact ce defecte are scrierea lor. Or, asta este treaba criticii. O editură alege ceea ce se potrivește criteriilor ei. Tocmai de aceea m⁠-⁠am hotărât să vorbesc astăzi despre respinși.

BPC este, așa cum am anunțat deja, o colecție care pune pe primul plan diversitatea (tematică, de stil). Or,  prima greșeală a aspiranților se întemeiază pe reluarea temei unei cărți aflate pe piață: a apărut în colecție o carte despre moartea tatălui, simptomatic apar zece manuscrise pe tema asta. Mai grav chiar, există scriitori (nu puțini) care își imaginează conținutul unei cărți sau iau de bună o însemnare de pe net și își fac o opinie aproximativă despre conținutul cărților publicate. Așa, de pildă, cineva își închipuia că Translucid, romanul Ligiei Pârvulescu, ar fi un SF și voia să-i fie publicat un volum de povestiri SF, scrise în maniera anilor 70, sub motiv că sunt exact ca romanul sus⁠-⁠menționat. Nu știa că acel roman oferă o schemă narativă absolut nouă, că e vorba despre o dramă contemporană proiectată într⁠-⁠un număr impresionant de detalii etc.  

Prin urmare, prima regulă  pentru un scriitor care vrea să publice este aceea de a cunoaște colecția pentru care optează.
În acești ani, în care am intrat în contact cu scrisul contemporan, am constatat că puțini prozatori au cunoștințe minime despre narațiune și scris, despre fenomenul literar.

2.  A arunca un ochi peste o carte teoretică ar putea fi util, de exemplu un dicționar, ceva gen Lector in fabula de U. Eco s⁠-⁠ar putea dovedi folositoare. Dar la fel de prețioase sunt lecturile de proză contemporană, care te pun în contact cu fenomenul din care vrei să faci parte.

Colecția BPC e formată în special din romane cu poveste  fermă și noutăți stilistice evidente. Cu toate astea, mulți mi⁠-⁠au propus povestiri, texte dramatice, scenarii și chiar poezii. De pildă, Radu Găvan mi⁠-⁠a trimis un poem, respins anul trecut. Sigur că poemul e o specie epică, totuși rămâne în esență o compoziție sintetică, are o anume cadență, o imagerie specifică. Poate fi potrivit pentru colecțiile de nișă, pentru editurile mici, care nu-și pun problema vânzărilor. 

Aș spune prin urmare că a treia regulă este aceea de a trimite narațiune pentru o colecție de proză.
O altă chestiune se  leagă de proza scurtă. Există aproape o invazie de volume de povestiri. S⁠-⁠a creat falsa impresie că s⁠-⁠ar cere proză scurtă. Piața spune însă altceva: povestirile se vând doar în cazul autorilor mari, cu un public deja format. Desigur, se publică multă proză scurtă, în tiraje foarte mici, ca parte a unei "industrii", fără importanță pentru literatură - să nu vă prefaceți că nu știți la ce industrie mă refer!:)

 În BPC apare în fiecare an un volum de proză scurtă colectivă, dar mai mult cu valoare de catalog, fără a fi efectiv reprezentativă pentru colecție. Au apărut două astfel de cărți și este în lucru un al treilea volum. Toate celelalte 24 de volume sunt romane. 

De ce nu publicăm povestiri? Pentru că nu se vând. Rareori, autorii scriu povestiri închegate, cele mai multe fiind scrieri din categoria vanity, fără potențial de piață, fără cititori. Se vorbește (mult) despre povestiri, fără a exista o piață reală, fără a exista povestire - multe fiind consemnări, descrieri fără  valoare literară.

Dacă o colecție conține preponderent romane, ca BPC, nu văd de ce⁠-⁠ai trimite proză scurtă.
Există apoi mania "plachetelor". Este vorba despre volume  cu mult sub numărul standard de pagini, propulsate sub falsa și isterica idee că o capodoperă trebuie să fie scurtă. Dar aici nu este vorba despre capodopere, ci despre încercări oprite pe intrigă. Atunci când nu ai o operă de nota zece, e nevoie de spațiu pentru a crea minima empatie cu cititorul. Dar oricum astea sunt motive exterioare, într⁠-⁠o lume în care nimeni nu dă doi bani pe valoare. Așa că voi trece la celălalt impediment al cărților excesiv de scurte. Pentru o editură mare, care are cărți în librării, plachetele sunt cărți pierdute, lipite de alte volume și imposibil de vândut. Cărticelele subțiri sunt pentru edituri mici, cu tiraje inexistente, care pun coperta pe net și fac atâta gălăgie încât titlul sau numele autorului se impun, fără ca cineva să citească ori să vadă cartea respectivă. Bineînțeles, există excepții, dar ele știți, întăresc regula:

Standardele internaționale pentru roman sunt de minimum 70.000 de cuvinte și maximum 120.000 de cuvinte.  E OK și o carte de 50.000 de cuvinte, chiar de 40.000. Dar când scade sub 30.000, iar scriitorul nu are forță epică (de altfel, o calitate foarte rară), acea carte e pierdută. Sigur că există exemple numeroase de cărți scurte, dar rețineți: cele bune nu sunt la îndemâna oricui.  Cele mai multe sunt producții virtuale, fără cititori reali. Povestirea fiind scurtă, diegesisul devine esențial. Dacă pe 20 de pagini nu se întâmplă nimic, nu există conflict, nu e poveste - cele 20 de pagini ajung la gunoi. Dacă 
într⁠-⁠un roman de 200 de pagini, nu se întâmplă nimic, nu apare conflict etc - există măcar șansa unei legături cu cititorul prin ultima treaptă a cerșetoriei scriitorului, anume aceea de a-ți promite o poveste. 

Scriitorul slab adaugă personaje în neștire, lungește inutil narațiunea, fără să aibă idee cum s⁠-⁠o termine. Deși romanul e prost, îl ții minte prin această promisiune care te⁠-⁠a ținut lângă el, poate printr⁠-⁠un personaj, prin stilul frumos… Dar proza scurtă care n⁠-⁠are o minimă compoziție epică, ci e doar o relatare despre cum naratorul privește cerul, nici măcar nu se ține minte.  Desigur nici într⁠-⁠un caz nici într⁠-⁠altul  nu există șanse de publicare.

Un roman trebuie să aibă poveste fermă și nouă.
Unii s⁠-⁠au supărat că n⁠-⁠au fost publicați și⁠-⁠au mers cu teatralitate la altă editură. Este foarte bine, aceasta dovedește că: 

pentru orice carte există o editură potrivită. Prin urmare, nu disperați, dacă manuscrisul a fost respins!



Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial 4.0 Internațional.