Un greier năuc

De ziua morților, m-a prevenit regizorul, 
mamele se reîntorc la casele lor 
pentru a afla dacă pruncii lor s-au purtat sau nu cu omenie,
dacă traiul lor e așa cum le-a rânduit-o tatăl plecat și el
în taina oaselor albe. 
Toată noaptea ne vor bântui mințile, pentru ca
spre dimineață să se așeze la odihnă în inimile noastre
ca niște stenturi însemnate cu albastru.
Un nor gol pe dinăuntru trece peste mansarda țintirimului 
cu ferestrele larg deschise spre o imagine încastrată 
între cer și pământ, de forma unui inel de logodnă 
dintr-o altă eră, desenată caligrafic 
cu cerneală invizibilă.
Un vuiet în noi și în cimitire, 
la liziera pădurii, un incendiu crud, 
pare că timpul s-a blocat în crucile cioplite în lumânări, 
încâlcit în funiile pe care flăcările se îmbulzeau spre cer, 
spre somnul de veci.
Pe umărul unui pompier, la lizieră, un greier năuc
se tânguie după vioara pierdută prin braniștea care ardea 
ca un vălug.
(Din vol. LIZIERA, Limes, 2020)