Doamne, de o vreme în inima mea se odihneşte Nimicul… Roata vieţii se învârteşte ca o lampă ce vrea să se stingă… Îmi văd umbra cum creşte în pustia tăcută. De atâta lumină întunecată gându-i ca un copac uscat… Doamne e undeva un hotar al Puterii vremelniciei noastre să mă întoarcă spre începuturile lumii? Mă voi putea răsucii în albul cuvintelor, la stejarul Mamvri, spre prim poartă deschisă călătoriilor cereşti să prind cu sufletul liturghia cosmică, harul mântuirii? Azi îmi fac examen de credinţă… Doamne, unde e în sus şi unde e în jos?
Victoria Fătu Nalațiu
Descoperă mai multe la Nösnerland
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.