CEA MAI GREA IUBIRE

De vei dori să fugi de tine însuţi nu ai să poţi pentru că îţi duci şi mintea cu tine şi corpul.
Nimic din ceea ce vezi, auzi, nu e aşa cum pare şi fiecare înţelege din punctul lui de vedere. Trebuie să îţi impui singur că orice s-ar întâmpla, trebuie să mergi mai departe, că nimeni nu poate să te ajute mai bine ca tine, pentru că sunt clipe în care suntem singuri, de fapt cu noi înşine şi cu Dumnezeu şi a ne suporta aşa cum ne-a creat El, este cel mai greu.
Trebuie să ne iubim îndeajuns, încât să nu ne facem rău. Greu este să te iubeşti îndeajuns, mai mult ca şi pe ceilalţi, ca să conştientizezi că orice vine în viaţa ta, este trecător şi că nu schimbă nimic, dacă te frămânţi şi te agiţi, pentru că aşa mintea nu este limpede şi poţi lua decizii pripite. Dacă nu poţi accepta un gând conştient, atunci este mai bine să îl eviţi să îţi faci ordine în minte şi gânduri, să îţi ocupi timpul cu muncă, ieşiri cu prietenii sau orice altceva.
Ne trezim că vine din urmă karma de neam şi nu ştim de ce oricât ne străduim parcă viaţa ne-o petrecem intr-un carusel. Ne învârtim într-un cerc vicios, din care nu mai putem ieşi. E nevoie de o voinţă, pentru a ne schimba atitudinea şi gândirea şi doar de noi înşine depinde. 
Oricâţi ar fi pe lângă noi şi oricâtă bunăvoinţă ar avea, tot rămânem cu noi înşine şi gândurile se vor înghesui să ne ocupe toată mintea.
Când suntem trădaţi în aşteptările noastre, dăm vina pe oricine face parte din viaţa noastră, numai pe noi înşine ne absolvim de orice vină. Cineva îmi spunea:
”Vrei să suferi? Ok. E doar problema ta. Nu te iubeşti îndeajuns încât să ignori tot ce vine de la cei din jur. Dacă cineva ridică tonul este doar problema lui şi dacă răspunzi cu aceeaşi monedă ai şi tu o problemă.”
Relaţiile sunt în continuă modificare, pentru că toţi ne schimbăm la rândul nostru, însă problema este, că vedem doar schimbarea celuilalt nu şi a noastră. Putem doar să desenăm un bărbat imaginar şi ei, bărbaţii, o femeie imaginară, care sigur va rămâne pe hârtie la fel. 
Ori viaţa fiecăruia este un roman scris şi trăit de fiecare, indiferent cine va însoţi de-a lungul ei, acea persoană.
Dacă încerci să întorci spatele gândurilor ce nu îţi fac bine şi vei vedea doar soarele, copacii, cerul şi toată frumuseţea creată special pentru noi, vei descoperi frumuseţea din tine şi vei începe să te iubeşti, aşa cum eşti. Doar atunci vei zâmbi, cu oricare organ al tău şi sufletul îţi va fi luminos şi liniştit. Atunci îţi vei da seama, ce frumoasă e viaţa, cu tot ce implică ea, bune sau rele şi vei lua totul mai uşor. Viaţa ți-o trăieşti indiferent cine intră, sau iese din ea şi doar de tine depinde cum o trăieşti, pentru că fiecare clipă este unică şi nu mai revine niciodată.
Când suntem copii ne naştem puternici, fără frici şi fără stres, ca mai apoi cu trecerea anilor, să acumulăm treptat tot ceea ce implică viaţa socială. Dacă scapi de frici, rămâne doar iubirea pentru tot ce ne înconjoară şi mai ales pentru noi înşine.


…..
Din păcate societatea în care trăim, este doar un focar de infecţie politică, în care ne-au aruncat toţi mai marii acestei ţări. Păcat că am crescut să ajungem să ne privim dinafară viaţa ca şi cum am asista la o dramă tragic-o comică în care toţi suntem părtaşi fără echivoc. De ce comică? Pentru că românul face haz de necaz, chiar şi atunci când se termină totul din cămară şi din portofel, pentru că ştie că nu e lăsat la greu, de cel care ne iubeşte pe toţi necondiţionat.
Vor să ne reteze din rădăcini să ne vândă la kilogram sau la bucată, nu doar ţara ci şi chiar pe noi. Ne educă copii în care investesc bani şi timp, ca mai apoi ei pleacă în alte ţări, ce beneficiază de investiţie şi de copii noştri.
Ţara a început să îmbătrânească şi mă întreb cine îmi va face mie pensia? Cine va îngriji bătrânii rămaşi?
Am avut un vis în care copacii parcă se ridicau la cer şi eu încercam să-i prind. Se va sătura şi pământul să fie exploatat. El ne dă tot ce avem nevoie însă oamenii nu se mai satură de înavuţire, care odată ajunşi la putere, uită că au aceeaşi sursă care este pentru toată lumea, pământul. Iubiţi-l pentru că el ne dă tot ce avem nevoie ca să fim fericiţi. Uitaţi-vă la pasări au tot ce le trebuie ca să fie fericite.
Se spune că fericirea omului e omul şi mulţi vor crede că fără cineva în viaţa lor, nu sunt fericiţi. Fiecare priveşte din punctul lui de vedere, această afirmaţie.
Adevărat că atunci când ai o relaţie, o persoană iubită simţi că eşti împlinit, fericit, însă eu văd altfel această frază, adică fericirea mea sunt chiar eu. Iubirea din mine, pentru mine, mă face cu adevărat fericită, pentru că dependenţa de o altă persoană îţi aduce şi momente de fericire şi de nefericire, depinde de starea fiecăruia şi de momentul ce a creat acea stare. Deci fericirea mea sunt eu, ca om al acestui pământ.
Dependenţa nu îţi aduce nimic bun, doar suferinţă.   
Înainte când spărgeam un pahar mă supăram. Acum mă uit dezinteresat la tot ce e material, doar mă gândesc în cazul în care se strică ceva, de unde fac rost de bani. Dar Dumnezeu mă ajută de fiecare dată. El e cel mai bun prieten al meu. Iubirea lui care e veşnică, îmi dă putere, restul e iluzie.
Se spune că nimic nu e întâmplător, totul se derulează, cu un anume scop.
Viaţa e o şcoală, unde ne sunt predate lecţii, pe care ni le repetă de nenumărate ori, dacă nu au fost învăţate, până le ştim pe de rost. Păcat că nu le înţelegem de la prima citire şi facem aceleaşi greşeli.

---