Jurnal de cititor: Horea Porumb

În depărtare albastrul devine violet

Editura Neuma – 2024

Istoria are multe fețe, de obicei se rescrie odată cu schimbarea învingătorilor și mai este și istoria fiecăruia dintre noi, istoria trăită, direct sau de rude, strămoși care ajung la noi prin intermediul povestirilor și mai puțin prin manualele școlare sau tratatele academice. De aici viziunea proprie a fiecăruia despre cele întâmplate în trecut, viziune cultivată de istoria orală de care se ocupă mai degrabă reporterii, istoricii având alt orizont. Nu lipsesc scriitorii, pentru care istoria nu mai este o simplă relatare. Spre deosebire de reporteri, pentru care acribia este obligatorie, scriitorul are libertatea (de fapt privilegiul) de a-și folosi imaginația pentru a transmite un mesaj incifrat în viețile și faptele personajelor sale. Cam didactic până aici, de vină e autorul, susțin eu, fiindcă ne face adesea să ne simțim din nou elevi și asta cu bune intenții.

Care este mesajul pe care l-am desprins din cartea lui Horea Porumb? Aici sper să nu fiți de acord cu mine, asta însemnând că ați citit la rândul vostru cartea. Intelectualul are modul lui de a complica lucrurile și asta nu fiindcă ar suferi de circumcomplicarită cu zicea N. Steinhardt, el se complică fiindcă este singurul său mod de adaptare, prin însăși structura sa intelectualul nu poate accepta judecățile grosiere despre ce e bine și ce nu.

Complicațiile naratoarei și ale celorlalte personaje sunt un răspuns al autorului la tezele despre istorie, de la migrația românilor ardeleni spre America în secolul XIX până la republica populară pentru a se încheia în prezent. De ce a ales autorul un personaj feminin pentru eșafodajul narațiunii? Îl suspectez de credința într-un anume matriarhat cu multe implicații, despre care se poate scrie oricând un eseu.

Este aceasta o carte cu un iz testamentar, o învățătură pentru cei ce vor urma dar și pentru cei care mai caută in prezent.

Admin.