În liniștea de sub umbre

În liniștea de sub umbre

Prin gaura cheii nu trec nici copiii,
Nici umbrele lor și
Nici norocul de a sufla în fierbințeala istoriei. 
Eu, în schimb, trec pe sub crini,
Mă îmbăt prin florile de salcâm și
Cred că sunt aproape unic
Dacă nu aș avea în amândoi ochii același asfințit.
Într-un ochi trebuia să locuiești tu,
Tu adunată grămadă sub un înveliș subțire de griji și spaime,
Cu teama că eu ajung acasă prea târziu sau niciodată
Și cina pregătită pentru mine a hrănit o nouă apocalipsă.
M-am dus singur în incubator
Și n-a ieșit nimic din mine, doar un oftat,
M-am resemnat văzând cum ies de sub faldurile timpului
Toate aceste mici jucării, cum ar fi viața, moartea sau lutul,
Iar veșnicia e știrbă de un dinte și habar nu are.
Acum stau pe terasă
Privind ziua drept în ochi
Mă întreb de ce oare te decolorezi atât de incertă.
Prin gaura cheii trece iubirea, stai liniștită,
Tot ce vezi sau visezi e în siguranță acolo.
În joacă întorc galaxiile pe o parte și pe alta 
Ca pe niște clătite
Și îți pot mărturisi înainte de-a ieși pe ușă că
Zilnic se întâmplă să fiu altul,
Și fiecare dintre aceștia se umple de alte zile,
Tu nu vezi,
Nici ceilalți dinafară nu văd,
În liniștea de sub umbre fiecare vede ce vise
ază.