Apa galbenă

Apa galbenă

Pe strada mamei s-a turnat nisip,
peste asfaltul proaspăt turnat
ca și cum cineva ar fi vrut să șteargă urmele vechi,
să înceapă o lume nouă.
Apoi a venit apa,
nu furtună, nu potop 
ci o apă galbenă, ca lumina primăverii
când plouă la munte
și norii aduc în vale miros de renaștere.
Am înotat prin ea, ușor, fără teamă,
simțind cum se curăță din mine
ce nu mai trebuia purtat.
Casa mamei era uscată, liniștită,
ca o inimă care a iertat totul.
Acolo urma o logodnă 
dar nu între oameni,
ci între Cer și Pământ,
între mine și partea din mine
pe care o pierdusem pe drum.
Am deschis porțile.
Și a venit lumea,
mulți oameni, zâmbete, voci,
iar curtea s-a lărgit
până a devenit un câmp de lumină.
Mama purta galben,
iar în ochii ei se reflecta cerul ud.
Am știut atunci
că primăvara aceea nu era afară,
ci în mine.