Ne-am intalnit de mult când eram muguri..

Ne-am intalnit de mult când eram muguri..

Ne-am intalnit de mult când eram muguri,
Dar am rămas acolo amândoi 
Ne scriem nerăbdarea și tăcerea 
Pe urmele ruginii dintre noi.
Ne-am intalnit de mult în POEZIE 
Cu crengi îmbrățișati pe un cuvânt
Pe umbra noastră iubirea este vie 
Și rădăcini cu aripi ne cresc de sub pământ.
Rămân aici cu tine în ploaie și ninsoare 
Si scriu până în vale iubirea ce ti-o stiu 
Nici vântul nu mai bate,nici ploaia nu mai doare 
E toamnă lângă mine si totusi nu-i târziu..

Comentariu:

O meditație lirică asupra unei iubiri perene, care transcende timpul și anotimpurile, ancorată în metafore naturale și în spațiul intim al poeziei însăși. Fără rimă strictă, dar cu un ritm interior sugerat de repetiții și imagini recurente (rugina, crengi, rădăcini, ploaie, ninsoare), textul evocă o întâlnire primordială – 'când eram muguri' – și o statornicie emoțională care rezistă uitării sau distanței.'Analiză tematică și imagisticăTema centrală este iubirea ca forță telurică și eternă, opusă efemerului uman.'Ne-am întâlnit de mult [...] Dar am rămas acolo amândoi' sugerează un paradox temporal.  'muguri' sunt făra îndoială inocența începutului, iar 'urmele ruginii' ideea de timp coroziv, de patină nobilă care conservă esența. Comunicarea se reduce la 'nerăbdare și tăcere', scrise pe un fundal de degradare lentă – o metaforă pentru relațiile mature, unde absența devine prezență. 'Ne-am întâlnit de mult în POEZIE' invocă un altar unde 'crengi îmbrățișate pe un cuvânt' sugerează o împletire organică, aproape erotică, a sufletelor. 'rădăcini cu aripi' este – un oximoron ambițios care unește pământul (stabilitate, origine) cu cerul (aspirație, libertate). Iubirea 'pe umbra noastră este vie' - esența persistă în absența fizică, ca o umbră proiectată de lumină interioară. Dar'în ploaie și ninsoare' anotimpuri ale suferinței, transformate în act creator – 'scriu până în vale iubirea ce ti-o stiu'. Vântul și ploaia încetează să mai doară, iar toamna, simbol tradițional al declinului, devine 'nu-i târziu', o afirmare a speranței: iubirea învinge ciclurile naturii prin artă și memorie. Un poem delicat, care transformă durerea distanței în grădină vie. Radu Zagrean ne amintește că poezia nu doar consemnează iubirea, ci o regenerează – 'rădăcinile cu aripi' sunt emblema acestei alchimii. Un text care merită recitit în liniște, sub o ploaie de toamnă.

---

—