Obiectiv

O ZI MARE, ZIUA ANIVERSARA

nu o pot intampina decat cu bucurie si multumiri.
Cu bucurie, fiindca zilele mi-au ajuns sa pot trece pragul aniversarii cu numarul 73!
Cu multumiri celor care mi-au fost alaturi, m-au sprijinit, dar si celor care m-au lasat sa cad. Altfel nu as fi avut motiv sa ma ridic. 
De-a lungul vietii mereu am invatat cate ceva: sa ma lupt, sa fiu prevazatoare, sa nu uit ca, in viata, orice succes ascunde un mare sacrificiu, dar mai ales sa nu ignor importanta respectului.
Daca ar trebui sa o iau de la capat, toate le-as face la fel ca pana acum, cu o singura exceptie: as asculta mai des melodia sufletului!
Visul mamei mele în noaptea ursitoarelor
Asa incepe povestea vietii mele (Fragment din romanul autobiografic "Dincolo de orizont")
Afară era un ger de crăpau pietrele. Cristale de gheaţă împodobeau geamurile ferestrei ce despărţea aerul cald, emanat de soba dogoritoare din camera învăluită în lumina slabă, pâlpâitoare a lămpii de petrol, de gerul năprasnic al iernii grele, cum nu se mai pomenise până atunci. Doar gândul că în curând voi apărea eu pe lume, băiatul mult aşteptat de toate rudele şi în mod deosebit de tatăl meu, îndulcea speranţele viitorului şi alunga pentru moment grijile foametei ce se năpustise asupra sărăciei din anul 1953. 
Toţi aşteptau să rezist primei guri de aer în lumea cu care urma să iau în curând contact, deoarece, conform tradiţiei olteneşti, venirea mea pe lume era urmată de sărbătoarea prânzului, o ocazie deosebită pentru mic şi mare de a mânca pe săturate. 
…
Aveam doar trei zile, când am fost aruncată în mâinile soartei ce urma să decidă prezentul şi viitorul meu, să mă însoţească neobosită pe fiecare tărâm şi făgaş al drumului predestinat de ele, cele trei ursitoare pe care mama le-a găzduit cu ospitalitate în noaptea atothotărâtoare.
…
„Am aşezat la fereastră o masă mică, rotundă, cu trei picioare. În jurul mesei am pus trei scăunele, iar pe masă am pus trei farfurii, trei linguri şi trei pahare cu apă neîncepută, busuioc, sare, zahăr, vin, pânză, o carte, pâine, bani, un ştergar şi un fuior de lână. Sub masă am pus o găleată cu apă neîncepută, în care, a doua zi, urma să te scald. În această noapte am lăsat uşa descuiată, ca să nu se înfurie ursitoarele şi să te ursească de rău. M-am culcat cu gândul să nu scap nimic din visele acestei nopţi, fiindcă se spune că visul mamei se adevereşte“, avea să-mi povestească mama mai târziu.
„M-ai făcut curioasă. Ai visat ceva?“ 
„Multe scene mi se perindă şi acum prin faţa ochilor, dar sunt neconturate, neclare, însă din această nebuloasă s-au desprins trei călăreţi ce galopau pe nişte cai de o frumuseţe cum nu mai văzusem până atunci. Eu te ţineam strâns la pieptul meu, încercând să te protejez de ţărâna spulberată de un vânt năprasnic, specific zilelor toride de vară aici, la noi, în Lunca Dunării. Ne aflam la o răscruce şi nu mai ştiam pe care drum să o apuc înapoi spre casă. Cei trei călăreţi s-au apropiat într-o goană nebună spre noi. Ne-au înconjurat şi s-au rotit de câteva ori în jurul nostru, în timp ce praful spulberat mi-a tăiat vederea şi orientarea. Nu am avut timp să desluşesc ce se întâmplase, însă mi-am simţit inima înjunghiată, în timp ce mâinile mele întinse te căutau în necunoscut. Abia când ţărâna se mai aşezase, mi s-a luminat calea. Am străpuns orizontul cu răcnetul şi cu privirea neputincioasă. Dispăruseşi dincolo de orizont.“

IOANA HEIDEL