Rugându-te sălbatic 

Te întreb pe tine, William Blake,
ce gust are mâncarea din farfuria goală?
Care dans păgân şi care ursitoare
te-au prins în febra veşniciei?


Din greşeală am intrat pe uşa
unde ascundeai ligheanul de sânge
în care se îmbăiau stelele.
M-a cuprins o sete mistuitoare
şi de atunci în fiecare noapte caut izvorul.


De atâta nesomn
mi se aprind veşmintele,
se deschid atâtea flori,
ce-mi rănesc ochii.

 
William Blake,
ai ştiut  să căsătoreşti cerul cu infernul
şi-ai deschis în haos neaşteptate cărări,
ai dezlănţuit orgii în bătaia vântului
prin stâncile înalte ale lumii!

 
Eu, amantă nefidelă,
mă apropii de farfuria goală
şi îngenunchez rugându-mă sălbatic.
Toate uitările-s luminate în spaţiul gol!

–