DISTINCȚIA ȘI TITLUL DE „ARTIST EMERIT” PENTRU Silvia Zagoreanu



Uniunea Mondială de Folclor – World Folklore Union – IGF acordă, cu prilejul unor importante evenimente culturale internaționale, distincții și trofee dedicate personalităților care contribuie la promovarea și păstrarea valorilor autentice ale culturii tradiționale. Printre cele mai importante recunoașteri se află titlul de „Artist Emerit”, acordat interpreților vocali și instrumentiștilor care, prin talentul lor artistic, prin prezența scenică și prin activitatea desfășurată în cadrul manifestărilor internaționale organizate sub egida IGF, reușesc să cucerească aprecierea publicului de pretutindeni.
De la introducerea acestui titlu în circuitul cultural internațional, în urmă cu zece ani, doar 13 artiști din diferite țări ale lumii au primit această înaltă recunoaștere artistică. În anul 2026, în cadrul prestigiosului eveniment Caravana IGF „Jose Antonio Vinas”, desfășurat la Chișinău și Ungheni, acest important titlu a fost acordat artistei Silvia Zagoreanu.
Cu o voce caldă, expresivă și o prezență scenică deosebită, artista impresionează de fiecare dată prin eleganță, sensibilitate și autenticitate. Ținuta folclorică impecabilă, preocuparea permanentă pentru cultivarea glasului și a expresiei artistice, precum și numeroasele apariții pe scene naționale și internaționale, în emisiuni radio și televiziune, demonstrează calitățile unui adevărat profesionist al artei populare.
Activitatea sa artistică este completată de remarcabile calități manageriale. În calitate de director al Palatului Culturii Ungheni, doamna Silvia Zagoreanu se implică activ în susținerea și promovarea culturii populare și a culturii în general, contribuind la afirmarea numelui orașului Ungheni pe plan național și internațional. Prin activitatea desfășurată în cadrul World Folklore Union – IGF și prin reprezentarea Republica Moldova în cadrul recentului oficiu deschis la Ungheni, domnia sa dovedește devotament, profesionalism și dragoste pentru valorile autentice ale patrimoniului cultural.
Distincția și titlul de „Artist Emerit” reprezintă o recunoaștere firească a unei activități artistice și culturale de excepție. Silvia Zagoreanu este un artist desăvârșit, un promotor al tradiției și un nume care onorează cultura Republicii Moldova în spațiul internațional.
Dorel Cosma

Descoperă mai multe la Nösnerland
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
