Scriere în rețea

Scriere în rețea

Prima provocare: Noapte. Furtuna bântuia afară. În sala de conferințe, toate lumea asculta fascinată vorbitorul…

Dumitru Alexandru Bar:

Vorbitorul, dacă vrei,
Să auzi ce spune,
Trebuie să fii ca ei,
Și-ar fi o minune.

Ioana Ilieși:

-Stimați invitați, am bucuria de a vă prezenta o nouă inovație care va revoluționa lumea medicală! se auzi glasul timid al vorbitorului.
-Bravo! Abia așteptăm să vedem despre ce este vorba! zise un invitat din primul rând.
-Mă gândeam să fac o prezentare generală a cercetării laborioase pentru care mi-am dedicat câțiva ani buni din viață, preciză vorbitorul.
-Grăbește-te, doctore, se va face dimineața până îți deschizi gura! îl ironiză un confrate.
-Este vorba despre… începu să spună vorbitorul cu vocea tremurândă, neștiind care va fi reacția celor din fața lui.
-Despre ce? se auzi o voce din sală.

Despre…
Ochii vorbitotului se dilatară, de parcă ar fi văzut o stafie, iar vorbele rămaseră în gât ca un os de pește.
-Taci, altfel îți va părea rău că ai avut curajul să-ți prezinți rezultatele cercetării tale! se auzi în glas răspicat, amenințător, în timp ce o siluetă masivă se îndreptă spre vorbitor, țintindu-l cu un pistol.
Vorbitorul încremeni. Nările frămătânde simțiră parfumul directorului său. El să fie? Avea o cagulă pe față, iar ochii… Da, era el.
-Dom-nu-le… îngăimă vorbitorul silabisit.
-Taci! îi șopti la urechea agresorul. Ieși discret și urcă-te în limuzină. Vom face o plimbare lungă, lungă și îmi vei spune doar mie ce aveai de gând să spui în public.
-Am fi putut salva omenirea de la o boală cruntă, îndrăzni să spună vorbitorul.
-Îmi vei spune doar mie. Gândește-te bine și fă-mi o sinteză cât mai scurtă. N-am timp de pălăvrăgela ta! se răsti agresorul.
-Zeci de ani am studiat… șopti doctorul.
-Nu mă interesează decât concluzia, restul e pierdere de vreme! îi supuse agresorul, lipsit de orice interes pentru toată truda vorbitorului. Restul e pierdere de vreme, doctorașule! îi mai aruncă sarcastic agresorul.
Vorbitorul își lăsă ochii spre pământ, amețiți de emoțiile ce se creară în doar câteva secunde. Parcă totul se clătina în jurul lui. Făcu câțiva pași nesiguri, apoi privi temător spre sală. Colegii lui erau încremeniți. Unii se deplasau ca niște statui mișcătoare spre ieșire, iar în aer plutea mirosul înțepător al pericolului.

Corina Negrea:

Noapte. Furtuna bântuia afară. În sala de conferințe, toată lumea asculta fascinată vorbitorul...

O privire atentă, trecând peste chipurile celor prezenți, dezvăluie cum fiecare cuvânt rostit dar neascultat, se risipește sub tropote de tunet... 
De fapt,  fiecare își ascultă propriile gânduri, chiar și în ropotul de aplauze care umple sala când ultimul cuvânt al vorbitorului se pierde în furtuna de afară...

Gheorghe Mizgan:

Ora de curs seral

E noapte, întuneric,
Poarta se zbate frenetic,
Vântul clatină ramuri,
Presiunea-i pe pânze și-n flamuri.
În sală, lumina pulsează
Cu pulsul de inimă trează.
Din vorbă se-aude în hol,
Vorbitorul are un rol,
Se-agită-n expresii profunde
De dincolo... până unde...
Un fulger și curentul e-ascuns,
Întunericul parcă-i străpuns.
Dintr-un sertar, aflat în dotări,
Pe scenă se-aprind lumânări.
Cursanții-ntr-un imbold sănătos
Aplaudă-n ropot zgomotos,
Apoi liniștea în sală se lasă,
Doar vorbitoru-i cu vorba aleasă...
Se-aude-n ecou, ca dintr-o fântână,
Picurând pe pervaz, ploaia-l îngână!

  Gheorghe Mizgan, Bistrița, 19 iulie 2026

Mirela Piciu Orban:

Noapte. Furtuna bântuia afară. În sala de conferințe, toate lumea asculta fascinată vorbitorul...
Doar bărbatul cărunt, ce sta singur în ultimul rând, făcea notă discordantă. Era acolo, dar nu era prezent. 
Înlăuntrul său se zbăteau amintiri de parc-ar fi vrut să îi spargă coșul pieptului și să strige. Și totuși, chipul său,  stană de piatră, de parcă-ar fi fost obișnuit să stea față în față cu golul. Un gol pe care și-l clădise cu greu, când știuse că nu mai are pe nimeni și nimic , și care, de o oră, se umpluse de zgomot, crâmpeie de râsete, de certuri, strigăte, de plânsul copilului mic care nu înțelege ce se întâmplă în cuibul lui.
Privea drept vorbitorul, un tânăr înalt, elegant, stăpân pe el, ce captase auditoriul și el nici măcar nu știa tema discuțiilor, nici nu-l interesa. Îl privea pe tânărul din fața sa și se întreba ce o să urmeze. Cum o să îi spună și mai ales ce? Să strige sufletul lui ce? O iertare? După atâția ani? N-ar fi fost de ajuns, n-ar fi contat. Dacă situația ar fi fost invers, pentru el n-ar fi contat.
Durerile i se cususeră strâmb, de-o vreme renunțase fără zgomot la tot, un suflet second-hand care nu mai încerca demult să pară întreg. Până văzuse anunțul cu simpozionul și numele vorbitorilor prezenți în orașul lui.
Intrase în sală cu privirea cusută în pământ, se așezase departe, în umbră, ascultase vocea și abia de curând își ridicase ochii spre cel care vorbea.  Rămăsese așa, țintuindu-l, cu tot vacarmul declanșat în el, apoi, brusc, lacrimile i-au inundat ochii, obrajii îmbătrâniți înainte de vreme, pieptul cămășii lui bune, ca un izvor țâșnit dintr-o stâncă aparent seacă.
Un miros searbăd de ploaie și gară s-a revărsat peste mulțimea din sală și nimeni n-a observat nimic.

Gheorghe Mizgan:

Ora de curs seral II

E potop, iar sala-i plină,
Zbuciumul e pe alei,
Vorbitorul se înclină –
Prezentarea-i pentru ei.
Ploaia-și varsă H2O-ul
Pe pervaz și pe cărări,
Unu-ntreabă dacă oul
A fost primu-n arătări!
Întunericul și noaptea
Se-nsoțesc adeseori,
Însă fulgerul și cartea
Nu par prieteni, uneori.
Vorbitorul își prezintă
Spiciu-n grabă pregătit,
Amintirile-l alintă,
În trecut s-a aciuit.
Păru-i alb și barba-i sură
Îi fac chipul de-nțelept;
Despre pace, despre ură
Rezonanța e în drept.
Pentru-acei care-s în sală
Gândurile par fugare –
Ca-n frecvența de pe scală
De pe ultrascurte-n stare!
Vântul s-a mutat spre deal,
Ploaia s-a mai liniștit,

Vorbitorul e pe val,
Spre-ncheiere e iubit!
Cu aplauze-n nocturnă
Atmosfera e trezită;
Cu votările din urnă
Procedura-i pregătită.

Gheorghe Mizgan, Bistrița, 20.07.2026