O șoaptă în clopot de-amar

Timpule, stai, zăbovește o clipă!
Prea multa-ți râvnă-mi trosnește prin oase,
Pumnul de visuri ușor se disipă,
Cad spice de gânduri sub seceri sticloase.

Timpule, stai! Clipa ce mă mângâie 
Las-o pierdută din mrejele tale,
Prin venele mele s-o simt cum bâjbâie,
În mine s-adoarmă pe-un pat de petale. 

Nu te grăbi! Ceasu-i fără de cifre,
Eu le-am ascuns în sertarul uitării,
Până la ele-s zăvoare și filtre,
Nu-i ochi să le vadă la marginea zării.

Nu vrei să m-auzi… Tic-tacul tău ritmic
N-aude, nu vede, nu simte nimic,
Cuprins de mirajul înaltului cosmic 
Nu-mi știe oftatul, căci nu-mi e amic.

Mă las păgubaș, mă preling ca un vis 
Spre lutu-n care viața respiră,
Mi-aștern al meu cer printre flori de cais,
Frânturi de nimicuri nu mă mai miră.

Mă sting ca o șoaptă în clopot de-amar,
Iar umbra-mi se țese din fire de ceață, 
Tu-mi numeri pașii pe-un vechi calendar,
Turnând un strop rece pe calda mea viață.

Sunt doar o  reflexie-n oglinda de fum,
Un ecou rătăcit pe poteca trăirii,
Iart tu, călătorule fără de drum,
Îmi spulberi în pulbere harul iubirii.

     25.07.2026