Între două lumini

Între două lumini

Noaptea își coborâse peste lume aripile grele,
iar întunericul părea un ocean fără țărm.

Din adâncul lui, o lumină s-a născut deodată,
ca o stea căzută pe drumul oamenilor.
Se apropia încet,
tulburând tăcerea
ca o întrebare fără răspuns.

Un vuiet a trecut prin noapte,
iar lumina s-a pierdut în depărtări,
ca un gând care nu poate fi oprit.

Apoi alte licăriri,
venite din sensuri necunoscute,
au străbătut întunericul,
asemenea destinelor care se întâlnesc o clipă
și se despart pentru totdeauna.

Au rămas doar zgomotele,
brăzdând noaptea
ca niște brazde trase peste câmpul timpului.

Vântul a venit încet,
ca o mână nevăzută,
și a început să destrame întunericul
fir cu fir.

Undeva, un scârțâit scurt
a rupt vraja nopții.

S-a crăpat de ziuă.