AGORA – Gheorghe Mizgan, Marcaje tranzitorii, ed. Solon 2026

O capsulă a timpului

oferită de Gheorghe Mizgan cu subtitlul jurnal intermitent - o probă de disciplină riguroasă a autorului care ne dă de ințeles că se consideră obligat să ne explice pauzele din cronologia notărilor. 
De ce totuși o capsulă a timpului? Fiindcă avem de-a face cu însemnări care se adresează unui timp revolut, eventual dispus să dialogheze cu prezentul, dar ca entitate de sine stătătoare, nicidecum asimilat momentului <acum>. 
Contrastul generează un palier de speculații cât deșertul Sahara, date fiind schimbările radicale nu doar ale tehnologiei, ci mai ales a mentalităților. 
Autorul încheie o <pax romana> cu un modul AI doar în vederea legitimării unor diferențe, a unor linii roșii care delimitează teritorii suverane. 
În timpul când trecutul înseamnă ecranul pe care l-ai văzut cu câteva secunde în urmă, demersul lui Gheroghe Mizgan are aerul de frondă, chiar dacă autorul este evident adeptul rezistenței pasive. Înșiruirea de note are în cele din urmă un aer tragic: multe din aspirațiile de acum câteva decenii s-au împlinit rapid, dar nu am avut ocazia să ne bucurăm, fiindcă societatea a demarat în altă direcție iar oamenii au fost nevoiți să grăbească pasul pentru a nu fi abandonați. 
În mod firesc au urmat greșeli, scăpări, neînțelegeri. Toate nu mai au importanță acum, cartea ne pune în față un album de familie cu poze la care vârstnici lăcrimează și tineretul cască. 
Gheorghe Mizgan este un colecționar, el are o pasiune pentru întâmplări devenite azi rarități, eticheta <de colecție> are însă alt sens in cazul de față. 
Nu este un muzeu sau o expoziție de fapte de pe vremuri, ci un certificat de atestare. Autorul ține să-și amintească prezența lui la evenimentele amintite. Marcaje tranzitorii nu este o carte pentru piață, este un obiect de colecție care nu-și caută publicul fiindcă e limpede că va fi căutat de cunoscători.