În ultima vreme, administrația locală pare să manifeste o grijă „exemplară” față de simbolurile și valorile noastre naționale. Am văzut interesul pentru casa autorului imnului național, grija față de tricolorul din Piața Centrală, iar despre cinematograful de pe Bulevardul Republicii nici nu mai are rost să vorbim, după ce a fost ascuns sub o pânză uriașă.
Acum apare o altă întrebare: al cui este Regele Mihai?
Cei care trăim în Bistrița știm cine este personalitatea reprezentată de bustul din parc. Dar un turist sau un vizitator străin ce ar trebui să înțeleagă? Pe soclu au mai rămas doar câteva resturi ale fostei inscripții, așa cum se poate vedea și în imaginea pe care o prezentăm.
Poate administrația locală va găsi răgazul să remedieze această omisiune. Nu este un simplu detaliu, ci un gest de respect față de istorie, față de Regele Mihai I și față de cei care vizitează Bistrița.
Lasă un răspuns