INCREDIBIL!

INCREDIBIL!

Se spune că realitatea bate orice ficțiune. Ei bine, România reușește să bată și realitatea.

O țară aflată de patru ani în război, ajutată de întreaga Europă, de Statele Unite și, desigur, de România, ajunge astăzi în situația de a ne întinde nouă o mână de ajutor. Nu-i așa că sună ca un banc? Din păcate, nu este.

Noi am trimis ajutoare, am fost solidari, am făcut ce trebuia făcut. Iar acum aflăm că am ajuns în postura în care primim noi ajutor. Ce performanță! Dacă ar exista un campionat mondial al răsturnărilor de situație, am urca direct pe podium.

Sigur, ni se explică că de vină sunt canicula, seceta, consumul ridicat și alte fenomene naturale. Numai că natura produce secetă, nu și lipsă de viziune. Rezervele nu le face ploaia, ci guvernele.

Ori alții au fost suficient de prevăzători încât să se pregătească pentru vremuri grele, ori noi am rămas fideli sportului național: improvizația.

Astăzi, la televizor, am primit și îndemnul salvator: să stingem lumina. În clipa aceea am avut impresia că televizorul este alb-negru. Parcă îl auzeam pe tovarășul Nicolae Ceaușescu: „Dragi tovarăși și prieteni… să economisim!”. Pentru autenticitate mai lipseau doar caloriferele reci și pâinea pe cartelă.

De aceea, recomand cetățenilor să fie prevăzători. Scoateți opaițele din pod, verificați dacă mai aveți fitil, iar lumânările păstrați-le la loc de cinste. Nu se știe niciodată când vor deveni obiecte de patrimoniu național.

Iar cu mașinile… să fim pregătiți! Astăzi economisim curentul, mâine poate aflăm că circulăm duminica alternativ: o dată numerele pare, apoi cele impare. Cine are două autoturisme să nu le vândă. S-ar putea să fie considerat un om vizionar. Iar dacă apare și rația de douăzeci de litri de carburant pe lună, vom înțelege că libertatea de mișcare este bună… dar nu în exces.

Ni se spune mereu că trebuie să strângem cureaua. Problema este că românul a strâns-o atât de mult, încât a ajuns la ultima gaură. De acum înainte nu mai are decât două variante: ori mai cumpără o curea, ori renunță la pantaloni.

Și atunci întrebarea vine de la sine, fără ironie și fără zâmbet:

Pentru asta au ieșit românii în stradă în Decembrie 1989? Pentru asta au murit atâția tineri? Pentru ca, după aproape patru decenii de libertate, să ni se vorbească din nou despre restricții, economie și sacrificii?

Dacă răspunsul este „da”, atunci înseamnă că istoria nu se repetă. Ea doar își schimbă decorul și actorii.

Restul… este lumină stinsă.