Blocnotes: Flaviu Claudiu Mihali, Dezagregare, ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2024

Flaviu Claudiu Mihali, Dezagregare, ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2024

Dezagregare : / Flaviu Claudiu Mihali ; cu ilustraţii de Stelian Blagoslov. – Cluj-Napoca : Argonaut, 2024. – 66 p. : il. – ISBN 978-606-085-190-5[poezii] –

Flaviu Claudiu Mihali (n. 5 ianuarie 1981, Baia Mare), poet și publicist, redactor al revistei băimărene de literatură și artă Freamăt, unde publică texte și sprijină comunitatea Ligii Scriitorilor Români – Filiala Maramureș, tehnoredactor și editor la prestigioasa Revistă de Cultură Nord Literar, editor la Editura Casa Cărților, implicat direct în proiecte de anvergură regională precum Poezia din Maramureșul fără granițe. A debutat în anul 2001 cu volumul de poezii Păsările n-au nevoie de credință, publicat în Baia Mare. În septembrie 2024, Municipalitatea Baia Mare i-a acordat titlul și premiul de excelență pentru categoria Tânăr Scriitor, recunoscându-i meritele de poet și publicist.

O lume agonică care parcă așteaptă ca neurotoxina să-și facă efectul: “centrele de date nu sunt altceva / decât cutii negre documentând / moartea umanității” (Zilele întunericului). Legea inexorabilă a extincției stăpânește planeta și totul devine un „spectacol al morții” […] O „molimă” universală cu „sunete stridente de sirene”, cu „izoletele-dricuri” cu care umblă „cioclii (ce) poartă măști și combinezoane albe”, „sacii negri de plastic”: „toți știu ce trebuie făcut / dar nimeni nu știe nimic / beție de clipe risipite-n neștire” (Zilele molimei).

Mai toate poeziile au cerul dat cu catran, toate metaforele și imaginile evocă această stare de „dezagregare”, de întunecare și intrare în regimul nocturnității terorizante, într-un vacuum extins la scară cosmică: „sorii noștri stinși și goi”, „amintiri descărnate de trup”, „îngeri cu aripi de plastic arzând”, „fericire strivită”, „un infinit înghesuit într-o clipă”, „bătaie de aripi de fluturi ce mor”, „coleoptere de beton / înoată în oceane de asfalt”, „lacrimi de rugină”.

>„Dezagregarea” este, sub înțelesul altui lexem, „defragmentare”, poate mai potrivit pentru a evoca o etapă anterioară […]: „Câinii își urlă libertatea pierdută / în sălbăticia adânc înscrisă în gene / poeții deplâng mințile schingiuite / de muniția lor cu defragmentare / interzisă de atâtea convenții” (*Defragmentare*).

[…] poezia nu este decât o „lacrimă de rugină”, secretată de un „creier” traumatizat: „Cu lacrimi de rugină / zăbrelele-și plâng dorul de soare / […] / poemul acesta e / puroiul / scurs din rana ce zace / ascunsă adânc în creierul meu” (*Lacrimi de rugină*).

>Poezia devine o „liturghie uitată” în acest „iad din jur” în care „poeți rătăciți / agățați de lumi ce nu mai există / scriu cu unghii versete / pe ziduri de piatră / scrijelituri însângerate / tot ce rămâne în urmă / o liturghie uitată – / cuvântul” (*Recviem pentru poeți rătăciți*).

Așadar, totul este, în această poezie neagră, o liturghisire a Nimicului, a dezagregării și defragmentărilor apocaliptice […] Poezia este cutia de rezonanță a acestei pulverizări apocaliptice […]

Dezagregare este o carte a predestinării tragice, a percepției absolut deconcertante, având texte scrise cu catran și exalând miasmele acelui vacuum al neantului* […] Tare aș fi curios să urmăresc în continuare încotro se îndreaptă această poezie și cum ar putea să se „salveze” poetul din țesătura mortală a păienjenișului întins pretutindeni…

CÂRLUGEA, Zenovie. O implacabilă viziune escatologică. În: Poezia, revistă de cultură poetică, nr. 3 (113), toamna 2025, editată de Fundația Culturală Poezia sub egida Uniunii Scriitorilor din România, Iași, pp. 216-218.