Blocnotes: dar timpul nu..

dar timpul nu..

O poză veche de vreo 30 de ani spune povestea unei lumi în care personajele aveau cărți în mână, telefonul era încă un obiect exotic, lumea nu eră încă dependentă de obiectul comunicării universale, permanente și de cele mai multe ori fără rost. Ziatul mai era un obiect fizic și se cumpăra de la chioșc. Nu știm dacă oamenii înțelegeau mai mult din ziarele de atunci decât pricep de pe cranele succesive de azi și această va rămâne pentru totdeauna o ipoteză nedemonstrabilă. De fapt, majoritatea nu citeau ziarele, preferau profețiile de la o halbă de bere, chiar dacă acestea încă nu aveau denumirea sofisticată de social media. 
Revistele și cărțile apăreau într-un număr încă rezonabil, te simțeai capabil să ții pasul chiar dacă-l băteai uneori pe loc, fiindcă viața nu e un caiet cu sarcini. E doar un parcus accidentat. Era o lume pe care cei care au trăit-o o numeau normală fiindcă erau obișnuiți cu ea. Normalitatea e obișnuință, dar timpul nu stă în loc și asta e chiar o problemă atât de mare, încât un tânăr din zilele noastre, teleportat în lumea de atunci, ar avea nevoie de asistență psihiatrică după prima rundă. 
Nu există trăire în sens invers, chiar dacă imaginatia noastră călătorește în orice direcție fiindcă nu folosește busola și nu are destinație. Cei care venim de acolo și am ajuns până aici, înțelegem si asta ne face sa credem ca suntem mai deștepți. De cele mai multe ori nu suntem altceva, e bine cât timp suntem. 
Când vom învăța sa trăim in prezent, viața noastră va fi alta sau se va termina. Până la urmă e același lucru.