Blocnotes: de vorbă cu cetățeanul Ivan Denisovici ..

Perspectiva nu schimbă doar aspectul, uneori vizează chiar esența. Acesta este momentul alterării personalității.

Ivan Denisovici este un personaj dintr-un roman de Soljenițin. E credibil și profund, reprezentativ pentru soarta intelectualului într-un regim autoritar. Lumea lui se agață disperată de normalitate într-un univers al absurdului. Viața lui se consuma interior, realitatea e incompatibilă cu aspirațiile personajului. Realitatea nu poate fi schimbată, rămâne doar iluzia evadării. Iar orice iluzie se termină cu o coliziune cu realitatea, cu momentul când aceasta nu mai poate fi evitată.
Orice regim autoritar, dictatură sună prea dramatic, dorește să controleze literatura. Prin cenzură sau prin mijloace mai subtile. E o dovadă că regimul prețuieste literatura. Prezentul pare o imensă libertate de exprimare, însă cuprinsă de acest val de libertate societatea nu mai este receptivă. Poți să scrii ce vrei, oricum nu te mai citește nimeni.
Accidental se mai găsește câte un cititor, la fel de rătăcit în noua realitate ca și bietul autor. Două personaje care încearcă sa evadeze din cotidian. Iluzia durează mult sau puțin, ea are nevoie de un singur moment de luciditate pentru a se risipi.
Capcana care ne pândea în regimul autoritar era politizarea. Nu angajarea într-o direcție anume, ci politizarea în general. Personajul principal din romanele lui Paul Goma era tot regimul. Pentru multă lume era esențial că autorul îl desființa în loc să-i ridice osanale. Pe atunci eram convinși de importanța gestului. Între timp am învățat că în primul rând contează subiectul pe care îl alegi, indiferent din ce parte te apropii de el.
Ateul și bigotul fac parte din aceeași familie, războiul dintre ei, dacă există, e un fel de fratricid. Amândoi nu știu ce sa facă cu a treia categorie, cel indiferent, pe care pur și simplu nu-l interesează subiectul.
Democrația noastra cu acte în regulă a renunțat la controlul scriitorilor și cu asta i-a pus între paranteze, le-a răpit perspectiva de a se pune rău cu regimul, fiindcă o astfel de perspectivă nu mai contează. Disputa politică a coborât atât de mult ștacheta încât literatura nu mai poate naviga atât de jos fără sa riște un accident penibil. Spre cine să se îndrepte scriitorul contemporan?
E trist să recunoaștem că literatura a rezistat totalitarismului, dar a sucombat în democrație. Nu din cauza democrației, ci din cauza tehnologiei. Ecranele domină cotidianul. Literatura a încercat să migreze spre acest mediu fără prea multe șanse. Nu vrem sa reconoaștem înfrângerea, dar asta nu schimbă starea de fapt. Negăm realitatea cu încăpățânare, o încăpățânare care a devenit un mod de viață, dar nu știm unde vrem să ajungem. Avem argumente solide de care nu are nimeni nevoie.
Acest blog face parte din rezistența de dragul rezistenței. Este încercarea de a nu recunoaste prin tăcere că s-a terminat.