Rădăcinile nu mai cresc, nu mai hrănesc. Se împietresc sub tălpi. • Omul devine propriul său monument mort.
fără titlu
Rădăcini întrerupte în pământul
în care mi se-afundă cisma
încep să petreacă
sub tălpile mele
știind că butoiul e plin
cu apă de ploaie
Îmi recunosc pașii
durerea din umărul stâng
îndârjirea
și râd (desigur)
de credința mea
că un butoi
cu apă de ploaie
va salva ceva
Ca și cum acolo sub pământ
se încurcă
și se descurcă
toate ițele
cu apă de ploaie
Când aici pe pământ
se creează
toate ițele
hrănind fițele
cu apă de ploaie
Ema Laura C. Munteanu
După o meditație despre rădăcini moarte și salvare imposibilă, eul nu încheie cu o concluzie filosofică, ci cu un emoji de râs în hohote.
O demitizare a poeziei înseși.
Descoperă mai multe la Nösnerland
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
