Starea de fapt: la ce proiecte lucrezi în prezent?
La vârsta mea, mai mult stau pe gânduri, asediat de proiecte ratate din care nu mai este cu putință de ales nimic. Concret, m-am oprit asupra echivalării unor poezii; osârdia se petrece ,,inegal și în salturi”, orice scânteie de entuziasm se stingându-se după întâiul sfert de oră. ,,Proiectul” se va încheia cam în 2072, odată cu expirarea buletinului de identitate, când voi avea 116 ani.

Cum vezi raportul literatură – internet?
Internetul este un instrument extraordinar, un mijloc de ,,transport”, pentru literatura care știm și nu știm ce este, dar ne bucurăm de ea. Internetul este ,,RATA” literaturii și are viteză suspectă pe CFR, neștiindu-se dacă rapiditatea deplasării textului este mai mare în vagonul aflat în mișcare sau în vremea staționării în gară. Raportul este, neîndoielnic, benefic pentru literatură, este miraculos.

Cum definești un scriitor profesionist?
A defini scriitorul profesionist pare puțin mai greu decât a încerca definiții ale altor profesiuni. Credem că este scriitor cel care scrie și atâta timp cât scrie. Când nu mai scrie, este altceva, ce vrea dânsul. S-ar putea adăuga și presupunerea că scriitorul profesionist trăiește din scris, ceea ce nu este tocmai des întâlnit. Se va spune ca argument, nici apostolul Pavel nu trăia din difuzarea învățăturii lui Iisus, ci construia corturi. Scriitorul de literatură își câștigă viața ca profesor, jurnalist, muzeograf, lucrător în cultură etc. În alte țări, ar fi și felurite burse, dar nici acelea nu ajung pentru toți. Un criteriu care restricționează populația statistică a branșei despre care ne străduim ar fi judecarea după calitatea textului, a operei produse de scriitor. Se poate scrie mult, aluvionar, epidermic, fără adâncime și atunci profesionalismul se confundă cu notorietatea dobândită. În fine, argumentele și unghiurile de ,,atac” pot fi mai multe…

Cum îți alegi editura și cum colaborezi cu editorul?
Mi-am publicat cele mai multe cărți la o editură căreia i-am trimis textul formatat pdf, pentru tipografia cu prețurile cele mai mici.Am debutat cu volum la editura Tipomur, am mai publicat la Karuna din Bistrița și traduceri la care am ținut, la Editura ;;George Coșbuc” a scriitorului și prietenului Dumitru Munteanu. Colaborarea cu editurile este, în cazul meu, minimală. Este adevărat că nu marșez pe forme editoriale pretențioase, costisitoare, fiind incapabil de ,,coagularea” capitalului necesar, dar nici pretențiile personale nu sunt marcate de ogoliul întâietății. Adică, îmi știu lungul nasului.

Cum gestionezi relațiile cu cititorii?
Din tirajele relativ confidențiale în care mi-am tipărit cărțile, am trimis o parte la biblioteci, la câteva reviste literare și câtorva prieteni. Nu am o strategie de comunicare și de cucerire a cititorilor; nu sunt echipat pentru promovarea cărților, această activitate fiind, după părerea mea, de altă factură decât scrisul în singurătate, în propria cămară, bântuită de cețurile și obsesiile personale. Cândva, o cititoare de încrede mi-a spus ca în glumă: ,,Toate femeile din romanele dumneavoastră sunt cu crucea în sân!” M-am gândit, m-am gândit… Cititorii sunt diverși, au dreptul să le placă sau nu o carte, fiecare autor are dreptul să se creadă genial și neînțeles. Este zona de credință, motivație și stabilitate în cultivarea efemerului cu aparență de veșnicie.

Starea de fapt: la ce proiecte lucrezi în prezent?
INEVITABIL, este cartea cu editoriale care mi-a apărut în ianuarie a.c.la editura Galaxia Gutenberg din Târgul Lăpuș, iar cu toate că este încă călduță și va fi prezentată în diferite localități din Spania, în paralel am alte proiecte în derulare. Cu toate că timpul și jocul unei societăți existențiale și materiale din care nu putem lipsi mă încetinesc în a-mi definitiva unele proiecte la care lucrez în prezent încăpățănarea și dorința de-a împărtășii cu cititorii mei îmi dau aripi și sper să finalizez cel puțin două din cărțile în lucru: – IMPACT VIZUAL, este o carte care prin conceptul în sine va avea darul de a corela imaginea cu textul astfel încât cititorul să identifice mai ușor. – UN SAT ÎN CULORI (un pueblo en colores), ediție în spaniolă. -Antologia VERSURI NEROSTITE, în format electronic, cu peste 70 de scriitori români – CASTELE DE NISIP, proză – RAI 5, nuvelă științifico-fantastică

Cum vezi raportul literatură – internet?
Într-o lume care evoluează constant este a priori să ținem pasul cu tehnologia și rețelele de socializare ca formă pozitivă de promovare, interconectare cu cititorii dar nu în ultimul rând de vânzare. Digitalizarea este pârghia ce-a mijlocit generalizarea literaturii la toate nivelurile de cunoaștere iar acest lucru este simțit prin avalanșa de scriitori contemporani care au ieșit la lumină, cu toate că acest lucru nu este direct proporțional cu calitatea scrierilor.

Cum definești un scriitor profesionist?
Pentru mine conceptul de scriitor profesionist este acela care poate să trăiască din ceea ce crează, fie că mă refer la carte, articole, conferințe, cursuri,bloger, YouTuber, etc, atât timp cât materialul este propiu. Restul sunt scriitori pasionați în a scrie și a împărtăși o lume personală, un concept, o idee și care tind și au dorința lăuntrică de a ajunge cândva, dacă este posibil, la statutul de scriitor profesionist.

Cum îți alegi editura și cum colaborezi cu editorul?
Alegerile editurilor, atât din România cât și din Spania, depind de mai mulți factori cum ar fi calitate – preț, oferta de promovare, libertatea în exprimare și libertatea în conceptul editorial. Deoarece consider că, cartea este parte a personalității mele ca om și un parametru important de apreciere din partea cititorului, am ajuns să-mi creez ultímele 5 cărți ale mele așa cum mi-ar place în primul rând mie să văd la o carte, cu retușurile finale și sugestii din partea editorului. Întotdeauna relația cu editorii mei a fost una de prietenie și sinceritate iar legăturile care s-au creat lasă ușa deschisă pentru o eventuală nouă colaborare.

Cum gestionezi relațiile cu cititorii?
Întotdeauna am considerat că fără cititor nu există scriitor iar de aceea este foarte important să creăm acele legături personale între cele două părți. Aici nu mă refer strict la vânzare de carte cât la comunicarea umană și explicarea lumii creative pe care doresc să o împărtășesc cu cei din jur. Să vibrez și să simt cu cititorii mei este cel mai mare câștig al acestui dar cu care am fost zămislit. Poate de aceea ori de câte ori am o prezentare de carte sunt atât de emoționat ca și cum ar fi prima oară. Iar acest lucru se datorează emoție de a cunoaște noi oameni, posibili cititori și viitori prieteni.

Starea de fapt: la ce proiecte lucrezi în prezent?
Am în pregătire o carte de poeme tautograme, doar cu litera ,,T”. Există în format docx, dar m-am oprit cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Mai am să realizez coperta, dar cartea rămâne în așteptarea tipăririi. De asemenea am adunat, înainte de tautograme, scrierile mele pe care le consider că nu-s poezie, un fel de jurnal aleatoriu atât ca interval de timp dintre scrieri cât și ca stil. DVD-urile din arhiva mea personală m-au ispitit într-o zi de meditație asupra trecutului, probabil că și-au pus amprentele reminiscențele nostalgiei, așa că m-am dotat recent cu un canal de Youtube și caut să mă perfecționez în editare video.

Cum vezi raportul literatură – internet?
Încă din vremea pe când eram copil iubeam și iubesc mult cărțile. Cu toate că aplecatul prea mult asupra cărților ne încovoaie, în timp, coloana vertebrală biologică, pentru mine, cărțile îmi transmit o stabilitate verticală a coloanei vertebrale spirituale. Cărțile tipărite îmi transmit o încredere că ele sunt și vor fi alături de mine. Când îmi dispare doar o carte din biblioteca mea personală simt cum ar lipsi o cărămidă din zidul casei mele. Chiar dacă pe multe dintre cărți le voi deschide mult mai rar, existența lor mă asigură că atunci când voi căuta o informație literară sau tehnică, într-una din ele, ea, cartea mă așteaptă, este cu mine. Cu toate aceste simțiri legate de cartea tipărită, atâta timp cât sateliții, antenele, serverele, routerul wifi și alte sisteme, care vor mai apărea în viitor, de transmitere a informațiilor, funcționează și vor funcționa într-un sistem informatic bine pus la punct, internetul rămâne o cale pragmatică și utilă. Internetul a avansat atât de mult încât, mai repede cauți informația pe internet decât într-o carte tipărită. Prin internet o creație artistică ajunge foarte repede să facă înconjurul Terrei. Îmi amintesc, din liceu, de la ora de limba română când ni s-a spus că romanul ,,Desculț” a făcut înconjurul lumii în sandale de aur. Pe atunci a însemnat o mare realizare, pe când noi nu prea puteam să ieșim în afara frontierelor Republicii Socialiste România. Observ că pe unii scriitori, dintre acei care au reușit să-și construiască, în alte timpuri, un piedestal al notorietății sociale, îi cam deranjează avalanșa de scrieri din cadrul internetului. Cât de prețioasă-i apa în pustiul Sahara chiar dacă ea este ,,clocită”, păstrată într-o coajă de ou de struț și ce ușor putem alege apa de calitate, în locurile în care ea abundă!

Cum definești un scriitor profesionist?
Pentru o profesie ca inginer, medic, strungar, tâmplar, etc, nu simt nevoia să caut în DEX-ul online, dar pentru că nu prea cunosc scriitori din România care să nu aibă o profesie de bază, diferită de cea de scriitor, pentru a se susține financiar, citesc din DEX: … ,,persoană care exercită o profesiune; (în opoziție cu amator și diletant) care exercită permanent un meșteșug, o artă, un sport pe baza unei pregătiri profesionale.” Cam atât se înțelege din DEX. Printr-o extrapolare forțată, eu cred că a fi scriitor profesionist înseamnă să poți trăi din exercitarea profesiunii de scriitor, nu doar la pensie, pentru cel care este membru USR (a nu se confunda cu partidul politic), dar și așa trebuie mai întâi să aibă o pensie de bază care, în majoritatea cazurilor provine din exercitarea altei profesiuni.

Cum îți alegi editura și cum colaborezi cu editorul?
De obicei, îmi place să cunosc editorul pentru a putea comunica, din punc de vedere tehnic, pe subiectul cărții mele de tipărit. Pentru mine nu contează prea mult editura, dar contează personalitatea editorului. Deoarece nu mă interesează câștigul financiar, nu urmăresc ca tema cărții să se încadreze în albia comercială. Plăcându-mi tărâmuri noi, pentru mine, stilul meu de-a scrie este instabil. Scriu cum îmi place. Pentru scriitorii care au interes comercial ar fi bine să caute un editor care are calități și de agent de carte, o profesie, deocamdată, mai rară la noi în țară.

Cum gestionezi relațiile cu cititorii?
Pentru mine, satisfacția mare este atunci când scriu. Ca în orice domeniu de activitate și în domeniul scrisului rămâne valabil celebrul citat al lui Brâncuși: ,,Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.” O întâlnire cu cititorii – reprezintă pentru mine o adevărată zi de sărbătoare! Recunosc, îmi plac părerile scrise sau verbale de la cititori, mai ales cele pertinente. Să nu uităm că, în ziua de azi, mulți dintre cititorii noștri sunt și ei, la rândul lor, scriitori.

Starea de fapt: la ce proiecte lucrezi în prezent?
Am adus câteva modificări cărții mele „Neîmplinirea Împlinitului – Jurnal de emigrant”: numele amicilor prezente-n context sunt acum cele reale. Sper ca cea de-a III-a ediție să fie pregătită pentru tipar cât mai curând.

Cum vezi raportul literatură – internet?
Este de apreciat facilitatea oferită de internet, deși mie-mi creează acea stare de anacronism care persistă… Faptul că nu sunt familiar cu acest mijloc de comunicare -publicare constituie un impediment, dar sper ca până la urmă voi găsi un „sprijin” care să-mi promoveze disertațiile. „Speranța moare ultima”…

Cum definești un scriitor profesionist?
În opinia mea scriitorul profesionist este un „terapeut” care cochetează și cu sentimentele sale și cu ale cititorului într-o atitudine demagogică (în accepțiune peiorativă a cuvântului). El, scriitorul profesionist, creează un proces de psihoterapie individuală care se rezumă nu numai la transferul de interpretare ci și de cunoaștere până la urmă.

Cum îți alegi editura și cum colaborezi cu editorul?
Întâmplarea face ca editorul să-mi fie un bun prieten, prieten cu care am colaborat excelent, care m-a susținut în demersul meu și mi-a satisfăcut, să zicem, toate hachițele. Atât „Sibiul medical-repere” (1999), cât și „Neîmplinirea Împlinitului – jurnal de emigrant” (2021), tot la ”Casa de Presă și Editură Tribuna” Sibiu au fost editate și tipărite, iar cotidianul „Tribuna” Sibiu (unde scriu și acum) s-a ocupat de publicitatea și vânzarea ambelor cărți.

Cum gestionezi relațiile cu cititorii?
Nicicum. Interacționez cu cei ce doresc să mă citească (culmea, mai sunt încă doritori, motiv pentru care vin cu a III-a ediție) atunci când mă apelează la telefon sau îmi trimit mesaje, în rest… nu simt acea defulare în stare de ubicuitate conversând despre propriile-mi trăiri mai mult decât am scris.

Iubesc cuvântul prezent, pentru că imi aminteşte mereu că trăiesc, că respir şi că acest lucru este o certitudine.     Prezentul meu scriitoricesc este destul de modest dar reuşesc să nu mă ȋnvinovăţesc pentru asta, deoarece scriu doar atunci când simt să mă exprim şi nu am făcut din acest lucru mai mult decât o dorinţă, o intenţie, o expresie a manifestării dinăuntrului meu atunci când clocoteşte.     Aşa incat pregătesc un al doilea volum de poezie care sper să fie la fel de bine primit ca  volumul meu de debut “Puntea mea de lumină” a cărui lansare a avut loc in septembrie 2021. Imi place să cred că ȋntre timp am mai crescut puţin si că mesajul versurilor mele va atinge prin simplitate şi prin sinceritate, aşa cum cititorii mi-au demonstrat.

Cred că atu-ul internetului e vizibilitatea care vine la pachet şi face parte din noua infăţişare a creaţiei literare din mai noul mediu online. Si având această vizibilitate este de la sine ȋnţeles că se ajunge cu multă uşurinţa la ea.     Am insă o indoială că internetul, oferindu-ne aceasta facilitate  este  un avantaj ȋn ce priveşte literatura pe care o ȋntâlnim aici. Ca să nu lungesc povestea, spaţiul virtual mi se pare puţin prea “la liber” iar acest lucru aduce lipsa reglementărilor, uneori facând poate prea greu distincţia spre a ajunge la adevărata literatură.     Harul, talentul, calitatea conţinutului se pot ȋnsă distinge, aşa incât avem libertatea de a alege şi de ce nu, a ne ȋntocmi o listă a autorilor preferaţi.

Cred că abilitatea şi capacitatea de a afirma rolul important al literaturii prin scrierile sale; o viziune şi o claritate a muncii sale concretizată ȋn opera sa, o adaptabilitate şi o pliere pe specificul vremurilor şi a cerinţelor acestora,un discurs argumentat fac dintr-un scriitor unul profesionist. Pe scriitor (sau poet) eu ȋl văd aşa ca pe un constructor de emoţie, ca pe o combinaţie ȋntre a şti ( a cunoaşte), a simţi şi a-şi aşeza toate aceste atribute cu harul său unic pe hârtie, ȋntru bucuria cititorului. Pentru a fi inclus ȋn categoria profesioniştilor cred că este nevoie să aibă o maturitate a fiinţării şi a gândirii, lucruri ce vin doar ȋn urma experienţei de viaţă şi cel mai important (ȋn viziunea mea ): suflet la vedere ! (desigur că manifestarea acestei calităţi implică şi foarte multă asumare).

Nu am o experienţă vastă ȋn relaţia colaborării cu o editură şi/sau editorul acesteia, fiind autoarea unui singur volum de poezii, dar din mica mea colaborare ştiu că e foarte important ca editorul să fie un cititor avizat, să ştie să (te) asculte, să te lectureze cu plăcere şi să-şi descopere lucruri neştiute despre el, să ştie să facă recomandările la care tu nici nu te-ai gândit dar să fie un mare ´AHA´pentru tine. O relaţie bună ȋntre autor şi editură (editor ) se construieşte pe ȋncredere reciprocă şi asta sprijină foarte mult apariţia cărţii.

Cred că este obligatoriu respectul faţă de cititor indiferent ce impresie i-ai lăsat. In definitiv este imposibil să fii plăcut de toată lumea şi o mare greşeală să ȋncerci măcar să obţii acest lucru. Aici trebuie subliniată din nou importanţa internetului, a reţelelor de socializare, pentru că ȋţi oferă acea vizibilitate pe care am mai menţionat-o şi implicit feedback-ul cititorilor, care volens-nolens ȋţi oferă o oarecare „măsură”a calităţii muncii tale.

Sokat gondolkoztam azon, hogy válaszolhatok – e én is a kérdésekre, hiszen nem vagyok író. Gyerekkorom óta, több – kevesebb kihagyással írok, mert írni jó ! Néha egy felfokozott állapotot okoz ( egy fajta adrenalin) ,de legtöbbször megnyugvást hoz. Semmiképpen nem projekt , és nem is munka , ahogy a valódi foglalkozásom ( szakmám) sem az . A kettő elég szorosan összefügg, mert örömöt ad , és kedveltelésből teszem, nevezhetjük hobbinak. Tehát az írással elsősorban magamnak adok, és csak remélni tudom, hogy van olyan olvasó, akit ,, megérint ” egy mondat, vagy legalább egy szó. Projekt helyett inkább egy kívánságom van. Képességet szeretnék ahhoz, hogy szavakba tudjam foglalni az érzéseimet, gondolataimat, és tapasztalataimat, ha nem ,,csak jönnek valahonnan spontán” , hanem akkor is,ha megkérem magamat, mint egy szorgos hangyát, hogy összegyűjtsem és leírjam az engem leginkább foglalkoztató témákat .De csak egy nagyon picike hangya vagyok ,aki firkál a homokban.

Nefiind scriitoare am cugetat mult dacă pot răspunde la întrebările din această anchetă. Scriu încă din copilărie, cu pauze mai scurte sau mai lungi. Uneori scrisul mă duce într-o stare de euforie (un fel de adrenalină),dar de cele mai multe ori mă linişteşte. În nici un caz nu este un proiect, la fel cum nici munca mea nu este. Cele două sunt strâns legate între ele pentru că îmi aduc bucurie şi le fac din plăcere. Deci, în cee ace priveşte scrisul, în primul rând îmi fac mie o bucurie şi nu pot decât spera ca o propoziţie sau o frază din textele mele să aducă bucurie şi cititorului. În loc de proiect eu am mai degrabă o dorinţă. Mi-aş dori să dobândesc abilităţile necesare pentru a-mi putea exprima prin cuvinte simţirile, gândurile şi experienţele, nu doar “să vină aşa spontan de undeva”, ci chiar şi atunci când îmi cer mie, ca unei furnicuţe sârguincioase, să pot aduna şi scrie despre temele care mă preocupă. Deocamdată sunt doar o furnicuţă care lasă urme în nisip.

Az internet adta lehetőséget irodalom szempontjából ( is ) , jó dolognak tartom, bár én ,a nyomtatott formát jobban kedvelem, viszont szemeimet nem kímélve, telefonon mégis többet olvasok, ott hatalmas a ,, könyvtár “.

Posibilităţile oferite de internet le consider benefice (şi) în ceea ce priveşte literatura, dar eu prefer forma tipărită. Chiar dacă nu-mi menajez ochii, citesc mult pe telefon pentru că biblioteca virtuală este mult mai vastă şi mai uşor accesibilă.

Erre azt hiszem csak egy hivatásos író tud válaszolni, én így csak eljátszom a gondolattal… Mi lenne, ha az lennék ? Nem lehet könnyű ,,eladni ” önmagam , ehhez már mecénás kéne , vagy egy marketinges jóbarát. Mindenképpen meg hajolok a hivatásos írok előtt, mert ( az esetek többségében) értéket adnak, még akkor is, ha ez számukra nem kifizetődő. Zárójelben megemlítem, hogy nemrég egy egyszerű falusi élelmiszer boltban vásároltam , ahol egy állványon könyveket is tartanak. Exupéry Citadella műve , olcsóbb volt mint egy karfiol. Megvettem, persze nem ezért, de vegyes érzéseim voltak, öröm és ugyanakkor szomorúság… Kevesebbet ér mint egy zöldség ?! Igaz, ő nem kortárs író, az ő helyzetüket nem ismerem ,de a karfiolt ott hagytam .

La această întrebare cred că doar un scriitor cu vocaţie ar putea da un răspuns pertinent, eu doar mă joc cu idea…Cum ar fi dacă aş fi scriitoare? Cu siguranţă nu ar fi uşor să mă “vând”, pentru asta ar fi nevoie de un mecena sau un prieten expert în marketing. Mă aplec în faţa scriitorilor cu vocaţie pentru că (în majoritatea cazurilor) ei oferă valoare chiar dacă nu obţin profit. Ca o paranteză, aş aminti că nu demult, într-un mic magazin sătesc unde se mai vând şi cărţi, am cumpărat opera lui Exupery, Citadella. A fost mai ieftină cartea decât o conopidă.

Életemben két nyomtatott újságban jelent meg írásom/ szövegem , és ennek azért örülök, mert egy- egy példányt édesanyámnak adhattam , akinek ez sokat jelent. De jelenleg a Noesnerland számomra egy ,, kiadó ” aminek a lehetőségét köszönöm.

Până acum mi-au apărut scrieri în doar două publicaţii tipărite şi mă bucur pentru că i-am putut oferi mamei mele câte un exemplar, pentru ea înseamnă foarte mult. În prezent, pentru mine Noesnerland reprezintă o “editură” şi mulţumesc pentru posibilitatea de a-mi publica scrierile.

Hálás vagyok nekik ( gondolatban mindenképpen) , és főleg azon olvasóknak, akiknek plusz feladatként a fordítót is használniuk kell.

Le sunt recunoscătoare (cel puţin în gând) tuturor, dar mai ales acelor cititori care pentru a înţelege textul îşi asumă sarcina în plus de a recurge la dicţionar.

Mă bântuie niște scrieri neterminate, așa că am început curățenia secolului. Șterg praful de pe textele din debara, le restaurez și le pun în vitrină, pe blog, sau le dau la reciclare.

Literatura și internetul au trăit o frumoasă poveste de dragoste la prima vedere, dar au început să aibă nevoie de terapie de cuplu.

Scrisul este o profesiune de credință. Restul atributelor sunt detalii laice.

Dacă dragoste nu e, nimic nu e. Uneori o găsești, alteori te găsește, depinde de vectorul principal al simultaneității.

Folosesc un filtru universal pentru gânduri, cuvinte și fapte: iubirea. Vorba fraților Strugatsky, “Fericire pentru toţi, pe gratis, şi hai să nu plece nimeni supărat!”

Proiectul noesenrland.com – mă ține zilnic în fața ecranului, fiindcă cei din jur stau mereu cu telefonul în mână, dacă nu le ofer ceva pe blog, vor urmări altceva, nu vor renunța la telefoane, este ideea de la care am pornit, scrisul produce texte care trebuie să-l găsească pe cel atras de ele, deci trebuie să le plasezi acolo unde au cele mai multe șanse să fie descoperite, comunicațiile mobile ne-au schimbat viața, nu ne întreabă dacă ne place sau nu, vechile elite se revoltă fiindcă au pierdut masiv din privilegii, îmi pare rău pentru ei și mai ales regret că nu știu să piardă elegant, există o noblețe a înfrângerii și un penibil al frustrării transformate în falsă revoltă, idei pe care le veți găsi și în “Cronica de taină pentru fluturii arși” în curs de apariție la editura Galaxia Gutenberg.

Departe de a fi o amenințare pentru literatură, internetul o salvează, este o altă etapă, așa cum tiparul a înlocuit sulurile de pargament și manuscrisele elaborate cu trudă în atelierele din mânăstiri. Dincolo de toate neajunsurile, internetul este o provocare la îmbinarea formelor de exprimare artistică, nu întâmplător urmăriți în fiecare vineri pe blog meditațiile semnate de Lucian Dobârtă. Avantajele pe care le oferă mediul virtual sunt evidente, derajează că are prea multa lume acces la ele și nu mai trăim cu iluzia că facem parte dintr-o elită. Nu e sfârșitul culturii, s-a terminat doar cu snobismul care împarte lumea în savanți și analfabeți.

PROFESIONÍST, -Ă, profesioniști, -ste, s. m. și f. Persoană care exercită o profesiune; (în opoziție cu amator și diletant), care exercită permanent un meșteșug, o artă, un sport pe baza unei pregătiri profesionale. (DEX) – fiecare e liber să interpeteze.

Până acum editurile m-au ales, nu am pretins drepturi de autor, răsplata e de ordin moral.

Urmăresc cititorii așa cum am învățat din practica de jurnalist, chiar dacă lecția introductivă am primit-o la catedră, țineam o lecție deschisă, chiar m-am străduit să fie model, dar inspectorul m-a întrerupt: “Zorin, vorbești frumos engleza, dar noi am venit să aflăm cât de frumos o vorbesc elevii tăi!”. Aceasta e misiunea scriitorului: să motiveze cititorul, sau să renunțe.

Nu îmi place termenul de “proiect”, este prea amplu și tehnic, iar eu nu sunt tehnică deloc, mă bazez foarte mult pe intuiție. Am poeme adunate pentru cel de-al 5-lea volum de poezie, trebuie doar să îl conturez, să mă cheme ele să le rânduiesc într-un anume fel, sunt destul de împrăștiate, așteaptă miezul să se poată aduna. Iar dacă miezul sunt eu, atunci cred că am nevoie de mine cu mine pentru a înfige cuiul ( poate titlul?) în jurul căruia ele să se răsucească ele-n ceasornic.

Internetul are o viteză uluitoare, ne ține la curent cu ceea ce se publică, cu ceea ce se întâmplă în lumea literară și nu numai, în timp aproape real. Este deschis oricui are curiozitatea de a cunoaște. Este, deasemenea, o capcană pentru mulți. Dar cartea tipărită o prefer detașat e-book-ului. O înțeleg altfel, am crescut cu ea sub această formă, e parte din mine, ai mei aveau o bibliotecă cu câteva sute de cărți, erau devoratori de literatură. Îmi place mirosul ei, o înțeleg, empatizez cu ea și ea mă îmbrățișează cald. Cartea citită pe monitor mi se pare rece, e ca și cum aș privi peisaje splendide din spatele unui geam, deși eu fac parte din peisaj și geamul nu își are rostul.Asta simt.

Scriitorul profesionist este cel care își dedică viată scrisului, cu pasiune, consecvență și recunoașterea semenilor și, poate, a forurilor acreditate. Dacă el se poate întreține din scris în România? Mă îndoiesc!

Legat de editori, eu nu pot lucra cu oameni care nu cred în ceea ce scriu. Pentru mine contează să îl simt pe omul cu care lucrez viitoarea carte aproape, să îl știu profesionist, să știe să citească printre rândurile versurilor mele, să îmi dea sfaturi pertinente și să avem o colaborare bună și apropiată. Am dat înapoi cu publicarea unui volum la o editură importantă doar pentru că nu eram compatibilă cu personalitatea editorului. Poate am fost nebună un pic ( zâmbesc acum). Editorul atrage editura în opinia mea, atâta timp cât toate fac același lucru pe banii tăi. Sigur că sunt edituri mai bine cotate decât altele, dar și mai scumpe, la care ajung doar cei care fac parte dintr-un anumit “grup” de scriitori. Ultimele trei volume le-am scos la Editura Colorama din Cluj-Napoca, iar ca editoare am avut-o pe scriitoarea Emilia Poenaru Moldovan.

Odată ce ai publicat creațiile tale literare nu mai ești doar al tău, ești și al lor, al receptorilor. Și atunci trebuie să fii exigent cu tine, pentru ei. Cititorul alege ce să citească, este o plajă largă de literature pentru toate gusturile. Cu promovarea este mai greu, a ta, a cărților tale, a ceea ce scrii. Am fost acceptată spre publicare și în multe dintre revistele de literature din țară și uite că astfel mai află lumea și despre tine, nu îi citesc doar pe cei care sunt de-ai “casei” respective.

1.Tocmai ce a apărut pe piaţă volumul Ultimul înger la Editura Neuma, condusă de Andrea Hedeş. Prefaţa este semnată de Horia Bădescu, iar ilustraţiile ce însoţesc versurile aparţin artistului Marcel Lupşe. Este un proiect de suflet pentru cei mari şi cei mici, pornit din copilărie, când bunica îmi spunea că am un înger păzitor, să am grijă ce fac că el mă vede mereu, iar seara să-mi spun Îngeraşul. Sunt poezii dedicate, în exclusivitate, îngerului, cel care apare încă de la naştere în viaţa noastră în diverse ipostaze, începând cu chipul părinţilor şi bunicilor. În acelaşi timp, îmi canalizez cercetările pe tema pe care am ales-o pentru lucrarea de doctorat la Universitatea Babeş-Bolyai Gospodăria din Districtul Năsăudean de la mijlocul secolului XIX – începutul secolului XX (1850-1918). Şi tot la capitolul în prezent, ne străduim să aducem în cotidianul Răsunetul cele mai importante ştiri ale zilei şi nu este uşor să fii zi şi noapte ancorat în viaţa din ce în ce mai tumultoasă din jurul nostru pentru a fi primul care informezi cititorii. De fapt, munca de jurnalist îmi fură mare parte din cea de scriitor.

2.Atâta timp cât ştim să selectăm ce citim şi nu ne pierdem timpul lucruri nefolositoare de pe reţelele de socializare, internetul este un punct câştigat pentru promovarea literaturii. De la cele mai recente apariţii, până la arhivele marilor biblioteci care scanează volume de colecţie şi le oferă cititorilor pe platformele digitale, internetul devine o sursă importantă de documentare. Iată că, recitalurile poetice pot fi filmate şi să ajungă la un click depărtare în casele cititorilor, aşa cum am făcut şi zilele trecute, la Rondul de veghe al poeţilor din Cetatea Clujului, primind mai apoi felicitări din mai multe colţuri ale lumii. Asta nu înseamnă că emoţia prezenţei fizice la un anumit eveniment nu este mult mai accentuată decât mesajul prin intermediul unui ecran. Întâlnirile cu cititorii sunt foarte importante şi mi-am dat seama de acest lucru în perioada de pandemie când totul a fost trecut în online. La fel cum şcoala nu are succesul garantat doar prin intermediul platformelor de internet, nici prezenţa scriitorului doar în online, ca şi cum ar fi într-un turn de fildeş, nu este una la care trebuie să apelăm zi de zi. Din când în când, trebuie să fim în mijlocul cititorilor şi, da, să avem şi cărţi tipărite pe care să acordăm autografe. Dacă vor dispărea evenimentele literare în care cititorul nu-şi mai poate cumpăra o carte, existând doar e-book-uri, atunci vom ajunge să vorbim despre autografe digitale care să le ţinem doar stocate într-un calculator, cred că nici inteligenţa artificială, nici cărţile digitale nu trebuie să ne invadeze cu totul viaţa. Trebuie să ne mai privim câte odată faţă în faţă. Să nu dispară cărările dintre oameni.

3.Noţiunea de scriitor profesionist este una relativă pentru că, până la urmă, nu este o grilă fixă după care să evaluezi o carte ci fiecare o face după propriile criterii. Bineînţeles că este importantă şi critica în ecuaţie, însă un critic poate să ridice, altul să coboare un autor de pe soclu. La fel ca în muzică, unde gusturile se schimbă mereu, invadându-ne fel şi fel de ritmuri orientale, sau în filme subiectele se schimbă în funcţie de numărul de telespectatori, acum fiind la mare modă serialele turceşti, şi în literatură observăm anumite schimbări. Întotdeauna au fost cărţi de tarabă uşor de citit pe care cititorii le iau în vacanţă, altele apar doar din ambiţia unora de a-şi vedea numele pe o carte şi sunt dăruite rudelor, iar alte cărţi câştigă simpatia specialiştilor, dar, probabil, nu sunt la fel de îndrăgite. Personal, cred că nu trebuie să fugim după succesul imediat ci după subiecte care, peste timp, să rămână în rafturile bibliotecii. Altfel, toţi interpreţii ar cânta manele, pentru că, nu-i aşa, acest gen muzical este îndrăgit de marele public. Dar avem nevoie şi de operă. Personal, cred că îmi fac datoria faţă de posteritate prin aşezarea în cărţi a celor mai frumoase poveşti, mituri şi rituri adunate din satele năsăudene. Cum spunea Ion Mureşan, acestea dispar şi se retrag în cărţi şi deja este vremea în care volumele mele de cercetare sunt studiate de studenţi pentru lucrările lor de licenţă.

4. Dacă la primele cărţi mi-am căutat editura, acum editorii mă contactează pe diferite teme. Spre exemplu, volumul Poveştile Paştelui, apărut la Editura Lumea credinţei, a fost şi cel cu care am avut cel mai mare tiraj, câteva mii de exemplare. Am pornit de la ideea editurii şi a Episcopului Macarie Drăgoi de a aşeza între paginile unei cărţi poveştile româneşti din Ţinutul Bistriţa-Năsăud legate de Sărbătoarea Luminii şi a tot ceea ce se întâmplă în jurul ei. Apoi, volumul Cărţi şi contexte critice a apărut la Editura Tribuna, la solicitarea directorului Mircea Armand, de a adunat între coperţi cronicile literare, la fel Cultura dincolo de pandemie este un proiect ce s-a finalizat la ideea directorului Daniel Săuca de la Caiete silvane sau Copilul de apă este o carte de versuri pe care Editura Junimea şi directorul Lucian Vasiliu au cerut-o din timp. Când ajungi să nu mai scoţi bani din buzunar pentru editare, eşti fericit ! Că despre drepturi de autor putem vorbi prea puţin la noi.

5. Întotdeauna m-am bucurat pentru o vorbă bună de la cititori. E adevărat, nu am mii de oameni care să mă urmărească şi, în general, în viaţa literară nu se întâmplă acest lucru, scriitorii nu au nevoie de bodyguarzi. Ei ştiu să interacţioneze cu cititorii şi să realizeze adevărate sărbători la fiecare întâlnire cu ei.