Suntem maeștrii nuanțelor…

Sunt un jurnalist scos la reformă cu un deceniu în urmă, deci am o gândire simplistă și colegul Alzheimer nu-mi mai îngăduie accesul la subtilități. Nu mai am răbdare cu doamna cu coasa privindu-mi zilnic peste umăr.
Așadar, ce (n)-am înțeles eu: au fost prezentate public niște probe care demonstrau plagiatul onor d-lui ministru. Ce mare lucrare ar fi avut de îndeplinit comisia de etică? Să valideze acele probe sau nu. Cât poate dura să compari 2 surse? O ora? O zi? Și cât i-a trebuit distinsei comisii? Mă rog, respectăm sfertul academic, graba nu are ce căuta în sferele înalte ale Almei Mater.
Dar cu ce vine distinsa comisie? Cu o estimare de plagiat în proporție de 2,75%. Adică lucrarea e copiată, dar numai pe ici, pe colo. Ca să fie ceața mai deasă, tot venerabila comisie face cunoscut că încă nu a studiat întreaga lucrare. Ne poate oferi un termen? Nu. Comisiile atât de înalte nu dau termene vulgului, adică nouă.
Pe urmă vă enervați, stimați conaționali, că nu suntem apreciați, că suntem tratați la mâna a doua, că am ajuns o colonie. Datorită cui, vă întreb cu plecăciune? La noi, comisia poate spune ce vrea, noi suntem obișnuiți să răbdăm și să tăcem. Alții nu au același obicei. E vina lor? Nu, e meritul lor. Concluziile le trage fiecare pentru el.
P.S. Nu mai cereți demisia nimănui. N-ați văzut la MAPN?

Later edit: onor comisia a revenit cu o nouă perlă: dânșii au analizat, dar competența de a retrage etc. aparține CNADCU (?)... atunci de ce au mai ostenit?