Alin Cordoș
Cât de departe zboară macii
Cât de aproape eşti de sufletul lor, cât de aproape eşti, acum, acum când din fântîna deschisă a cerului vin aceste gânduri
Aceste gânduri vin pe câmpul unde, doar nişte biete petale de crin îţi acoperă urmele, vino îţi spun, aşa îţi spun, vino să bem un ceai înainte de-a ne duce şi nu a mai fii
Cât de departe zboară macii? Mereu aceiaşi depărtare, una singură, doar una singură, pe câmpia tristă, dezolant de roşie, numele tău l-am înscris în tăriile pământului, dar pierdut a fost printre macii ce mi-au acoperit locul de odihnă.
Cât de departe eşti? Simt mirosul ploii, mirosul tău de femeie tânără,
Când ne-am ofilit, da, când ne-am ofilit, macii muriseră înecaţi, înecaţi de ploaia cu care picioarele şi trupul tău am spălat, le-am spălat, aşa cum am strâns toţi macii şi pe piept ţi i-am aşezat
Părul tău , a fân mirosea, a iarbă şi mormânt deschis, când au murit toate acele flori, da, atunci când au murit, drumul nostru nu era decât o aspră cărare, stearpă şosea, arsă de soare
Cât de departe zboară aceşti maci?
Printre tulpinile lor firave, privirea-ţi, nevăzute culori, ochii ca nişte curioase salamandre, haide, vino o dată, măcar o singură dată, cu tot cu umbra ta, cu ea cu tot să ascundem curcubeul
Nicăieri nu s-au văzut mai bine culorile toamnei, umbrele cocorilor peste macii adormiţi la zenit
Apă ne-am oprit să bem la fântână, doar apă ne-am oprit să bem, dar trupurile noastre, bolnave de dor, de dor şi de ele bolnave, s-au tot împuţinat, dăruindu-se pământului
Eu, eu ca un Sisif îţi voi căra cuvintele
Ca un Sisif…