Am intrat în era post literatură? Să începem cu vestea bună: citești aceste rânduri, deci (mai) faci parte dintr-o minoritate selectă. Termenul de societatepost literară a apărut în 1962, când a fost utilizat de Marshall McLuhan în celebra sa carte Galaxia Gutenberg. În accepțiunea lui McLuhan tiparul era omniprezent, termenul de societate postliterară era încununarea unui triumf care după jumătate de secol s-a transformat în epitaf. Post literatură nu înseamnă că oamenii nu mai știu să citească. Cuvântul scris a fost pur și simplu surclasat de tehnicile de comunicare interactivă, chiar și în mediile intelectuale. Dominarea multimedia are drept consecință faptul că știm în continuare să citim, dar nu mai practicăm lectura. Pur și simplu comunicăm pe alta lungime de undă. Iată puțină statistică (pentru cine o suportă): timpul afectat lecturii de catre adulți a fost de 23 de minute zilnic în 2004, a scăzut la 16 minute zilnic în 2024 și continuă să scadă. Grupa de vârstă între 15 și 19 ani acordă în medie 9 minute pe zi lecturii în timp ce persoanele de 75 de ani plus citesc 46 de minute zilnic. Un semn încurajator? Cititorii cei mai devotați au trăit impactul televiziunii și totuși continuă să citească. În privința dispozitivelor digitale rata de atenție a fost de 150 de secunde în 2004 și a ajuns la 47 de secunde în 2024. Lectura unui roman durează în medie 8 până la 12 ore, concluzia se impune de la sine. Câțiva filosofi au anticipat această evoluție și au fost, bineînțeles, ignorați. Nicholas Carr a tras un semnal de alarmă în 2010 cu cartea sa Apele puțin adânci (The Shallows). Cartea antrenează creierul să se concentreze asupra unui singur subiect în timp ce dispozitivele mobile ne obișnuiesc să trecem în fugă de la o temă la alta, fără să înțelegem nimic în profunzime deoarece creierul nostru se resetează în funcție de experiențele pe care le trăim. Cartea lui Carr a stârnit o dispută vie, după care oamenii au revenit la telefoanele lor smart. Byung-Chul Han un filosof de etnie coreană și germană a devenit un fel de profet al epuizării digitale. În 2021 a publicat cartea Non-lucrurile (Non-Things) în care argumentează că stimularea permanentă atrage nevoia crescândă de stimuli noi, devine un tsunami al informației care ne erodează sistemul cognitiv și afectează capacitatea noastră de concentrare. De remarcat că Han nu posedă un telefon smart, asculta muzică în sistemul analog, nu face excursii și se ocupă de grădinărit. S-a transformat într-un monah al filosofiei care critică civilizația de la distanță. În cele din urmă a comparat telefonul smart cu un lagăr de concentrare digital. Sven Birkerts a început priveghiul în 1994. În cartea sa Elegiile lui Gutenberg: Soarta cititului într-o eră electronică (The Gutenberg Elegies: The Fate of Reading in an Electronic Age) susține ideea că formatele alternative in care ne sunt oferite cărțile sunt inferioare obiectului tipărit. Contemporanii l-au considerat alarmist din moment ce dezbaterea zilei nu este în ce format să citim, ci dacă mai are rost să citim. Pe de altă parte.. Booktok și instinctul de supravietuire. 65% dintre adulți continuă să citească din cărți tipărite, care la rândul lor constituie 35% din totalul comerțului de carte. Aceste cifre pot fi surprinzătoare pentru cei care considerau cartea tipărita istorie în de prin 2015. Literatura supraviețuiește fiindcă social media ne amintește din când în când de ea. Booktok a stimulat puternic gustul pentru lectură și a adus generații noi de cititori, deci telefonul smart a luat, tot telefonul smart a dat. Istoricii mai optimiști nu prevăd extincția cărții, ci sfârșitul monopolului detinut de cartea tipărită. Rămâne întrebarea dacă termenul post literatură descrie realitatea? Parțial - da. Nu suntem analfabeți, suntem doar imprăștiați. Ne consultăm telefonul în medie de 205 ori pe zi, nici o carte nu poate supraviețui în aceste condiții, dar nici gândirea coerentă. Literatura a devenit un gen minor care se cultivă cu încăpățânare. Citiorii mai sunt printre noi, dar sunt mai greu de găsit. Unii mai întorc pagina tipărită, în timp ce majoritatea privește fix la un dreptunghi luminescent așteptând următorul stimul. În fond și pagina următoare dintr-un roman are același efect.
Lasă un răspuns