Category Archives: Romulus Moldovan

DINCOLO

Teribilă trecerea solitară peste Acheron.
Izbăvitoare, aproape familiară
ar fi dincolo o străină catedrală
dreaptă sau universală.

Sufletul s-ar chirci înspăimântat
în lăcașul unei religii aniconice,
neștiind cum să se roage,
nici cui să i se închine.

Îngerul păzitor tace chitic.

Romulus Moldovan

POZĂ ÎNGĂLBENITĂ

Într-o poză alb-negru, îngălbenită,
un copil de vreo cinci anișori,
încotoșmănat în haine groase
și-ntr-o căciuliță cu urechi
și cu un ciucur în vârful capului,
atârnă de barele metalice
ale terasei din fața unei case provinciale.

Zâmbetul său candid a înghețat
în obiectivul aparatului de fotografiat.
Lîngă el, tânără, frumoasă,
eleganta sa mătușă Reli din București,
căsătorită cu Liviu, fratele geamăn
al tatălui său, plecat în capitală.

Copilul ar fi fost înfiat
și ar fi avut cu siguranță alt destin,
dacă Liviu nu ar fi surprins-o
pe Reli în pat cu un amant.
Poza rătăcită într-o casetă de lemn,
păstrează viu zâmbetul candid
al copilului și amintirea aceea,
veche de peste șase decenii.

Unchiul și mătușa Reli sunt acum
doar starea inertă de așteptare
a nepotului care urma să le devină fiu.

Romulus Moldovan

FLORI ÎN IERBARUL ȘCOLAR

Eu nu scriu poeme.
Uneori se adună
în coșul sufletului
cuvintele azvârlite pe mal
de vâltoarea vieții.
Mă minunez privindu-le,
apoi le așez cu migală
pe pagini albe, imaculate,
într-o ordine cât mai firească,
ca pe flori în ierbarul școlar.
Îngerul păzitor
mă asigură mărinimos,
că se va bucura de ele,
cu siguranță cândva,
cel puțin un trecător.

Romulus Moldovan

IZVOR ORFIC DE SÂNGE

Nu de mult am descoperit în mine
un izvor orfic de sânge.
În el se oglindesc noaptea
iubiri neîmplinite, dorințe
și un cârd trecător de suspine.
Mai trece uneori,
din el să se adape,
un cerber slab și palid,
care sălășluiește în noapte.
Când argintiul lunii
pe frunte mi se varsă,
din izvor țâșnesc cuvinte luminoase.
Când acest izvor se va retrage-n sine,
cum umbra se retrage,
sau în cochilia sa melcul,
va dăinui doar teribila
deplasare pe sfera lui Pascal,
al cărei centru este peste tot,
iar circumferința sa niciunde.

Romulus Moldovan

ÎN TURNUL CU TREI FERESTRE

Un înger cu sandale și aripi de aramă
m-a călăuzit binevoitor
într-un turn măreț și luminos
cu trei ferestre, ca cele ale
Templului din Ierusalim.

Priveam deasupra lucrurilor mici
și a norilor de singurătate.
Noaptea zăream în depărtări
zeul cu arcul și săgeți de argint.

În somn vedeam mai clar
decât în miezul zilei
toate ființele pe care le-am iubit.
Călători erau printr-o pădure moartă
de arbori răsturnați,
cu vârfurile înfipte în pământ
și rădăcinile crescute-n cer.

Tocmai când m-am liniștit,
brusc, capul secerat
mi se rostogolea pe o pășune verde.
Și îngerul și arama s-au topit.

Romulus Moldovan

DEZVĂLUIREA ÎNGERULUI

Îngerul mi-a dezvăluit în somn
ca unui sărman ignorant,
că am trecut de nenumărate ori
prin moarte sub ocrotirea sa,
ca printr-un vis uitat.

Făpturi reale cu chipul meu
au murit și au renăscut prin veacuri.
Știi că te vei alătura celor plecați,
dar nu ești convins că vei reveni,
mi-a spus.

Aștept, cuget și mă îndoiesc
precum Toma necredinciosul.

Romulus Moldovan