Nu de mult am descoperit în mine un izvor orfic de sânge. În el se oglindesc noaptea iubiri neîmplinite, dorințe și un cârd trecător de suspine.
Mai trece uneori, din el să se adape, un cerber slab și palid, care sălășluiește în noapte. Când argintiul lunii pe frunte mi se varsă, din izvor țâșnesc cuvinte luminoase.
Când acest izvor se va retrage-n sine, cum umbra se retrage, sau în cochilia sa melcul, va dăinui doar teribila deplasare pe sfera lui Pascal, al cărei centru este peste tot, iar circumferința sa niciunde.
Romulus Moldovan
Nösnerland 