mintea mea sobră o iarnă austeră pe meridian _ prezenţă vie - trezită de tăcere sub iarba verde _ prezent în spirit - o aură curată ca un răsărit
Iulia Pațiu
Category Archives: Iulia Pațiu
idei atașate de idee
_ afară e primăvară și acum că am o pauză cu buzele strânse ca o floare închisă mă gândesc la garderoba pământului nu trece pe lângă mine în haine de la reducere _ frântă într-un hohot de plâns sar pe alt meridian senzație nouă în planul eteric m-adun în propriul vas aici sufletul să se simtă mai bine gâdilă chakra sacrală să-mi transform mâinile şi picioarele în colac de salvare cum cade lumina în tablourile lui Rembrandt prospețimea ultimei dimineți incendiază orizontul
Iulia Patiu
mulţi se străduie să definească femeia
uite, William Shakespeare zise: “Femeia este o mâncare pentru zei, gătită de diavoli.” alţii zic că ar fi un ,,cuvânt,, sau chiar ,,depărtarea fără cuvinte,, iar în Corinteni 11, 11 stă scris: ,,Totuși, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.,, aşadar, indiferent ce este în esenţă când e femeia? când?? vedeţi e câtecul adevărat: „Nu sunt fată, nu sunt încă femeie, Tot ce îmi trebuie este timp, Un moment care este al meu, În timp ce eu sunt între ele”.
viață și femeie e ziua mea și ziua descoperită defilează are pași din orizontul biblicului vers doar bunătatea stă sub cruce radiază și îmi destramă câte un surâs e ziua mea, priveşte, iubirea priveghează în primăveri cu cerul ud de vise îmi duce gândul la coasta lui Adam și se accelerează acolo unde Domnul ramurile-i pierde să am sufletul - de muguri să-i am Hristos primește lacrimile nude e ziua mea - vezi, de dimineață e magie! în taine vii se recompune lutul orice frântura de tăcere pe orice frântură de hârtie aşa o mâna de aluat și mâna cu tot aluatul e ziua mea - ce nebunie! La mulţi,,La mulţi ani!,,!
Iulia Pațiu
trezită din starea de vis
motto: dragostea acea scânteie acel curent numit al_chimie
***** cauza umbrei şi sunetului nu e singura realitate şi mă feresc de piaţa spirituală de erorile din gândirea de grup
a nu scrie e la fel de greu cu a scrie în interior sunt cu voi cu toţi acolo afară sunt singură caut alinare - sfârşitul disconfortului- dar şi adevăr şi răspunsuri
între a şti şi a nu şti nu doresc să simt ce simţeam şi îmi pare mai bine că în scenariul nou deşi încă inconfortabil sunt multe ecuaţii care nu depind de primul răspuns
vezi între a fi şi a nu fi sunt începutul care pleacă războiul din fiecare zi de a urca în mine însămi costumată în întâmplare sau neîntâmplare cum ar fi poemul din lacrima neplânsă
***** azi trec uşor pe lângă oamenii medaliaţi de împrejurări şi cred că iubirea înseamnă să mergem mult dincolo de ceea ce suntem de ceea ce suntem capabili şi îi ador pe cei care nu obosesc nu derapează şi nu jefuiesc între certitudini şi îndoieli
**** natura miloasă genială ca fiinţă cu tandreţe necheltuită din rana frunzelor căzute prin văi şi pe munte respiră cum n-a mai respirat şi plânge ghiocei luptători albi şi atunci când eşti disperat pentru ca inima să nu se sufle în bucăţi o închide în armură
Iulia Pațiu
minipoeme de februarie
1- singurătate tăceri nezămislite zâmbet sfâșiat
2- lacrima serii desenul tristeților pe luna rece
3- lacome vise strângându-și albul de alb duhul iernilor
4- cenușă de gând forma dezamăgirii caldă în curând
5- aripă de dor flăcările de liliac prinse în pumn
6- sânge înverzit amuțire de spaimă pe alt umăr stâng
7- peste marginile mele la granița înțelesului se răsfiră iarna o lebădă în căutarea apei dinlăuntrul cuvintelor de unde se întorc diminețile observând că sunt altceva
8- se înserează vălul nopții se întinde mă seduce o avalanșă de lună într-o neașteptare de atâta aducere aminte
9- nu merg pe idee mă slobod în lumină ca şi cum aş face o pârtie ca şi cum am nevoie de apă şi în ghiduşia mea pariez pe tine
10- mă socotesc aş fi înainte dacă n-aş fi fost după florile inutile femeia cu pulsul florii de cais
Iulia Patiu
amestec de sânge și cerneală
amestec de sânge și cerneală așteaptă tocul mut să scrie ce încă n-a fost pus în poezie pe pânza cerului atemporală constrâns până la plinătatea de-ndrăzneală pe-un piedestal de bărbăție amestec de sânge și cerneală așteaptă tocul mut să scrie încă o pagină albă de tăceri de femeie încrustând calea cu litere de catedrală pe cele patru laturi fără îndoială ce va fi să fie amestec de sânge și cerneală
Iulia Pațiu
aici sunt cuvintele mele
când iubirea e sinonimă cu dragostea mă gândesc la o fantezie biologică într-un genial poem ştii se întâmplă uneori să nu te încapă cuvintele sau să nu încapă ele în tine nu nu e vorba de iubirile care se cosumă ci de iubirile veşnice acum mi-ar plăcea să vă scriu ca un anahorete în retragere tainică adânc în munte departe de grijile vulgare locuind în linişte în peştera nemuririi cu bucuria adevărului ceresc dar am să vă spun simplu: iubirea există deşi nu ne îndrăgostim în fiecare zi ps aici sunt cuvintele mele le strâng şi le adun să-mi regăsesc drumul spre mine în mine sunt mai multe fiinţe nu toate femei nu pe toate le cunosc doar le simt mai ales dimineața când mă desfac precum o carte filă cu filă și beau suflet pe inima goală
Iulia Pațiu
ce se petrece în mine?
cu soarele ca un pumnal în spate în piept cu o ploaie acidă de clipe plec de două ori ucisă să pot să mă nasc din fâşiile rămase în sufletul care trezeşte senzaţii fluturii ultimului profet oferă fructe pâine şi sare _ copilului cu gust de fluture mi-e dor de o revoltă nu mai e nimic cum a fost înainte afar' nu pot să ies dar pot să ies din mine am sângele ardent _ traversând gânduri la cea mai înaltă maree ca orice adolescentă născută în semnul leului eram tare mândră şi vroiam să devin o femeie foarte puternică citeam cărţi despre personalitate şi făceam sport într-o zi când văzu bunica eforturile mele zâmbi şi-mi zise ehei copila mea numai femeile slabe spun că femeile trebuie să fie puternice nu nu trebuie femeia poate alege să fie puternică atunci când ştie să fie femeie adică învaţă să fii slabă frumoasă bună şi blândă
Iulia Pațiu: Făra titlu
pătrunsă de gânduri neorânduite vine o iarnă cam zăpăcită şi iată în sfârşit ninge iar fulgii unul după altul în lanul de zăpadă plâng cum plângeau macii de dorul meu ce pleca din fire e iarăşi timp de renunţare şi dincolo de îndurare îmi iau leacul pentru suflet leacul pentru rană un somn cândva albastru în care nu dorm şi trupul viselor se pierde în nesomn timpul sclipeşte nefiresc şi taie clipa din umbră şi lumină concepe mâna-aripă sfinţi îngeri oameni toţi din aduceri aminte acolo unde după proiecţii o iau înainte deschid drumuri şi urcă trepte din altar sparg pragurile pentru mine simultan să văd totul cu ochii mei aici şi dincolo de hotar
Nösnerland 