pătrunsă de gânduri neorânduite vine o iarnă cam zăpăcită şi iată în sfârşit ninge iar fulgii unul după altul în lanul de zăpadă plâng cum plângeau macii de dorul meu ce pleca din fire e iarăşi timp de renunţare şi dincolo de îndurare îmi iau leacul pentru suflet leacul pentru rană un somn cândva albastru în care nu dorm şi trupul viselor se pierde în nesomn timpul sclipeşte nefiresc şi taie clipa din umbră şi lumină concepe mâna-aripă sfinţi îngeri oameni toţi din aduceri aminte acolo unde după proiecţii o iau înainte deschid drumuri şi urcă trepte din altar sparg pragurile pentru mine simultan să văd totul cu ochii mei aici şi dincolo de hotar
Descoperă mai multe la Nösnerland
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.