Petrecerea s-a încheiat pe masa de abanos cuvintele lucioase își lasă nurii scurgându-se pe podelele pătate de mângâierile mincinoase ale nopții scăpată goală pușcă pe ușa din dos. Tu îmi arăți tristă versurile lungi adormite pe sub mese, încercănate și despuiate mirosind amar, ca lacrimile florii de plastic, mă cerți golindu-mi tăcerea cu unghiile făcute glonț, de-acum te așteaptă plecarea mea. Eu îți arăt speriat timpurile umede împleticite pe sub amintiri, încercate și uitate lăcrimând uscat, ca tristețile văduvii de război, te chem cerșindu-ti iertarea cu versurile făcute glonț, de-acum mă așteaptă venirea ta.
Category Archives: Marius Buculei
Des-compunere (9)
taie-mi, Doamne, pleoapele inimii să Te pot vedea fără de oprire și oprește-mi nebătaia ei căruntă cum i-ai oprit minții calea spre Tine, se ruga la marginea peșterii Călugărul verde. zdrobește-mi, Doamne, genunchii și coatele să nu mă mai pot târâ înspre mine cum i-ai zdrobit șarpelui calea spre rai, se ruga la marginea apei Călugărul roșu. ucide-mi, Doamne, visele și fricile nopții să nu Te mai văd între noi lăcrimând cum i-ai ucis iudeului calea spre Fiu, se ruga la marginea nisipului Călugărul negru. dă-mi, Doamne, fericirea punctului de la capătul liniei, se ruga nenăscutul visând nemurirea spațiului gol.
Des-compunere (8)
din ochiul drept sânge din sânul drept lacrimă din ochiul stâng lapte din sânul stâng rouă în templul durerii ouă de țipăt ardeam din umărul drept ziua din umărul stâng noaptea orizont vertical despicându-ne clipa visam din ochiul tău sânge amurg de cioplit curcubee din ochiul meu lapte un dor nedorit de femeie în templul durerii pui de năpârcă nășteam poem neștiut cu fire cărunte în genunchi ascultându-ți tăcerea te caută pruncii în zile cu lună să-și mângâie-n vise durerea apostol hirsut veghindu-și statuia închide-ti cu fluturi de sârmă dorința adulmecă vise cu ochii închiși în lumină respiră și taci.
Des-compunere (7)
mi-ai cerut să mor de îndată ce ai pășit în trupul meu și să renasc după chipul și asemănarea lor a celor pe care i-ai iubit fără să-i locuiești m-am plâns de dorul pierderii mele a celui nepârguit și temător dar tu mi-ai zâmbit parabolic ca un oracol aveai toate cărțile bune degetele lungi înfipte tandru în carnea mea firavă îmi amorțea fricile am oglindit în goliciunea mea visele tale despre ceilalți am sorbit împreună licorile nopții eu otrăvindu-mă cu firescul uitării de mine tu admirându-mă cum devin o ruină a poftelor tale
Des-compunere (6)
umbra mea călătorește chiar mai pripit decât viteza luminii se agață prostește de stalactitele si stalagmitele cariate ale cerului întorcându-și stângaci viscerele spre durerea stelei polare de parcă răspunsurile ar veni din frica de supunere a busolei umbra ta se despică în fuioare de pe vremea credinței din peșteri se agață jucăuș de focul din spatele nostru care ne încălzește miturile întorcându-și letargic sfârcurile spre umbra piezișă a Inorogului de parcă întrebările ar veni din zona de confort a speranței te las trist să vânezi soarele mărunt pierdut printre aștri eu rămân să-mi rod brațul mai încăpățânat decât lanțurile clipei
Des – compunere (5)
când ai plecat... fost-ai oare? mai întâi mi-am pierdut memoria de scurtă durere pielea mi s-a descuamat de pe gândurile înțepenite ca manuscrisele îngălbenite ce îmbălsămau faraonii am rămas carne vie mușcată de stolurile indiferenței tale și te-am petrecut cu mirarea însângerată până te-ai pierdut dincolo de marginile galaxiei mi-am risipit oasele în izbeliștea de nerespirat a prafului cosmic, acoperindu-le găurile negre cu zâmbetul oacheș al trecerii tale prin mine apoi m-a părăsit se pare memoria de lungă durere ghemuită într-o gaură perfidă de vierme, așteptând noul val al germinării perfecte crisalida iluziei amăgind alte iubiri paralele jinduind după aripi
Des-compunere (4)
Vântul. Niciodată nu-i simt prima paloare. E doar repetarea unei senzații uitate și revenită datorită cuvântului care îmi leagă circuitele trecutului de iluzia clipei în care mă scurg. Sunt luate pe sus prima dată cuvintele, ele au aripi de candoarea vocalelor, ele au mușchii zvelți și fermi ai consoanelor. Apoi, mușcate de zbor, se îndepărtează semnele de punctuație, spațiile se lasă purtate de fiecare adiere, lăcrimându-și singurătățile între ele. Întreaga gramatică îmi scapă printre degete și îmi iese vraiște din părul mirat de cenușiul freneziei. Rămîn balast mirat pe marginea patului, adulmecându-mi cu neliniște furtuna. Cu vântul mi-a zburat cuvântul.
Des – compunere (2)
ca un melc care se caută introspectiv, osificându-și frământările spiralat, contopindu-și pașii într-o contiguitate a tărârii și adulmecând orbirea spațiului cu acuitatea timidă a ezitării... ca o pasăre pentru care aerul se desface în urma zborului, ofrandă a acceptării destinului intermediar între luptătorii inerției și învingătorii angelici, sperând că evoluția tandreții divine nu o va lăsa suspendată în efort pentru eternitate... ca o speranță lăsându-și carnea în urmă la intrarea în Marea Iluziei, zgribulind cu sânii cristalizați de durerea nealăptării și aducându-și aminte de murmurul greu al grijilor zilei de mâine, stingându-și cu lacrimile mării focul mocnindu-i sub pleoape... adorm.
Des-compunere (1)
De câteva ori pe zi timpul se ia la întrecere cu mine. Îmi pune viori sub tălpi, privindu-mă cum le încalț stângaci ca pe niște galoși de lemn prețios. Corzile răsucite în ele însele, dimensiuni extrapolate ale auzului, îmi sfârtecă gleznele la fiecare mișcare. Din când în când, la comanda dirijorului, arcușuri oțelite îmi fragmentează pașii, lăsând în urmă acorduri fărâmițate, cele mărunte și fine, făcute cu lumea, cele grunjoase și grele, făcute cu mine însumi. Mă poticnesc nelămurit ca un rapsod fără memorie, înaintez ezitând să-mi înțeleg rostul în cursă, iar timpul mă provoacă zâmbind să-mi ascult simfonia mută.
Cum se citește chestionarul în Anglia
Marius Buculei răspunde la chestionarul https://noesnerland.com/2022/12/05/cu-chestionarul-treci-si-criza/
1.Ce credeți că se va întâmpla în 2023 pe frontul luptei dintre pagina tipărită vs. mediul online? Dacă va fi o luptă între mediul „hard” (tipăritură) și cel “soft” (online), noi (cititorii) și ei (autorii) vom/vor pierde cu toții. E ca și utlitatea (sau inutilitatea) unui computer (hardware) fără programe (software). Utilizatorul va avea de pierdut dacă există conflict între cele două componente. Se poate trăi exclusiv din tipăritură sau exclusiv din mediul online? Răspunsul e clasicul: se poate, da-i păcat. Toți au de pierdut din perspectiva expunerii, a pieței – în fond avem nevoie de cartofi pe masă – și mai ales, în special în mediul online, din perspectiva dialogului/dezbaterii care este singurul remediu la ipocrizie, fie că e practicat cu tine însuți sau, preferabil, în compania celor care te pot elucida/îmbogăți. Pe de altă parte, păstrând analogia de mai sus și proporțiile, utilizatorul (cititorul/autorul) dă măsura folosirii mediilor, așa că lupta ar fi bine să înceteze... 2.Când vă exprimați preferința (print vs. online) în ce măsură contribuie la decizia dvs. gradul de cunoaștere / necunoaștere tehnică a mediului online? Mă consider destul de versatil în ambele. Recent, am intrat mai serios în “online”, ca cititor, prin achiziția unui kindle (se pune ca reclamă, dom’ profesor? ) unde am descoperit că posibilitatea de a crea note și a sublinia pe text, urmate de salvarea automată a marcajelor a contribuit decisiv în mutarea cu preponderență în mediul online. 3.De dragul relației autor / cititor sunteți dispus(ă) să depuneți un efort de învățare a mijloacelor tehnice din mediul online sau așteptați ca cititorul să depună efortul de a vă descoperi în mediul print? Aici încep, cu voia dvs, să aberez. Visez cu ochii deschiși (ce să fac, cam la asta mă pricep și eu...) la o societate în care fiecare să aibă posiblitatea (și putința – carele necesită oareșice efort, bien sur!) să își “posteze” în mediul online orice gând, orice creație, orice părere, ca dintr-o bancă școlară virtuală și infinită, iar în spatele “catedrelor virtuale” să ne “cenzureze” cu delicatețe, dar fermitate competentă, profesionalismul corpului profesoral, validat de criterii morale și profesionale (vezi mai jos). Nu vom pica examene, nu vom fi bătuți de mineri – iertare domnilor! – nu ne vom depresa din lipsă de talent, ci ne vom construi frumos și cu răbdare întru propria creștere și împreună-evoluție. Aberație stop. 4.Considerați filiera publicării prin tipar care presupune o cenzură inevitabilă (redacții care decid cine / ce se publică, redactori șefi, directori, sponsori, etc.) un avantaj (nu este publicat oricine) sau un dezavantaj? Cenzura ca valorizare e întotdeauna bună. Altfel ajungem la o stopare a evoluției prin lipsă de criterii, extrem de periculoasă în era “personal developmentului” de duzină, unde ni se fâlfâie permanent în urechi că putem face imposibilul, că putem deveni oricine, de parcă toți am putea deveni peste noapte supermani în orice domeniu ne dorim. De unde și publicarea oricui, oriunde, fără niciun discernământ valoric. Cenzura ca aparat discriminatoriu, fie politic, clientelar sau de orice altă natură trebuie să fie eliminată. Simțul civic educat (adică noi cititorii, elevați de ei, deștepții!) poate ajuta la stoparea practicilor de cenzură “negativă”.
Nösnerland 