Dispecerat literar /Literary Dispatch/Literaturvertrieb/irodalmi diszpécser
Azi dimineaţă teiul din faţa balconului mi-a zâmbit. I-am zâmbit şi eu. Picăturile de rouă care cădeau de pe crengi mi-au îndreptat privirea spre alee. Era plină de paşii îndrăgostiţilor care îmbrăţişau primăvara cu căldura cuvintelor nespuse. Mi-am stins ţigara. Vârsta e doar o cifră. Iubirea pe care o împărtăşim este măsura corectă care ne defineşte.
Szell Sandor
Suntem captivi doar în propria noastră minte. Eu tocmai am călătorit sute de kilometrii... virtual. Sunt într-o curte modestă la o masă modestă cu prieteni modeşti şi...ne simţim bine. Facem grătar, sau ceaun?
Szell Sandor
Mi-a venit aşa un gând să scriu o carte despre noi. La a patra cafea deja ştiam începutul. Iar când s-a golit călimara am început să număr foile. 217. ... şi încă nu am ajuns la primul sărut.
Szell Sandor
De mic am fost învăţat să nu fac rău. Apoi a venit conceptul „Fă bine şi vei primi înzecit” Am făcut mult bine... apoi am constatat că tot cel căruia îi făcusem binele a primit înzecit Anii au trecut Din depărtarea unei jumătăţi de veac constat că nici binele, nici răul nu au fost de partea mea. Concluzia? Să stau pe margine...spectator. Oricum ar fi Unii râd alţii se bucură. Singurul care pierde sunt eu. Szell Sandor
Văd primăvara apropiindu-se prin oamenii care trec pe sub balcon. Pe zi ce trece hainele sunt mai colorate mai uşoare. Feţele sunt mai luminoase şi nu doar datorită Soarelui. Probabil dragostea înmugureşte odată cu primele ramuri de salcie căprească. Natura ne împărtăşeşte dragostea ei necondiţionată ... chiar dacă noi o distrugem cu bună ştiinţă.
Szell Sandor
Îşi sprijini bicicleta de gardul viu, şi porni cu paşi nesiguri spre scara blocului.
Numărul de la interfon l-a nimerit din prima dar...cum va fi la lift? Acolo e mai întuneric.
Aşa că a pornit pe scări în sus. Până la un moment dat. Atunci s-a aşezat.
A scos din buzunar mărţişorul în formă de Cupidon... apoi sticla de vodcă.
Vă închipuiţi un final tragic? Nicidecum. Ea l-a găsit beat... Şi după două luni de prelucrare intensivă trăiesc fericiţi.
El munceşte toată ziua ea vine târziu acasă.
...şi atunci, de obicei, o doare capul!
Szell Sandor
„Dragostea cu drag se face, nu cu sila!”
Cu siguranţă, acest citat se poate adapta la orice domeniu. Inclusiv la cultură.
E adevărat... se pot obţine câteva minute de „dragoste” contra cost. Aşa cum se pot obţine aplauze şi laude false oferind două sarmale şi promisiuni de conjunctură.
Acestea sunt vremurile. Metode testate, care funcţionează şi vor funcţiona atâta timp cât vor exista interese şi turme fără scop.
Sirenele sună doar pentru cei care încă ne-am păstrat verticalitatea.
Szell Sandor
Potcoavele aşteptau resemnate caii plecaţi la război.
Zile...ani... Arşiţă şi ger... Caii nu vin.
Apoi, într-o seară distruse de dor, au hotărât să se sinucidă injectându-se cu rugină.
În aceeaşi seară urnele cu cenuşa cailor au fost depuse la poarta cetăţii.
Szell Sandor
Privesc în urmă la drumul pe care am venit.
Ici-colo câte o groapă. În rest, doar linişte.
Nici măcar un fir de nisip mişcat.
Înseamnă că am venit încet. M-am târât.
În faţă e pâclă.
Stau, privind liniştea din urma mea, şi aştept clipa când voi avea, din nou, curaj să pornesc la drum.
Szell Sandor
Cu cât se apropia, dealul părea că se îndepărtează. Linia copacilor îi amintise de mileul bunicii care se prelingea peste ecranul televizorului. Un obiect inutil care doar aduna praful. Nu mai funcţiona de luni bune. Îi lipsea o lampă. PL 500. Greu de găsit. Cu un zâmbet amar închise ochii. Caii înaintau plictisiţi prin colbul roşiatic al drumului ars de Soare şi răutatea Partidului. Era doar la un pas de marea lui dorinţă. Distruge Crucea de la liziera pădurii şi va fi acceptat în Partid. Simţea palmele reci ale Săftiţei pe obrajii arşi de soare. Erau ca un balsam... un elixir din care el se alese doar cu ambalajul. Niciodată nu a plecat urechea la rugăminţile fetei dragi. O iubea, dar nu atât de mult precum iubea Partidul. Deshise ochii şi văzuse Crucea. Mai erau doar câteva sute de metri. Palmele răcoritoare au dispărut lăsând loc ghearelor de foc care îi strângeau pieptul. „Încă un pas” – îşi spunea. A apucat Crucea şi cu toate puterile a încercat să o culce la pământ. Inima îi bătea în tâmple şi o transpiraţie rece îi curgea şuvoaie pe şira spinării. „Am omorât-o pe Mămuca, l-am omorât pe Tătucu, nu-mi stai tu în calea fericirii, Cruce blestemată!”- a strigat, potintindu-se cu toată puterea în lemnul dur a Crucii. L-a găsit Săftica. Căzut lângă Cruce. Era alb, cu buzele vinete peste care roiau muşte verzui. „Mai bine alegeai să fii Legionar. Verdele te prinde mai bine!” – spuse Săftica, lăsându-l cu iubirea pe care nu a iubit-o niciodată.
Szell Sandor
Nösnerland 