Drumul care ne-a ținut împreună

 Nu car multe cu mine. N-am nevoie.
Un cuțit, o undiță, o lentilă și liniștea pădurii.
Restul vine din mers.

Ani întregi am urcat munții alături de ea —
nu ca pe niște trofee,
ci ca pe niște prieteni vechi
care ne-au văzut crescând împreună.
Fotografiile sunt dovada că am fost acolo,
dar și dovada că am rămas aceiași.

În fiecare drum nou găsesc ceva ce merită păstrat:
o lumină, o urmă, o tăcere.
Și poate de asta le spun celor tineri
să iasă, să caute, să se murdărească de viață.
Să lase poezia și fotografia
să se nască din real,
nu din dorința de a impresiona.

Tot ce contează e să fii acolo
cu ochii deschiși
și cu sufletul dispus să vadă.