Lumina din tăcere

În zorii liniștiți, orașul se deschide încet,
iar vântul poartă gânduri care trec peste drum
ca niște amintiri ce nu știu unde să se așeze.

Un pas, un vis, o clipă care se strânge în sine,
și lumea pare scrisă pe cerul palid,
ca o poveste care nu vrea să se termine.

Iar tu, cu mersul tău blând de seară,
aduci lumină în locurile unde tăcerea se adâncește.
Și timpul, pentru o secundă, pare că se oprește,
ca și cum ar vrea să‑ți lase în palmă taina lui,
să‑ți ofere încă o clipă în care să te regăsești.