SEMNAL de critic : Poezia lui Dumitru Alexandru Bar, joi, 21 mai, la Casa Argintarului: ”Arc peste timp” , un volum antologic despre nostalgia trecerii timpului
Editura GEORGE COȘBUC, editoarea și scriitoarea Laura Munteanu invită iubitorii de poezie, joi, 21 mai, de la ora 17.00, la un nou eveniment literar: lansarea unui volum antologic de poezie al lui Dumitru Alexandru Bar – ”Arc peste timp”. Evenimentul are loc la Casa Argintarului de la ora 17.00.
”Cu acest volum aniversar, la împlinirea a 80 de ani, Dumitru Alexandru Bar nu ne oferă doar o selecție din versurile sale. „Arc peste timp” adună ecouri din toate etapele creației sale – ani de căutări, de întrebări, de tăceri și de regăsiri. Autorul ne oferă cu generozitate versuri scrise cu sensibilitate și nostalgia trecerii timpului, nelipsit de provocările destinului pe care cu har și talent le transformă în creație lirică. Pare că poemele acestei antologii sunt stâlpii de sprijin ai stărilor creative și pre-creative ale autorului, de la începuturile sale scriitoricești. Este prezentă în multe dintre poezii amprenta unei inimi care a știut să rămână tânără, în ciuda trecerii anilor.”, scrie Laura Munteanu despre cartea de poezie editată.
SEMNAL DE CRITIC: E un volum care-și deschide propria eternitate și, cumva ajunge la un minus infinit, în același ritm, unul al vechii poezii, cu rimă, cu nerv, sensibilitatea și căutarea fiind scrijelite cu vigoarea marilor începuturi poetice prin care trecem toți. Izul, atmosfera e una interbelică cu acel vers moale, a la Topârceanu, peticele fiind anii, timpul ce ne peticește viața așa cum e ea, ne îmbracă ca pe niște Adami, moartea fiind cea care ne dă jos costumul în care ieșim în lume.
Din petice de fericire
Nu vreau nimic din ce nu am avut,
Nu vreau nici anii, de s-ar mai întoarce
Ar fi hazliu pe stradă, costumul meu făcut
Din petice de fericire, croit la patru ace.
Nu vreau nici anii, de s-ar mai întoarce
Precum au fost, rămână-așa plecați,
Căci bucuria și tristețea face
Ca ieri și astăzi, o cale să urmați.
Hazliu ar fi pe stradă, costumul meu cusut
Cu ață albă, petic lângă petic,
De croitorul cel nepriceput
În arta așezării cuvântului poetic.
Din petice de fericire, croit la patru ace
Și trecător prin viață în văzul tuturor,
Eu las posterității costumul, de vă place,
Dar nu e de comandă, cules e din popor!
Antologia, o construcție poetică deloc dificilă, dar plăcută ochiului și inimii oricărui iubitor de poezie, se încheie la o masă a tăcerii, acolo unde întrebările se așează în așteptarea plecării trupului spre câmpiile Elizee, o masă a trădării: ”Veni-va îngheț și noroaie și droaie, Necazuri și foame la iarnă, și loc”
La masa tăcerii
La câte altare bătut-ai metanii,
La câte icoane ai plâns îndurare?
Eu astăzi te văd umil închinării,
Și fără speranță și fără chemare
La masa tăcerii.
Pustiu, ești rămas sub soare, sub ploaie
Și fără umbrelă și fără cojoc,
Veni-va îngheț și noroaie și droaie
Necazuri și foame la iarnă, și loc
La masa trădării.
Se strâng mușterii la masa întinsă
În țară bogată și fără stăpâni,
Se-mbuibă venetici cu poftă aprinsă
Din toate ce văd, și-i duc pe români
La masa jertfirii!
Brâncuși, lângă poartă, ridică coloană
Spre lumi infinite, dar singur rămas
Să plângă sărutul, să dea de pomană
Un codru de pâine, o cană cu vin
La masa tăcerii.
O cronică completă a acestei antologii veți putea citi în zilele următoare.
Descoperă mai multe la Nösnerland
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.