Carantina, respectiv pandemia a fost adusă la cunoștința publicului în maniera în care sunt abordate calamitățile și evident a fost o calamitate pentru cei care și-au pierdut viața. Dar nici o calamitate, nici chiar una care cuprinde planeta nu are doar aspecte potrivnice. Nevoia de adaptare ne obligă la fapte care nu s-ar fi petrecut în alte împrejurări. Câte persoane fără înclinații spre tehnică s-au familiarizat cu softurile pentru videoconferințe, softuri care existau de mult dar care au fost ignorate până în ziua în care au devenit necesare. Nu a fost o simplă modalitate de a evita întâlnirea fizică dintre persoane din rațiuni sanitare. A fost o chemare la dialog într-un plan mult mai larg, internetul fiind o facilitate globală. Avantajele evident nu i-au convins pe toți, unii au renunțat de îndată ce restricțiile nu au mai fost în vigoare.
Rezistența la schimbare este o însușire omenească, dar nu este una pozitivă. Schimbarea nu poate fi evitată, dar poți învăța să trăiești cu ea.
Cum?
În primul rând renunțând la atitudinile negative. Aparțin unei generații care răspunde în general cu "nu știu" la tot ce e legat de internet, comunicații mobile, IT. Acest "nu știu" este un nonsens tipic pentru o atitudine greșită. Nimeni n-a știut la un moment dat, dar pentru neștiință există învățarea.
Ca să înveți e nevoie să observi fără să judeci, fiindcă judecata se produce în funcție de ceea ce știi deja, iar observația se adresează necunoscutului.
Dacă oamenii ar fi dispuși să învețe, am avea mai puțină violență și mai multe soluții aplicabile.
Problema care rămâne: oamenii pot fi ajutați, dar nu pot fi obligați să învețe.
Like this:
Like Loading...
Related
Published by zorindiaconescu
Freelance journalist and writer
View all posts by zorindiaconescu
Nösnerland 
Și, după ce am învățat să ne întâlnim online, acum trebuie să,
învățam să ne întâlnim față în față.
LikeLiked by 2 people
– good point!
LikeLike
ioi ce greu e asta, Dora. A te intilni cu tine insuti fata in fata, o gasesc ca pe o provocare extrem de dificila. Despre ceilalti, nici macar infernul nu mai e o scuza… A se aborda cu tact si lipsa de asteptari. Dar cu speranta, la a carei inmormintare sper sa nu particip niciodata…
LikeLiked by 2 people
Cred ca SI asta tine, in primul rind, de umilitate, de recunoasterea faptului ca nu detii toate informatiile necesare pentru a face fata, si in al doilea rind, de dorinta, uneori copilareasca – deci minunata – de a experimenta in folosul cresterii proprii sau a celor pentru care reprezinti ceva si care cred in tine. Imi aduc aminte de o zicere de-a lui Plesu care se referea la tendinta unora de a-si afisa propria ignoranta in diferite domenii ca pe o superioritate proprie relativ la respectiva indeletnicire gen: nu ma lua pe mine cu matematici, lasa-ma cu internetul, eu nu le am cu calculatoarele. Ba chiar dispusi sa argumenteze impotriva lor ca fiind indeletniciri pernicioase, afisindu-le cu pasiune dezavantajele, daca nu imediate si evidente, cu siguranta in viitorul predictibil (de catre ei insisi) a omenirii, care, desigur… se pierde in detalii si e astfel destinata pierzaniei.
Din pacate schimbarea poate fi evitata de multi, mai ales de cei care se inconjoara de acolitii rigiditatii si, astfel, alcatuiesc enclave de ignoranta si stoicism, coclind de venin si refulind resentimentar acuze spre “non-atoatecunoscatorii dispusi la schimbare”. Solutia: fiecare are (inca) dreptul sa-si aleaga prorpia enclava sau sa bintuie spatii (virtuale sau nu) in cautare de comori. Atita timp cit comoriile nu umfla visteriile propriului orgoliu, ele cresc valoarea acolo unde sunt consumate cu bune intentii.
LikeLiked by 1 person
– după cum și drumul spre iad e pavat tot cu bune intenții…
LikeLike
The Hell, like existence, is overrated. God is afraid of boredom, so he’ll accommodate some sort of Hell for us up there, I’m almost sure 😉
So, keep calm and do good things… unless specified otherwise!
LikeLiked by 1 person